Şi pentru că tot sunteţi aici…
...va solicităm sprijinul, dragă cititoare, dragă cititorule. Audiența noastră a crescut foarte mult, cu deosebire în ultima vreme. Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este o publicație online unică, din câte cunoaștem, prin profil editorial, format și continuitate. Din 2007, am publicat mii de articole, eseuri, interviuri, știri, corespondențe și transmisiuni de la evenimente locale, naționale și internaționale, recenzii și cronici, anchete, sinteze și dosare, pictoriale, sondaje, opinii și comentarii - scrise, video, audio și grafice, de psihanaliză și psihoterapie de varii orientări, de psihiatrie, psihologie și dezvoltare personală, dar și sociale, educaţionale şi comunitare, pentru drepturile omului şi nediscriminare, culturale, literare și artistice, istorice și filosofice. Realizarea lor a presupus, cale de mulți ani, o muncă enormă, uneori „la foc continuu” ori „în direct”, consacrând nopți, weekend-uri și vacanțe. Au fost necesare felurite resurse, implicare și bani, toate în regim de voluntariat.
Faptul că ne citiți și că reveniți mereu ne încurajează și ne arată că suntem pe drumul bun. Ca publicație de tip magazin independentă editorial, nefinanţată, apărând într-o piață media vastă și cu mari resurse, avem nevoie de susținerea dv. pentru a face mai departe jurnalism psi de calitate. Fiecare contribuție de la dv., mai mare sau mai mică, este foarte importantă pentru a putea continua. Susţineţi Cafe Gradiva cu 1 euro sau mai mult - durează doar un minut. Vă mulţumim!
Am sa vad filmul asta. Dar probabil la cateva luni dupa ce termin eu un proiect pe aceeasi tema care m-a facut sa nu mai suport fimele 🙁
Si la mine-i o perioada infertila in ceea ce priveste vazutul filmelor, insa, chiar si-asa, pe Elegy l-as revedea oricand. E una dintre putinele situatii in care ecranizarea parca-i chiar mai buna decat cartea (sa ma ierte Mr. Roth).
Proiect pe-aceeasi tema zici? Pe care? Sanul devorator intre estetica si psihanaliza? 🙂
Am vazut filmul, si sincer nu ma asteptam la un happy ending cam banal tipic hollywoodian, dar per ansamblu, filmul si-a lasat amprenta acolo unde trebuia si anume in constiinta faptului ca viata e cu mult mai vulnerabila decat o putem percepe noi, dar avand mecanismele psihice de aparare gata declansate, ajungem uneori sa uitam cu totul de noi, de aceea, ne rastalmacim si ultimele ganduri ruminate si personalizate de ceva vreme , ca sa ne reintoarcem taras, dar cert cu multa tandrete in dulcea necunoastere.
Consider ca mesajul filmului (sper:P ) a fost acela al recunoasterii faptului ca nevoie cu nevoie se stinge sau se reaprinde iubirea, sau complementaritatea vulnerabilitatilor, slabiciunilor sau al indeciziile alcatuiesc din noi niste rataciti temerari pe meleagurile vesnicei neodihne…