Cu cel mai celebru titlu al doctorului Thomas Harris ne aflam in panteonul cartilor de self-help care s-au vandut in peste 10 milioane de exemplare. Simbol al boom-ului psihologiei pop din anii ’60 si ’70, cartea apare inclusiv intr-un episod din Seinfeld, in care Jerry soseste in propriul apartament unde il descopera pe George Constanza citind pe canapea, in pragul unei depresii, Eu sunt ok – tu esti ok.
Secretul acestui succes consta in modalitatea ingenioasa in care autorul sintetizeaza conceptele de baza ale analizei tranzactionale si le propune audientei largi. Teoria lui Eric Berne, parintele acestei orientari psihologice, este expusa sub forma unor idei extrem de pragmatice, cu aplicabilitate rapida, genul de idei simple, dar patrunzatoare, si care, odata asimilate, incep sa-si arate efectele in viata de zi cu zi.
Dinamicile comportamentului uman iau diferite forme pentru ca la baza creierul nostru se raporteaza in 4 feluri diferite la lume, numite oficial de autori pozitii de viata: 1. Eu sunt ok, tu nu esti ok; 2. eu nu sunt ok, tu esti ok; 3. eu nu sunt ok, tu nu esti ok; si preafericitul si aspirationalul 4. eu sunt ok, tu esti ok.
Inainte de a explica relevanta covarsitoare pe care o au aceste pozitii de viata, este necesar sa ne familiarizam cu Sistemul PAC, alt concept fundamental in analiza tranzactionala, adica sistemul Parinte-Adult-Copil. Tributar in mare parte psihologiei individuale a lui Alfred Adler, prin faptul ca valorifica maxim modul in care preluam criteriile si regulile parintilor si le ducem cu noi peste tot si in orice situatie, PAC contine ceea ce noi insine continem: un Copil care mentine in noi propria sa filosofie (copilareasca) de viata, de obicei fragila, nerealista si dezavantajoasa, creata in primii 5 ani dupa nastere, un Parinte care vorbeste prin noi cu regulile, critica si morala preluate de la, evident, parintii nostri (acestea vor fi inregistrate ca adevaruri indubitabile) si un Adult care isi da toata silinta sa medieze intre primii doi, sa fie realist si sa intampine probleme vietii cu maturitate rezonabila, dar mai ales sa testeze veridicitatea informatiilor stocate in Copil si in Parinte.
Fiecare dintre noi este toate cele trei la un loc si uneori facem trecerea de la Parinte la Copil si de la Copil la Adult (sau oricare alta combinatie de trei luate cate trei) in numai cateva minute. Chiar daca Eric Berne refuza comparatia Parintelui, Adultului si Copilului cu sistemul psihanalitic eu-se-supraeu, continuturile lor sunt insa mai degraba asemanatoare, decat diferite, analiza tranzactionala folosindu-se cu succes de instrumentele lui Freud si Adler.
Revenind la pozitiile de viata, punctul de plecare consta in semnificatia copilariei mici pentru fiecare dintre noi. Cand ne nastem, suntem inferiori celorlalti si in totalitate dependenti de ceilalti. Pentru ca avem nevoie de parintii nostri, facem tot posibilul sa fim buni si ne temem ca am putea fi rai si i-am putea indeparta. Aceasta este esenta lui „Eu nu sunt ok”, adica prima concluzie pe care o tragem si o simtim cu totii in viata.
Clasificarea pozitiilor de viata este urmatoarea:
Eu nu sunt ok – Tu esi ok
Eu nu sunt ok – Tu nu esti ok
Eu sunt ok – Tu nu esti ok
Eu sunt ok – Tu esti ok
Dedicatia lui Harris catre Berne spune: prietenului meu Eric, asociatul si motivatorul care mi-a deschis ochii si urechile catre posibilitatea lui Eu sunt ok – Tu esti ok
Cred ca pana la sfarsitul celui de-al doilea an de viata sau pe parcursul celui de-al treilea an, copilul s-a hotarat asupra uneia dintre primele trei pozitii. Pozitia Eu nu sunt ok – Tu esti ok este prima decizie probabila bazata pe experienta primului an de viata. Pana la sfarsitul celui de-al doilea an este fie confirmata si stabilita, fie face loc pozitiei 2 sau 3: Eu nu sunt ok – Tu nu esti ok sau Eu sunt ok – Tu nu esti ok. Odata finalizata, copilul ramane in pozitia aleasa si aceasta ii conduce toate actiunile. Ramane alaturi de el tot restul vietii lui, daca nu o schimba in mod constient mai tarziu cu cea de a patra.
Cum se traduc in comportament cele 4 modalitati de a ne raporta la ceilalti?
Caracteristic pentru Eu nu sunt ok – Tu esti ok este sentimentul de inferioritate pe care persoana il are fata de ceilalti si totodata cateva modalitati specifice de a actiona. Astfel, unele persoane isi vor crea un scenariu de viata in care vor confirma mereu faptul ca nu sunt ok, traind o viata retrasa social si refugiata in fantezie, pentru ca este prea dureros sa te afli in preajma celor care sunt ok. Alte persoane vor cauta sa-si confirme ca nu sunt ok provocandu-i pe ceilalti sa se intoarca impotriva lor. Este cazul „baietelului rau” care trece prin viata lovind, injurand si inseland. Finalitatea poate fi foarte dura – renuntarea prin institutionalizare sau sinucidere. O modalitate mai des intalnita prin care aceasta pozitie de viata este traita de oameni consta insa in incercarea de a compensa aceasta stare subiectiva de non-ok prin reguli imprumutate din Parinte precum
poti sa fii ok daca faci cutare lucru sau te comporti in cutare fel.
Ei isi dedica viata obtinerii aprobarii celorlalti, devenind complianti, nerabdatori si disponibili, fara a deveni fericiti, pentru ca pozitia nu a fost schimbata si sentimentul de inferioritate persista. Ceea ce este pozitiv la acest scenariu consta in speranta care vine o data cu faptul ca cineva totusi este ok, adica celalalt, care este sursa noastra de aprobare, fata de care ne putem apropia (speranta care nu exista in pozitia Eu nu sunt ok – Tu nu esti ok).
Pozitia Eu nu sunt ok – Tu nu esti ok este de departe una din cele mai triste atitudini de viata. Este pozitia adoptata de copilul abandonat de parinti, atat psihologic, cat si fizic. Este copilul care in primi doi ani de viata nu a primit recunoasterea mamei (prin mangaiere si disponibilitate fizica si afectiva), care a fost aspru pedepsit in momentul in care a inceput sa exploreze lumea, un copil pentru care nu exista sursa de mangaiere. Este cazul tragic in care nu exista speranta pentru ca nu exista nimeni care sa ofere sprijin pentru viata. Aceste persoane sunt cel mai dificil de ajutat din cauza convingerii de nestramutat ca ceilalti nu pot oferi mangaiere, psihoterapeutul inclusiv intrand in categoria „tu nu esti ok”. Pentru ca acest copil nu a avut parte nicicand de o copilarie hranitoare, Adultul este ca si inexistent si aproape imposibil de accesat si de utilizat in viata cotidiana.
Eu sunt ok – tu nu esti ok este pozitia criminalului. Apartine copiilor abuzati o perioada suficient de lunga de catre parinti.
Acesta este copilul care a fost batut atat de tare, incat oasele si pielea sa sunt rupte si sfasiate. Oricine a avut un os rupt sau o lovitura puternica intelege aceasta durere. La copiii abuzati sunt obisnuite ranile deosebit de dureroase precum coaste rupte, rinichi zdrobiti si cranii fracturate. Cum ii pare unui sugar durerea agonizanta provocata de coastele rupte sau durerea infioratoare provocata de sangele din lichidul spinal?
Ceea ce este insa foarte curios este cum ajunge acest copil abuzat sa creada despre el ca este ok. Explicatia ar consta in perioadele de refacere, cand copilul „isi linge ranile” in singuratate, producandu-si un oarecare sentiment de confort. Este ca si cum ar spune
eu sunt bine singur.
Aceasta pozitie, Eu sunt ok – tu nu esti ok ii asigura copilului supravietuire si comportamentul pe care il va perpetua va fi la randul lui unul violent, dat fiind ca are aceasta permisiune de la Parintele sau (pentru ca parintii lui asa au fost). Acestea sunt persoanele „fara constiinta” care trec prin viata cu convingerea ca toata vina este a celorlalti si ei procedeaza, indiferent ce ar face, in regula. Consecinta ultima a acestei pozitii de viata este, asa cum am spus, omuciderea. Aceasta persoana a incetat sa mai creada ca cineva poate fi ok.
Aspirationalul Eu sunt ok – Tu esti ok
Daca pozitiile prezentate pana acum sunt inconstiente si au legatura cu modul ingust in care am vazut lumea si pe ceilalti in primii ani de viata, aceasta ultima pozitie este o creatie a constientului prin contributie proprie, voluntara. Este speranta noastra in noi insine si in umanitate. In acelasi timp, primele trei pozitii sunt sentimente, pentru ca s-au format in primii 2-3 ani de viata, adica la varsta la care copilul este condus de afectivitate si nu de idei, teorii, filosofii, in vreme ce Eu sunt ok – Tu esti ok este o pozitie rationala inteligenta.
Autorul ne avertizeaza ca pentru a ajunge sa fim ok in ochii nostri nu este suficient doar sa iei aceasta decizie, pentru ca inregistrarile noastre negative cu privire la propria persoana nu pot fi sterse, insa secretul consta in a reusi sa dam drumul unei serii noi de inregistrari in care sa stocam continuturi pozitive. Dat fiind ca vorbim de o carte de self-help, doctor Harris dedica mai multe pagini modalitatilor prin care putem ajunge sa dobandim pozitia Eu sunt ok – Tu esti ok, prin intermediul analizei tranzactionale.
In ce consta in schimb analiza tranzactionala? Daca definim tranzactia in termeni de cuplaje intre stimuli produsi de o persoana si reactiile unei a doua persoane la acesti stimuli, ne va fi usor sa ne imaginam ca AT (analiza tranzactionala) este o tehnica prin care tranzactiile pe care le are o persoana cu lumea pot fi observate, interpretate si ulterior imbunatatite. Aceste tranzactii sunt multiple din punct de vedere calitativ si ele pot privi atat ca interactiunile noastre cu ceilalti, cat si ca interactiunile noastre interne cu copilul, parintele si adultul din noi insine.
Tranzactie Parinte-Parinte:
Stimul: Datoria ei este sa fie acasa cu copiii.
Raspuns: Este clar ca nu are simtul datoriei.
Tranzactie Copil-Copil:
Stimul (o fetita): Eu o sa fiu mama si tu fetita.
Raspuns (o alta fetita): Eu trebuie sa fiu tot timpul fetita!
Tranzactie Adult-Adult:
Stimul: Sunt obosit.
Raspuns: Haide la culcare.
Ceea ce am ilustrat mai sus sunt tranzactii complementare, insa problemele reale apar in cadrul tranzactiilor necomplementare incrucisate, specifice atunci cand doi adulti au un schimb in care unul vorbeste dintr-o instanta anume, sa spunem chiar din Adult, iar celalalt raspunde dintr-o instanta diferita, de exemplu din parinte.
Sotul: Iubito, nu-mi gasesc cravata albastra, ai tu idee unde este? (adult)
Sotia: Esti incorigibil, daca ai fi pus-o la locul ei ai fi gasit-o. (parinte).
In cele din urma, obiectivul suprem al acestei carti si totodata al acestei forme de psihoterapie este ca noi sa reusim sa ne pozitionam optim in tranzactiile noastre in pozitia Eu sunt ok – tu esti ok, adica in pozitia de Adult, lucru care este foarte adesea pus in pericol prin contaminari (de exemplu cand parintele este contaminat de copil se produce delirul) si excluderi (excluderea totala a copilului din noi si transformarea in adulti excesivi de critici si dezumanizati, sau, la extrema, adultul scos total din uz, adica psihoticul). Pe langa acestea, exista multe alte tipuri de disfunctionalitati ale trioului PAC care ne sunt caracteristice in momentele sau situatiile in care ne aflam in dificultate, de conflict sau pur si simplu de nefericire, iar ceea ce face cartea de fata este sa aduca solutii pentru a incepe o ingrijire si o crestere sanatoasa a Adultului si o facilitare a tranzactiilor dintre cele trei stari. Si pentru ca nu traim singuri, analiza tranzactionala ofera inclusiv instrumente de imbunatatire a relatiei de cuplu (capitolul „PAC si cuplul”), a vietii de familie cand exista si copii (capitolul „PAC si copiii”) si inclusiv a managementului timpului („Cum folosim timpul”).
Thomas A. Harris, Eu sunt ok – tu esti ok, Editura Trei, Bucuresti, 2011
Mihaela Costea
este psihoterapeut în formare adleriană.
DE ACELAŞI AUTOR
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este un magazin online de psihologie, psihoterapie, psihanaliză şi psihiatrie şi cu deschidere spre sfera artistică şi culturală, educaţională, socială şi a proiectelor comunitare.
Sincera sa fiu nu le-am citit, sunt in plan. Ceea ce face autorul este sa preia teoria si s-o transpuna in text de self-help. Adica ne invata ce sa facem cu invataturile lui Berne. In plus sunt procesate si autorul vine cu propria experienta din cabinet ca sa ilustreze cat mai bine modul de lucru cu tine insuti si cu pacientii.
Inainte de a explica relevanta covarsitoare pe care o au aceste pozitii de viata, este necesar sa ne familiarizam cu Sistemul PAC, alt concept fundamental in analiza tranzactionala, adica sistemul Parinte-Adult-Copil. Tributar in mare parte psihologiei individuale a lui Alfred Adler, prin faptul ca valorifica maxim modul in care preluam criteriile si regulile parintilor si le ducem cu noi peste tot si in orice situatie, PAC contine ceea ce noi insine continem: un Copil care mentine in noi propria sa filosofie (copilareasca) de viata, de obicei fragila, nerealista si dezavantajoasa, creata in primii 5 ani dupa nastere, un Parinte care vorbeste prin noi cu regulile, critica si morala preluate de la, evident, parintii nostri (acestea vor fi inregistrate ca adevaruri indubitabile) si un Adult care isi da toata silinta sa medieze intre primii doi, sa fie realist si sa intampine probleme vietii cu maturitate rezonabila, dar mai ales sa testeze veridicitatea informatiilor stocate in Copil si in Parinte. 
Ce aduce nou aceasta carte fata de cele 2 scrise de Berne si editate la noi de ed. Trei?
Sincera sa fiu nu le-am citit, sunt in plan. Ceea ce face autorul este sa preia teoria si s-o transpuna in text de self-help. Adica ne invata ce sa facem cu invataturile lui Berne. In plus sunt procesate si autorul vine cu propria experienta din cabinet ca sa ilustreze cat mai bine modul de lucru cu tine insuti si cu pacientii.
Titlul e ironic sau mi se pare mie? 🙂
E ironic si poetic in acelasi timp 🙂