Continui reflectiile pe marginea filmului Fragii salbatici al lui Ingmar Bergman (vizionat in a doua sedinta a proiectului Filmul si grupul), despre care am inceput sa scriu luna trecuta, si va multumesc tuturor pentru comentariile aparute intre timp!
Spuneam ca filmul atinge tema schimbarii psihice si va invit in continuare sa scrieti fiecare despre cum vedeti voi schimbarea psihica in cura psihanalitica si nu numai! Psihanaliza a inceput odata cu teoria despre schimbarea psihica vazuta ca fiind constientizare a continuturilor latente, in special a conflictelor, defrisarea inconstientului; apoi s-a vorbit despre perlaborare, adica remiterea simptomelor pe masura ce continuturile psihice sunt reintegrate mai bine decat a fost posibil in copilarie. N-am sa insist pe firul istoric; ceea ce s-a mentinut insa pana in zilele noastre este ideea ca psihanaliza, spre deosebire de orice alta terapie a psihicului, produce schimbari profunde si de durata, “schimbare a personalitatii“, si nu are de-a face cu schimbarea superficiala a unui simptom, asa cum se asteapta de la terapiile de scurta durata. Cat de profunda poate fi schimbarea s-a discutat cu fiecare noua paradigma teoretica. Kleinienii vorbesc despre integrarea obiectelor partiale si trecerea de la pozitia schizo-paranoida la cea depresiva, lacanienii despre echilibrul nodului borromean si construirea Simbolicului, iar un relationist o sa va spuna astazi ca schimbarea inseamna modificarea cunoasterii relationale implicite. Concepand procesul analitic conform uneia sau alteia dintre paradigmele teoretice, ne intereseaza de fiecare data si care este factorul de schimbare psihica pentru pacient: transferul in aici si acum dupa kleinieni, holdingul dupa Winnicott, Marele Celalalt dupa Lacan, relatia la nivel implicit procedural dupa relationisti.
In viata de zi cu zi, ne sunt familiare declaratii precum Oamenii nu se schimba, Am sperat sa se schimbe sau E total schimbat. Fantasma sau eventualitatea schimbarii psihice este una dintre cele mai importante preocupari ale noastre, alaturi de nastere si angoasa fata de moarte. Si stim ca numai o experienta puternica ce ne duce intr-o perioada de criza poate produce schimbare – si nu neaparat schimbare ca maturizare, aici intrand si teama de a nu innebuni, frecventa in special la persoanele care au in familie pe cineva cu o tulburare psihica. Asadar, schimbarea psihica profunda – catre vindecare sau destructurare – este posibila atunci cand persoana trece printr-un eveniment despre care spunem ca o marcheaza (pozitiv – o maturizeaza sau negativ – produce o trauma), eveniment ce implica travaliul asupra unui material psihic predispus prin constructia lui ontogenetica catre crestere sau catre prabusire.
Ce legatura au toate astea cu filmul? In creatia culturala in general si mai ales in film (pentru ca-l recunoastem ca fiind cel mai aproape de scenariile noastre fantasmatice si onirice), schimbarea psihica profunda – specifica unei cure psihanalitice – este posibila, poate fi imaginata, atribuita personajului si traita pentru scurt timp de catre publicul receptor. Un film bun este un schimb bun – creeat de niste minti si receptat de alte minti si are calitatea de a sustine fantasma de schimbare psihica si alte fantasme colective ale noastre in fel si fel de scenarii ce ne produc travaliu emotional. Resimtim acest travaliu dupa film si il mentinem o perioada de timp ca si cum noi insine ne-am fi schimbat “definitiv“, dar apoi atmosfera emotionala se destrama treptat, nu poate persista precum in urma unei cure de terapie si revenim in decorul nostru cotidian. Am vazut ca procesul numit schimbare psihica – travaliul, criza – nu are intotdeauna un final fericit, la fel ca si filmul. De asemenea, “filmul bun” pentru noi este acela ce reuseste sa ne tina un timp in malaxorul sau emotional fara ca la final sa ne expulzeze neaparat intr-o stare de happy end.
In Fragii salbatici resimtim travaliul de schimbare al personajului, aflat intr-o perioada de criza, redat prin cateva elemente: atmosfera autoreflexiva (din chiar prima scena in care il gasim pe Isak la birou), schimbarea pe parcurs a alegerilor sale in cateva momente (exemplu: in relatia cu servitoarea) si privirea scenelor din tinerete prin ochii nostri; Isak nu-si exprima verbal intelegerea in apres-coup, insa impreuna cu noi rememoreaza si asista la scene in care nu fusese prezent. E ca si cum el isi retraieste emotional trecutul adaugandu-si intelegerea si interpretarea unei alte minti, din prezent.
 Georgiana Brănişteanueste candidat – Societatea Română de Psihanaliză. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
Georgiana, foarte fain textul asta. Mi-a placut mult. Partea care m-a lasat un pic cu gura cascata este cand zici de Isak si de procesul legat de intelegerea trecutului. Cand am vazut filmul prima data, cred ca nu am inteles deloc partea asta. Acum il vad altfel, si cred ca de fapt trebuie sa il revad. De asta mi-a placut foarte tare cum il legi pe Isak si rememorarea de relatia cu Marianne si oglindirea ei psihica.
Mi-a mai placut foarte tare cum faci tranzitia de la ideea de schimbare psihica la film, si te muti la detaille concrete ale filmului. Cred ca asta face textul tau foarte puternic, cand vad exact in detalii ce inseamna ideea asta complexa de schimbare psihica.
Partea la care am avut o usoara nedumerire e cand caracterizezi procesele de schimbare in diferite scoli. Acolo poate e loc de mai multa complexitate. Mi se pare ca kleinienii nu sunt neaparat adeptii lui aici si acum. Daca unii sunt, cred ca e greu de caracterizat Klein ca fiind o o teoreticiana a lui aici si acum:) iar relationalii sunt interesati de implicit, dar asta e doar un singur mod de a teoretiza, dupa cum stii bine. Ei sunt interesati de neformulat (D. Stern) sau de a sta intre spatiile mintii (Bromberg), si cred ca sunt un pic mai diversi decat lasi tu sa se inteleaga:)
Fain textul, foarte puternic.
Multumesc, Bogdan! Sunt perfect de acord cu ce spui de scoli. Postkleinienii sunt cu aici si acum-ul (Betty Joseph, Hanna Segal etc.) iar relationalii, asa este, au multe contributii, "neformulat", "disociat", "tipurile de atasament" (pentru schimbarea psihica este o teorie fundamentala!) etc. si "proceduralul" de la Boston. 🙂
Dincolo de interpretarea filmului (pe care marturisesc ca nu l-am vazut), am sentimentul ca Georgiana cauta argumente in sprijinul ideii de schimbare a lui Isak. Mie asta mi se pare mai important decat propunerea artistului (neurmarind pelicula). Pana la urma cat ne schimbam e o chestiune de interpretare. Probabil ca "bunavointa" Georgianei e un bun fundament pentru a practica profesia psihanalitica.
Eu cred ca "schimbarea" se refera la a deveni cel care esti de fapt, la a putea fi autentic. Este un exemplu minunat de 'trasformare' a unui om fals intr-unul adevarat, ceea ce se poate produce prin analiza personala, printr-un travaliu in grup (pentru ca este vorba despre legaturile protagonistului cu ceilalti, legaturi familiale mai ales) sau printr-un travaliu oniric.