Frumoasa inseamna ca tine

Propun cititorului de aceasta data un articol despre identificare si ambivalenta, despre oglinda si oglindirea relatiei terapeutice. Despre cum se construieste o legatura si despre iubirea si ura care circula necontenit pentru a da viata legaturii. Vom porni ca de obicei de la un fragment clinic generic care ne trimite la tema abordata.

Copilul: Am facut un desen.
Terapeutul: Ce ai desenat?
Copilul: Pe tine te-am desenat. Si esti urata.
Terapeutul: Dar tu? Tu esti frumoasa?
Copilul: Frumoasa?
Terapetul: Stii ce inseamna frumoasa?
Copilul: Sigur ca stiu. Frumoasa inseamna ca tine. Si da, eu sunt frumoasa.

Totul incepe cu o modalitate de a simboliza un obiect exterior, devenit ulterior intern si apoi redat exteriorului dupa ce a fost trecut prin filtrul dorintei si rivalitatii. Putem deschide discutia noastra cu o abordare kleiniana, un clivaj, un obiect bun si unul rau. Ceea ce a fost introiectat si resimtit ca rau si periculos este acum proiectat. Ceea ce a fost introiectat si resimtit ca bun si satisfacator este acum pastrat. Tu esti urat, iar eu sunt frumos. Eu sunt urat si tu esti frumos. Ceea ce este cu adevarat extraordinar este ca amandoi putem fi atat frumosi, cat si urati. Cu alte cuvinte putem intregi ceea ce a fost clivat fara ca reunirea acestor parti sa reprezinte un pericol distrugator sau sa produca o angoasa insuportabila care sa determine o ruptura iremediabila.

O alta intrebare pe care ne-o putem pune este: cine sunt eu si cine esti tu? Tu esti eu si eu sunt tu? Cat de mult ne putem asemana si cat de mult ne putem diferentia?

Identificarea este un proces psihologic prin care un subiect asimileaza un aspect, o proprietate, un atribut al celuilalt si se transforma total sau partial dupa modelul acestuia (J. Laplanche, B. Pontalis). O identificare primara este constituita in faza orala a organizarii pulsionale si pune in discutie sprijinul pulsiunii si obiectului pe corpul propriu si corpul libidinal al mamei si pe activitatea sa psihica, pe organizarea obiectelor sale interne. Forma initiala a legaturii afective cu obiectul este o forma primara de identificare simbolizata ca operatie corporala: este identificarea preodipiana orala canibalica de incorporare, asa cum o descrie Freud in Totem si tabu si in Doliu si melancolie. M. Klein descrie o forma arhaica de identificare fantasmatica: obiectele care sunt asemanatoare sunt considerate ca fiind identice si aceasta forma omnipotenta de fantasma lasa loc unei confuzii intre sine si obiect.

A. Missenard situeaza sanul ca obiect comun al cererii copilului si al dorintei mamei:

prin placerea pe care o da, el este suportul unui prim proces de identificare.

Dar el este de asemenea, prin frustrarea pe care o aduce invariabil, ocazia sprijinului si activitatii fantasmatice a primei refulari secundare si a primelor pierderi din care apare introiectia. Missenard subliniaza ca prima identificare corespunde unei fuziuni, a unei unificari a copilului si simultan alienarii sale in dorinta materna.

Cititorul se poate intreba daca in fragmentul nostru vorbim despre o identificare proiectiva sau despre o identificare narcisica? Daca vorbim despre a controla intr-o maniera omnipotenta obiectele interne si mai ales raporturile dintre ele, organizate fantasmatic dupa modelul scenei primitive, sau vorbim despre aparitia unei amenintari de pierdere si de diferentiere intre eu si celalalt? Daca copilul considera ca el este cel care il transforma in mod magic pe terapeut in urat sau frumos sau terapeutul este cel care il preschimba pe el ?

A. Missenard subliniaza ca diferentierea devine posibila atunci cand mama este perceputa ca dispensandu-se de dragostea sa si cerand copilului un obiect care pentru ea si pentru el sa fie de valoare, ceva care sa fie totusi diferit de ea si de el, de exemplu fecalele.

Gratie acestei cereri, apare pentru copil posibilitatea de a se identifica cu un obiect, adica sa nu mai fie fuzionat cu mama. Astfel se dobandeste o emblema narcisica, un reper de identificare.

Este un mecanism de aparare menit sa controleze si sa distruga sau este doar o modalite de a cauta siguranta si comunicare? Imi vine in minte geamanul imaginar al lui Bion si nevoia de a-l ucide pentru a accede la o individualitate, dar si nevoia de a-l pastra pentru a asigura integritatea Eului.

Grupul si familia, legatura este cea care face posibila si contine reintregirea obiectului. Atat contractul narcisic, cat si pactul denegativ sunt doua aliante inconstiente menite sa ajute la investirea si la recunoasterea subiectului, la filierea si afilierea lui, la constituirea lui in calitate de membru al grupului, dar si de individ subiectiv.

Aceste aliante se transpun si in relatia terapeutica, se repeta, se transforma, constituie un camp psihic transfero-inter-contratransferential in care continuturile pot circula fara a exista pericolul de a se sparge sau de a se scurge. Voi reveni in alt articol cu detalii despre specificul acestui camp in dispozitivul grupal de analiza a legaturii.