Prelegeri, workshopuri, cursuri… Din aceasta oferta a Conferintei Nationale Alzheimer, am ales, in dimineata zilei a doua a conferintei, workshop-ul „Cum sa scrii un articol stiintific pentru a avea sanse reale de publicare”, sustinut de dr. Ara S. Khachaturian (Executor Editor, USA) si dr. Kathleen Hayden (Senior Editor, USA). Bineinteles, nu se au in vedere numai articolele avand ca subiect boala Alzheimer.

Alegerea mea (constienta) s-a bazat pe faptul ca vreau sa scriu un articol psihanalitico-stiintific, ca sa zic asa, care sa fie si publicat.

Ce articol stiintific are sanse reale de fi publicat? Lectorii ne spun ca

acceptarea se face in functie de originalitate, acuratete stiintifica, relevanta, claritate, echilibrul topic.

Toate astea insa, dupa ce mai intai ni se detaliaza rigorile scrierii unui articol stiintific, pas cu pas – de la titlu la introducere, metode, rezultate, discutii, articolul in contextul altor cercetari stiintifice. Nu am sa descriu aceste reguli, pe cei interesati ii trimit la cartea recomandata de lectori: How to Write and Publish a Scientific Paper de Robert A. Day si Barbara Gastel (Greenwood Press / Cambridge University Press, 2006).

Pe parcursul workshop-ului, se-ul meu calauzit de dorinta si placerea scrierii si publicarii unui articol stiintific, s-a vazut in fata unui supraeu… stiintific. Mai exact, a multor reguli, ce vizau de la formularea titlului la numarul maxim de cuvinte si multe alte reguli, destule pentru, totusi, un singur articol, fie el si stiintific. Un supraeu destul de aspru pentru a face ca rata de respingere a articolelor stiintifice trimise spre publicare sa fie de 75% in 2011! Dar si destul de relaxat pentru a accepta ca

nici un studiu nu este perfect,

asa cum tine sa ne precizeze dr. Kathleen Hayden. Si ca sa nu faca o bariera de netrecut din legea copyright-ului (as mentiona ca cele mai multe intrebari din public au vizat legea copyright-ului) si sa depaseasca si conflictul de interese, asa cum ne-a explicat dr. Ara S. Khachaturian. Precizez ca cei doi lectori nu au apelat in prezentare la termeni psihanalitici.

Ce are de facut, deci, eul? Sa medieze, nu? Adica sa „stinga lumina” prea puternica a placerii stiintifice (s-a stins la propriu lumina in timpul workshop-ului) si sa relaxeze supraeul stiintific pentru a permite originalitatii stiintifice sa se manifeste, pardon, sa fie publicata. Doar originalitatea era primul criteriu de acceptare. O originalitate de o acuratete stiintifica, spune vocea supraeului stiintific.

Acest supraeu stiintific este „mostenitorul” supraeurilor editorilor. Dar acesti editori au, desigur, nevoi si dorinte, constiente si mai ales inconstiente. In cuvintele lectorilor,

acceptarea spre publicare depinde si de starea celor care citesc si triaza articolele.

Ceea ce face ca, de exemplu, un articol respins de o publicatie sa fie acceptat de o alta publicatie; s-au ca lungimea optima a introducerii sau a referintelor sa varieze de la o editura la alta.

Tocmai de aceea, acesti doilectori – editori „suficient de buni” ne sfatuiesc sa nu luam niciodata personal respingerea unui articol. Importanta este perspectiva noastra ca autor. Si ca 90% din articole pot fi revizuite, imbogatite, imbunatatite. De aceea, daca un articol ne este respins, sa-l revizuim si sa-l retrimitem. Un adevarat workshop de crestere a eului stiintific.

Spuneam la inceputul articolului ca scrierea unui articol stiintific de psihanaliza a motivat alegerea constienta a workshop-ului. Ceea ce inconstientul meu a vrut „publicat” a fost insa fantasma psihanalizei stiintifice. Elaborarea ei pe parcursul acestui workshop mi-a readus in minte afirmatiile conform carora psihanaliza nu este mai putin psihanaliza daca nu se supune regulilor stiintifice.

Si sa ma faca sa ma gandesc ca ar fi interesant si util de aflat motivatiile inconstiente care stau la baza respingerii sau publicarii unui articol stiintific.