Vernisaj Diana Vidraşcu, „Ecranul Transparent” şi lansarea programului curatorial „Camera Lucida”

Diana Vidraşcu propune, prin expunerea celor cinci serii de vise, o reflecţie pe marginea paralelelor dintre film şi vis. Îmbinând înscenări cinematografice cu imagini obsesive ale universului oniric personal, Diana Vidraşcu prezintă câte o poveste care ar putea fi oricând o situaţie filmică. Imaginile narative sunt uneori întrerupte, dislocate şi fragmentate de elemente bizare. Materii incerte, urme ale unor poveşti anterioare şi elemente înfricoşătoare se ivesc din cele mai inocente fantezii. Impresia pe care fiecare vis o lasă privitorului este că ceva s-a petrecut deja, ceva ce nu mai poate fi redat complet, ci doar rememorat fragmentar. Memoria artistei reconstituie parţial elemente din aventura la care a luat parte, fără să poată explica până la capăt logica evenimentelor. Certitudinea experienţei irepetabile este harta memoriei personale. De altfel, foarte nesigură şi fragilă.

Fiecare vis poate fi asociat tematic unor obsesii personale, regăsite adesea în visele sau coşmarurile artistei. Pericolul ascuns sub forme aparent inofensive, urmele lăsate de corpurile oamenilor singuri, rănile acoperite şi nodurile ascunse, formele falice camuflate, senzualitatea pielii şi carnaţiei, apa care atrage ca un magnet dezastrul, materialitatea ceţii şi scoicile care păstrează secretele lumii, toate acestea alcătuiesc un univers guvernat de tensiunea dintre realitate şi ficţiune.

Construcţia acestei expoziţii aminteşte de cunoscutul film al lui Alain Resnais, L’année dernière à Marienbad, în care amprentele lăsate de vise sunt la fel de importante precum ştergerea sau uitarea lor. Poate că fiecare vis este un film şi fiecare film este un vis, într-o împletire a plinului şi a golului, a memoriei şi a uitării.

Programul Camera Lucida propune o întâlnire între două tipuri de imagini, instanţe sau perspective. Curatorul are o abordare analitică, critică şi bine direcţionată teoretic, cercetând vizualul şi strategiile prin care el se prezintă, iar artistul încearcă să ofere lumii transcrierea unor percepţii, despre realitatea socială şi universul personal, în măsură să dezvăluie cele mai delicate probleme cu care ne confruntăm cu toţii. Întâlnirea celor două instanţe implicate în câmpul artei contemporane creează un spaţiu al dezbaterilor, descoperirilor, negocierilor şi schimbului de idei. Dispozitivul optic, la care face trimitere titlul programului, funcţionează prin compararea sau suprapunerea a două imagini pentru a obţine perspectiva corectă printr-un sistem de relaţii şi rectificări permanente amintind de sensul dat de Michel Foucault conceptului de „dispositif”.

Temele de cercetare variază de la chestionarea relaţiei artelor „nedreptăţite”, ca grafica, designul şi moda, cu artele „majore”, la poziţia artei în societate şi potenţialul ei critic. De asemenea, dialogul între artele vizuale şi alte domenii creative sau ştiinţifice (cinematografie, antropologie, arhitectură sau matematică) este foarte important în selecţia proiectelor. Cu un accent mai puternic pe video, fotografie, instalaţie şi obiect, programul Camera Lucida va încerca să depăşească discursurile ierarhice şi normative asupra operelor de artă, concentrându-se pe proiecte artistice relevante. Cercetarea acestor proiecte nu se va rezuma la expoziţii (expoziţia fiind doar unul dintre instrumentele cu care un artist sau un teoretician lucrează), ci va include dezbateri, artist-talks şi prezentări. Galeria nu este doar un spaţiu fizic, pretins neutru şi lipsit de ideologie. Ea este un gest, un statement, un laborator de cercetare, în care spectatorul „emancipat” nu mai intră doar pentru a fi impresionat şi emoţionat, ci şi pentru a reflecta şi a ieşi din comoditatea contemplaţiei.