KINOTERAPIA În această seară vom viziona unul dintre cele mai interesante filme româneşti ale noului val, Eu când vreau sa fluier, fluier, din 2010. Film care va fi analizat miercuri, cât priveşte una dintre scenele sale, de Bogdan, la Salonul Relaţional.
Despre acest film s-a vorbit destul de mult în ultima vreme. Nu doar pentru performanţele de autenticitate ale viziunii regizorale a lui Florin Şerban ori pentru cele actoriceşti ale lui George Piştereanu şi Ada Condeescu; ori ale celor 17 deţinuţi pentru care regizorul a obţinut autorizaţia de a juca în film. Nu doar pentru premiile obţinute, importante, ca Ursul de Argint şi Alfred Bauer Award la Berlin, precum şi nominalizarea pentru Ursul de Aur a lui Florin Şerban. Dar şi pentru caracterul special al faptului de a filma cu actori-deţinuţi, şi pentru întâmplările din afara platoului de filmare.
Între timp, unul dintre actorii rolurilor memorabile, Papan Chilibar, prietenul în film al personajului principal, s-a stins din viaţă la numai 22 de ani, de leucemie. A fost deosebit de apreciat pentru jocul său, a fost eliberat condiţionat şi a păşit pe covorul roşu al Berlinalei.
Nu ma asteptam sa mi se intample asta, si acum cred ca mai visez,
spunea la întoarcere.
A recidivat, spărgând câteva locuinţe, iar de pe covorul roşu a ajuns din nou în închisoare. A lăsat în urmă o soţie şi o fetiţă de trei ani, precum şi pe părinţii surdo-muţi – persoane aflate în grija sa, pentru întreţinerea cărora căra apă la o florărie pentru 20 de lei pe zi.
