Eugène Green, The Portuguese Nun (2009)
Filmul cu pricina a fost desemnat de către subsemnata ca fiind cel mai bun film văzut pe anul care s-a-ncheiat. Las afirmația așa, neargumentată, suspendată, ca o nălucă ce are să bântuie curiozitatea dragului cititor :).
Titlul postării (Lacaniada) nu are nimic în comun cu Diavoliada lui Bulgakov. Sau poate are?
 Alexa Pleşcaneste psiholog. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
*
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Fain. M-ai facut curios.
Ce-ar zice regizorul daca s-ar vedea pe un site de psihanaliza :). E declarat impotriva.
Plictisitoare. Patetica.
Excelent montajul! Si reda alternanta nesmintita plan-contraplan din aceasta secventa a filmului. Cred ca mainiera de filmare si aici de montare a imaginilor e skepsisul secventei (inclin sa cred ca mai mult decat substanta in sine a dialogurilor).
@Bogdan: așa așa, pune-l pe lista de ”must see” 🙂
@Dora: mmm, nu știam că-i împotriva psihanalizei regizorul. dar chiar și-așa, poate n-ar spune foarte multe de rău dacă nu s-ar simți încolțit/bombardat de interpretări care-mai-de-care :).
@Lorelei: dacă remarca dvs. s-a referit la autoarea rubricii, nu vă contrazic deloc :). dacă însă vă referiți la actrița din rolul principal, permiteți-mi să vă contrazic puțin: personal, mie mi s-a părut alegerea cea mai potrivită pentru un rol static (poate de aici ”plictisitoare”?) care-i foarte dificil de interpretat. în plus, ochii ăia contribuie mare parte la atmosfera hipnotică a unei Lisabone aflată între vis și trezie (într-o amorțeală de decor, tocmai pentru ca accentul să fie plasat pe conflictul interior al personajului), așa cum filmul lasă să se înțeleagă.
@Dorin: într-adevăr, asta-i scena-cheie a întregului film. și alternanța plan-contraplan m-a făcut să mă gândesc imediat la Bergman care folosește intens skepsisul ăsta pentru a reda emoțiile intens conturate ale personajelor sale. mmmmm, ar fi multe de spus, dar mai bine vedeți filmu` 😉