Ceea ce se întâmplă în „Piaţă” este, pentru mine, misterios. O mână de oameni, la urma urmelor, revendicări confuze, din care se evidenţiază oroarea faţă de „sistem”. Omul de rând percepe ansamblul partidelor ca pe un singur organism nediferenţiat. El este de expulzat. Ei bine, această ultraminoritate este temută pană acolo încât, dacă este prost tratată, insultată, şeful guvernului se vede silit să revoce un ministru. O sută de oameni valorează azi cât o sută de mii. Ce lecţie despre fragilitatea puterilor!
Poate că ecourile acestei mişcări se vor stinge… deşi nu cred. Dar nu pot să nu-mi amintesc despre Jan Patočka, filosoful mort în timpul unei anchete a poliţiei politice cehoslovace, în 1977. El vorbea despre „puterea celor fără de putere„. Nu însă în sensul puterii maselor (pe care au studiat-o, ca literaţi si filosofi, Hermann Broch şi Elias Canetti). Nu, nu este vorba despre puterea enormă a masei umane, în care individul îşi pierde identitatea pentru a dobândi o energie uriaşă. Este vorba despre oameni puţini, umili, cu idei nu prea clare, care pot totuşi să creeze unei puteri constituite (şi chiar contraputerii, reprezentate de opoziţia oficială) un sentiment de inconfort, de şubrezenie… cum erau şi oamenii pe care-i întâlneam la Goma, în 1977, care fără excepţie voiau să plece din ţară. Oameni simpli fără ideologie, doar exasperaţi. „Indignados” de azi sunt „disidenţii” de ieri… Şi totuşi atunci a început totul. Au urmat „Sindicatul liber”, grevele din Valea Jiului… umila scânteie a aprins o flacără.
Din Norvegia vine ştirea că Anders Breivik, cel care a omorât din fanatism antislamic aproape 80 de oameni vara trecută şi care fusese declarat iresponsabil de experţi (această concluzie urmând să fie însuşită şi de ministerul public), va fi reexpertizat. E interesant cum revine tentaţia „psihiatriei politice” intr-o ţară democratică. Cu ocazia asta s-a amintit că Knut Hamsun, Premiu Nobel pentru literatură norvegian, a fost şi el declarat nebun şi iresponsabil, fiindcă fusese hitlerist. A petrecut ani lungi într-un spital psihiatric, până cu puţin înainte de-a muri. Şi Ezra Pound, marele poet american care îşi înjura ţara de la un post mussolinian din Italia în timpul războiului al doilea mondial, a stat ani de zile într-un spital de psihiatrie din Washington DC. Protocronişti rămân ruşii: Sub Nicolae I, la începutul secolului al 19-lea, contele N. Ceadaiaev a deplâns starea de înapoiere a culturii ruseşti. Textul a ajuns pe masa ţarului, care a scris pe margine:
oare este nebun?
Ulterior a ordonat medicului curţii să treacă zilnic pe la nefericitul conte spre a-l întreba de sănătate. La urmă Ceadaiev a cerut iertare ţarului, scriind „apologia unui nebun”.
Procedurile judiciare şi în special procesele nu există numai pentru acuzat. Ele au un rol terapeutic pentru societate, ajuta la risipirea confuziei, la instalarea unei jurisprudenţe, în sensul larg al termenului: dupa violenţă vine un moment de reflecţie. De aceea găsesc ca, în afara unei evidenţe totale de maladie mintală, expertul nu trebuie să lipsească societatea de judecată.
 Ion Vianueste psihiatru, romancier, memorialist, eseist, un observator constant şi atent al vieţii intelectuale şi publice de la noi şi de pretutindeni. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
Foto: Andrei Tiuţ
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
si de fapt, domnul Vianu doreste sa ne arata ce minunat este sa traiesti intr-o tara in care lipsa de educatie si de invatatura este in varf, cand toti agramatii apar in fata si ne reprezinta aici si in alte coturi de lume.
cand trupele de partid au invadat orice minister, orice institutie! stimate domn, va invit sa vedeti cum se lucreaza in institutiile statului, acolo unde ar fi trebuit sa se deseneze liniile de dezvoltare ale unei tari.
va invit sa vedeti cum sunt adusi membrii de grupuri de interese, cum se imparte tara pe felii de putere si apoi sa spuneti cate ceva despre cei din Piata.
este nevoie de o revolutie intelectuala, de o curatare, suntem foarte separati stimate domn, scindati functie de interesele pe care le reprezinta un grup sau altul.
de partea cui se situeaza acest domn? a incompetentei de orice fel? a inculturii? scriind cele de mai sus? poate ca ar fi util sa ii aflam biografia.
ar fi benefic sa participam la revolutia unitatii si a educatiei spiritului, stimate domn!
sa-i vedem in primele randuri ale statului pe tinerii pregatiti si cu alte vederi, sincer este nevoie de o transformare profunda a spiritului, nu de astfel de articole..
este unul dintre motivele pentru care ma voi dezabona de la acest site, care nu ne prea ne ajuta la transformare, ci la a ramane in angoasa trecutului.
va multumesc, stimate domn, ca mi-ati ajutat din nou sa vad ce inseamna tarele sistemului……
Camelia
Ma tem ca ati inteles gresit. Sunt reflectii despre evenimentele din aceste zile si in nici un caz nu tin partea cuiva, cu atat mai putin a puterii in general, cat a "celor fara de putere". Chiar nu inteleg ce anume ati citit?! Cat despre biografia dlui Ion Vianu, a "acestui domn", indeosebi cea a anilor '70 (si eu zic ca ar fi trebuit s-o cunoasteti pana acum), ca si despre vederile sale in general, cred ca v-ar ajuta, intr-adevar, sa va formati o opinie mai aproape de adevaratul sau profil.
Mi-ar parea rau sa va dezabonati de la Cafe Gradiva, mai ales ca am impresia ca este vorba despre o neintelegere. Mai asteptati, mai lamuriti-va.
Cu angoasele trecutului ne confruntam oricum, nu-i asa? 🙂 Si cu cat le constientizam si verbalizam mai bine, cu atat mai bine si mai repede le vom lasa in urma.
http://www.laurentiu-z.blogspot.com/2012/01/muzica-surda-templelor.html
"Să purcedem de la temelia muzicii surde a templelor."
Parallela dintre actualii indignati si vechii dizidenti este excelenta… si ma pune pe ganduri… pana la urma ce ar insemna, domnule Vianu, ca ecourile acestor miscari nu se vor stinge? Care va fi oare impactul, ce vor reprezenta ele pentru viitor? Ra
Ion Vianu
Care va fi detinul acestei firave contestatii? .. nu stiu… Ceeace stiu sigur este ca multe lucruri incep asa , cu 'mijloace' modeste cu o 'gandire saraca'.
Domnule Vianu, am sentimentul ca sperantele dumneavoastra se leaga de aceste proteste. Va inteleg si mi-as dori sa pot sa fiu nenuantata in dorinta mea, similara dealtfel.
Insa cred ca exista niste impedimente serioase in propagarea protestului la nivelul intregii societati. Am sa incerc sa va explic de ce cred asta.
Majoritatea oamenilor din strada sunt votantii lui basescu, dezamagiti dupa al doilea vot pe care i l-au acordat presedintelui.
O patura la fel de substantiala este alcatuita din cei care nu l-au votat si a doua oara pe "obiectul urii populare". Acestia au petrecut deja 3 ani in care au avut ragaz sa-si dezvolte mecanisme de aparare eficiente la realitatea politica actuala, si as numi aici indiferenta in principal (inspirata de indiferenta presedintelui, in definitiv).
Intre cei care abia astazi se indigneaza si cei care au esuat in indignarea lor acum 3 ani s-a creat o falie, de care ambele parti tin seama, mai degraba inconstient decat constient. Acum "intarziatii" sunt cei chemati sa-si rascumpere pacatul de a-l fi ingaduit inca o data pe basescu la Cotroceni. Asta asteptam noi, ceilalti. Nu e treaba noastra sa-l dam jos pe cel pe care nu l-am vrut.Si nici protestatarii nu ne vor, pentru ca s-ar simti vinovati de alegerea facuta gresit, lucru pe care-l evita, cum altfel?
Cine va gasi argumentul prin care sa-i aduca impreuna pe toti acesti indignati are sansa de a deveni o figura importanta, cred, in peisajul actual. Oare care ar putea fi acest argument?
Eu am fost un pic nedumerit cand am citit textul. Exista pe de o parte, tentatia politiei politice in expertiza psihiatrica. Pe de alta parte, expertul nu trebuie sa lipseasca societatea de judecata. Eu as vrea sa aud mai multe: in ce conditii se poate aplica o expertiza psihiatrica? Judecata expertului trebuie sa fie parte a unui proces de vindecare? Textul e misterios si fain pentru ca deschide intrebarile astea…
Ioana: poate indignatii au mai putina nevoie de un argument, un lider sau orice altceva. Poate au nevoia de experinta de a ifi revoltati, de a deschide un spatiu de protes, nu? Experienta asta in sine e foarte faina, si cum zice Georgiana, poate duce la schimbare.
@ Bogdan: Sunt unul din protestatarii deceniilor trecute. Am inceput in 21 decembrie 1989 si am ramas in Piata Universitatii pana la extinctia ei. Din pacate, doar o minoritate am reprezentat in toti acesti ani.
Acum este randul majoritatii sa protesteze. In sfarsit, "indignados" renunta la idealizare si-si permit sa-l urasca pe presedinte asa cum ar fi fost firesc s-o faca mai demult. Eu insa am obosit de atata asteptare mahnita. Vreau sa mi se redea entuziasmul de catre cei care ma dezaprobau acum cativa ani. Speranta asta ca putem fi inteligenti nu mi-am pierdut-o inca…din fericire…
Multumesc comentatorilor de toate nuantele.
Este rolul meu sa deschid discutia
Ce am vrut sa semnalez este ca lumea a inceput sa-si puna intrebari si ca exista azi o adevarata referinta antisistem. Multe lucruri bune sau rele se pot cristaliza de aici incolo.
Inteleg oboseala Ioanei.
Voi reveni asupra experizei psihiatrice.
Mesajul meu este ca expertul nu trebuie sa jeneze prea mult justitia, el trebuie sa fie minimalist in declararea iresponsabilitatii (adica sa se decida greu pentru aceasta solutie)
Interesant cum functioneaza psihiatria politica. Ce se intampla cu cel care e declarat iresponsabil? E obligat la un tratament psihiatric, insa de ce fel?
Oare in cazurile cele mai importante se poate decide? De exemplul in cazul lui Unabomber, Theodore Kaczynski, care a refuzat sa fie declarat iresponsabil psihiatric?
La cei foarte inteligenti si cu un plan sistematic in spate e mai greu de stabilit aceasta expertiza?
Ce parere aveti de statul terapeutic despre care vorbeste Szasz?
Sunt o suma de intrebari care mi-au venit in cap citindu-va articolul. M-as bucura sa gasesc raspuns la vreuna dintre ele.
Ion Vianu
T. Dora: Vaste intrebari!
Ca psihiatru nu pot admite pozitia lui Th. Szasz. Totusi sunt oentru o psihiatrie minimalista, neinvaziva atât pe planul terapeutic cat si pe cel diagnostic. De aici rezulta că si expertiza trebuie sa fie foarte zgarcita cu declararea iresponsabiltatii. În principiu este iresponsabil numai cell a carui patologie explica fapta incriminata in mod nemijlocit
Multumesc pentru raspuns.
Puteti sa-mi spuneti la ce fel de tratament este obligat cel care e declarat iresponsabil dpdv psihiatric?
Ion Vianu
pt T. Dora
Depinde de tzara. În unele state americane, poti impune internarea obligatorie dar subiectul are dreptul sa refuze terapia!
@ Ion Vianu
Problema responsabilitatii pacientului este una mai putin psihiatrica si mai mult juridica. M. Foucault are dreptate. Decizia criminala a sistemului de a-si pedepsi rezidurile care nu vor sau nu pot sa se conformeze s-a fragmentat catre diferite resorturi sociale ajungand la puterea de decizie a psihiatrului. Dar psihiatrul ar trebui sa refuze din start un astfel de job. El nu e nici filosof, nici procuror, nici formator de imagine sau imbarbatator de natiune. Rolul lui ar trebui sa fie acela doar de a prelua pacientul si a-i imbuntatati starea.
Oricum conceptul de "responsabilitate" nu este in nici un caz unul clar asa cum il prezinta dreptul. Este un mit frumos decorat cu detalii stiintifice. Scopul lui este acela de a-i convinge pe criminali sa mearga la munca (declarandu-i iresponsabili) mai curand decat sa consume fara a produce. Pe schizofrenici si alti pacienti "iresponsabili" i-au pierdut asa ca sistemul nu-si mai oboseste resursele spre a-i convinge. Oricum ei sunt categorii aparte care nu suporta stresul , deci nu pot deveni niste sclavi eficienti. Singura problema ramane separarea celor doua categorii de oameni iar psihiatrul e chemat sa decida clasificarea. Ce palma ar mai primi neosclavagismul de la niste psihiatri care ar raspunde sec: "Nu ati definit acest termen <>. Apartine metafizicii micromentale. Va pot eventual servi cu un diagnostic"
@ Ion Vianu
Last but not least
Uitasem sa va salut aparitia pe Cafe Gradiva. Cu asta trebuia inceput 🙂
Ca psihiatru nu pot fi in intregime de acord cu M Foucault dar el m-a influentat în practica mea. Cred ca si terapeutic si diagnostic psihiatria trebuie sa fie minimalista. Totusi exista iresponsabilitate acolo unde exista o relatie INTELIGIBILA intre patologie si fapta incriminata!
Domnule Vianu,
V-as fi recunoscatoare daca ati explicita ultima afirmatie, si o citez: "Totusi exista iresponsabilitate acolo unde exista o relatie INTELIGIBILA intre patologie si fapta incriminata!"
Va multumesc.
🙂
Intr-adevar aici e problema cu aceasta "inteligibilitate". Practic am mutat neclaritatea din gradina responsabil-iresponsabil intr-o alta gradina cam la fel de obscura a dialecticii INTELIGIBIL-NEINTELIGIBIL.
Normal ca se poate banui ca schizofrenicul sau depresivul poate ucide pentru a se apara de vocile strainului de pe strada sau pentru a-l "salva" pe cel care i-a cazut prada. Sensul unui astfel de gest este unul simptomatulogic pe cand gestul criminalului este razbunarea sau lacomia, adica pragmatismul vulgar. Dar oare acestea nu cumva sunt si ele simptome? Oare nu au si ele aceleasi mecanisme de formare ca si la schizofren sau depresiv? De ce intr-un caz am vorbi de responsabilitate si in celalalt nu? Pentru ca nu vrea mentalitatea neosclavagista?
P.S. Oricum nici Foucault nu a incercat vreodata sa isi puna teoriile "in practica" daca pot sa zic asa. LA fel cum nici eu n-as putea accepta sa umplu spitalele de psihiatrie cu criminali. Dara daca eu ca ins (particular) sau ca sistem (general) nu am solutii mai bune asta nu inseamna ca a-i baga la inchisoare pe criminali sau a-i extermina pe cei mai periculosi dintre ei este un lucru just.
In plus de asta, de fapt, cateva solutii ar fi: in loc sa creeze soldati/politisti/jandarmi sistemul ar putea investi in psihoterapeuti care sa mearga in scoli si sa depisteze copiii cu probleme si sa-i ia in terapie. Sunt convinsa ca criminalitatea s-ar reduce f. mult.
Ioana M:
Baldovin v-a raspuns satisfacator.
Oare vom transforma spitalele in inchisori sau inchisorile in spitale?
Voi reveni asupra 'liberului arbitru'