Dragi prieteni, vineri, 16 martie am avut sedinta lunara a Asociatiei Interdisciplinare de Psihanaliza Aplicata si am discutat filmul Omu’ de la Zoo (r. Frank Coraci, 2011) din perspectiva psihanalizei relationale. Am pornit de la conceptul de memorie procedurala sau nivel implicit procedural pe care l-am propus ca baza teoretica. Va redau aici cateva idei conturate in cadrul acestei intalniri.

Psihanaliza relationala, probabil cel mai recent curent teoretic in domeniu, abandoneaza conceptul de inconstient ce a fost piatra de temelie a psihanalizei pana acum. Acest lucru ingreuneaza cel mai mult intelegerea noii paradigme chiar de catre practicantii acestui domeniu, iar ceea ce este greu de inteles este de cele mai multe ori si dificil de acceptat (sau poate invers?). 🙂 In loc de exprimari de genul

Se vede ca X isi doreste acest lucru in mod constient, dar inconstient isi doreste altceva,

in limbaj relational vom auzi

X isi doreste acest lucru la nivel declarativ, dar la nivel implicit procedural actioneaza altfel impotriva acestui lucru.

Am intalnit in discursul multor colegi psihanalisti, de altfel interesati de intersubiectivism, folosirea termenului de implicit procedural ca sinonim pentru inconstient, iar aceasta confuzie teoretica ma gandesc ca e una din cauzele pentru care gandim clinica psihanalitica tot in paradigma psihanalizei traditionale.

Citiţi despre

Romantic and Parental Love

Vladimir Marinov, „Anorexia, o stranie violenţă”, Editura Trei, 2011

Iubire şi agonie în stradă

Stiintele cognitive vorbesc despre mai multe tipuri de memorie, adica mai multe moduri de a stoca informatia la nivel neuronal. Memoria de foarte scurta durata este memoria senzoriala prin care retinem timp de cateva secunde caracteristicile stimulilor cu care suntem in contact direct: culori, forme, sunete, morosuri. Memoria de scurta durata reprezinta stocarea informatiei de ordinul minutelor; este denumita si memorie de lucru pentru ca putem opera momentan cu acele informatii (ex.: memoria unei sedinte de terapie). Si in sfarsit, memoria de lunga durata, stocarea informatiei ani de zile, zeci de ani, ce presupune la nivel neuronal legaturi sinaptice mult mai stabile (stim ca plasticitatea creierului nostru permite ca legaturile sinaptice, legaturile dintre neuroni, sa se modifice, sa se instaleze si sa se desfaca in functie de activitatea noastra psihica).

Tot de la stiintele cognitive si neurostiinte aflam ca aceasta memorie de lunga durata este de doua feluri, in functie de ariile corticale implicate in stocarea informatiei si anume: memoria declarativa (stocarea in neocortex) care cuprinde informatiile pe care le putem constientiza (si care include memoria semantica: informatii despre lume si viata si memoria episodica: amintirile evenimentelor istoriei noastre personale) si memoria procedurala (stocarea in regiunile subcorticale, cerebel si ganglionii bazali, care sunt formatiuni encefalice mai arhaice) care cuprinde informatiile pe care nu le putem constientiza (abilitati, automatisme, deprinderi: scrisul, mersul, mersul pe bicicleta, innotul, sofatul etc.) si care este considerata comuna pentru intreaga lume vie.

Subscrieţi la Cafe Gradiva

Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.

Urmăriţi-ne pe WhatsApp

Abonaţi-vă la Newsletter

In calitate de organisme vii, suntem destinati schimbului / interactiunii cu mediul inconjurator. Este modul in care traim, ne autoreglam si ne dezvoltam. Noi consideram ca acest proces de schimb este intemeiat biologic si ca el poate fi luat in considerare si studiat din perspectiva etologica. Atunci cand doua animale sunt puse in acelasi spatiu, apare un complicat proces de reglare a distantei fizice, a miscarilor de apropiere si de indepartare a unuia fata de celalalt. Posturile si miscarile se vor regla in functie de natura tipului de angajament care se stabileste. Toate acestea reprezinta „kinetica” interactiunii. In cazul oamenilor, acest proces este in mare masura mentalizat, aceasta insemnand ca explorarea, reglarea si stabilirea unor limite adecvate si a unor structuri temporale ale interactiunii se vor desfasura mai mult in spatiul intersubiectiv decat in cel fizic. Vor exista insa, cu siguranta, si actiuni in plan fizic.

Avem de-a face, in relatia cu celalalt, cu un proces de apropiere sau de indepartare, de determinare sau de evitare a intamplarii unui fapt, de crestere sau de descrestere a unei stari de stimulare, de schimbare a starilor afective. Toate acestea pot fi denumite „kinestezii mentale”. Pe baza acestor miscari de inainte si inapoi putem ajunge sa ne simtim „in sincronizare„ cu celalalt sau sa ramanem cu un sentiment ca el se afla la un milion de kilometri distanta. Stim cand ne place sau ne displace cineva, cand vrem sa fim placuti sau sa ramanem indiferenti cuiva, cand tanjim sa fim mai aproape sau cand dorim sa ne retragem, cand vrem sa se intample ceva sau dorim sa amanam acel moment. Aceasta negociere apare in domeniul implicit al interactiunii chiar daca, in situatia analitica, relatia este mediata verbal. In spatele continutului verbal explicit exista intotdeauna o multitudine de alte mesaje, multe dintre ele neajungand la nivelul constiintei reflexive, dar facand parte din subtextul care constituie domeniul implicit. („Explicarea implicitului: nivelul local si microprocesul schimbarii in situatia analitica” , Grupul de Studiu al Procesului de Schimbare de la Boston, 2002)

Psihanalistii relationali, pe baza studiilor de dezvoltare timpurie (relatia bebelus-mama) si a neurostiintelor, au postulat ca aceasta memorie procedurala care cuprinde procedurile, modul de actiune, include si procedurile de a fi in relatie cu un altul, iar aceasta din urma informatie este achizitionata si stocata foarte de timpuriu, din chiar momentul nasterii. Au numit aceasta parte a memoriei procedurale – cunoastere relationala implicita care, spun ei, contextualizeaza construirea intregii istorii personale a individului. Memoria procedurala privitoare la relatii nu este insa un bagaj fix si limitat de informatii care functioneaza ca un program de neschimbat precum instinctele, ci ea se largeste si imbogateste in decursul vietii.

Aceste informatii ne ajuta sa privim schimbarea psihica (indeosebi aceea asteptata in cura psihanalitica) ca producandu-se la nivelul acestei cunoasteri relationale implicite: schimbarea procedurilor individului de a fi in relatie cu un altul. Astfel, memoria implicit procedurala reprezinta o parte arhaica a inconstientului nostru, mult mai arhaica decat inconstientul dinamic (de care s-a interest pana acum psihanaliza) deoarece ea se alcatuieste inca inainte de aparitia primelor ebose de eu care fac posibila refularea (vorbim despre refulare numai din momentul existentei unui eu primitiv care vine in contact cu lumea).

Mai departe, retinem din scrierile psihanalistilor relationali o terminologie specifica privitoare la dinamica oricarei relatii ce are loc la nivel implicit procedural in care cunoasterile noastre relationale implicite se intalnesc si interactioneaza. Numim relationarea partenerilor intr-un cuplu miscare impreuna. Daca dorim sa intelegem dinamica procedurala, trebuie sa impartim intreaga interactiune in mai multe tipuri de momente care reprezinta secvente specifice. Aceasta impartire segmentare a interactiunii este necesara pentru ca la nivel implicit procedural nu operam cu semnificatii, ci cu acte. Noi punem in act (enactment) intentii drept pentru care detaliul microactiunii este ceea ce ne intereseaza aici. Atunci cand urmarim in inregistrari video secvente de interactiune mama-bebe sau in prezentari clinice, secvente de interactiune terapeut-pacient, vom fi interesati de detaliul microactiunii, adica de schimburile celor doi produse prin limbaj nonverbal: gesturi, privire, tonul vocii, care sunt acte la nivel de fractiune de secunda. Aici se produce viata relationala ce ne intereseaza acum din punct de vedere psihanalitic.

Propunerea mea pentru aceasta sedinta a fost sa folosim acest „microscop psihanalitic„ – care este interpretarea de detaliu sau traducerea actului in intentii – pentru o discutie de psihanaliza aplicata la film. Acum in vine in minte ca ne-ar ajuta (in general pentru sedintele de interpretare) daca am posta si citi pe Café Gradiva o lucrare despre functia detaliului in psihanaliza aplicata ce a fost prezentata de Dorin Bîtfoi in urma cu trei ani la Tabara de Psihanaliza Aplicata „Literatura si film” organizata de AIPsA (eu am recitit textul). Interesul psihanalistilor pentru detaliu este sustinut de studiile neurostiintelor care spun, asa cum ati citit din bibliografia recomandata pentru aceasta sedinta http://www.cafegradiva.ro/2011/06/ce-inseamna-nivelul-implicit-al_22.html ca, pentru deducerea intentiilor, creierul nostru opereaza prin descompunerea actiunilor, acesta fiind modul in care putem sa ii intelegem pe ceilalti. De asemenea, deoarece interactiunea la nivel implicit procedural se produce prin act si ca atare nu poate fi altfel decat spontana si imprevizibila, ea nu poate fi inteleasa decat dupa ce s-a produs. Dar intelegerea in après-coup este instrumentul de lucru in psihanaliza aplicata in care descifram productiile culturale.

Miscarea impreuna a cuplului de-a lungul procesului interactional inregistreaza momente de acum care sunt momente fierbinti, importante, sunt momente de cotitura pentru relatia respectiva. De ele depinde directia in care va continua relatia si daca ceva se va schimba sau nu. Aceste momente apar din cand in cand deoarece cuplul este un sistem dinamic si va tinde permanent sa isi sporeasca coerenta interna adica cei doi se vor misca tot timpul catre o crestere a potrivirii lor.

Daca este bine gestionat de catre parteneri, momentul de acum poate fi transformat intr-un moment de intalnire adica intr-o interactiune in care creste potrivirea dintre ei. Dupa un moment de intalnire, diada va intra intr-o noua faza de relationare pornind de la acest nou punct, iar cunoasterea relationala implicita a fiecaruia este modificata.

In filmul Omu’ de la Zoo (r. Frank Coraci, 2011), ne-au interest in special doua tipuri de relatii: Griffin-Stephanie si Griffin-Kate, insa discutiile s-au axat, fara ca eu sa imi propun asta, si pe analiza dupa acelasi model a altor cupluri de personaje: Griffin-Bernie (gorila) sau Stephanie-Gale (fostul iubit). Ma voi opri, in aceasta scriere de dupa sedinta, sa punctez doar cateva idei.

Am considerat ca personajele animale ar reprezenta cunoasterea relationala implicita a ingrijitorului Griffin. Ele sunt experte in imperechere, spune unul dintre animale, deci proceduralul lui Griffin nu poate da gres in alegerea partenerei, numai ca, la nivel declarativ, el continua timp de cinci ani sa-si indrepte atentia catre o partenera pe care o putem considera „din alta specie”, cum este Stephanie. Relatia lor are o dinamica foarte interesanta cand, dupa un moment de intalnire ratat, cererea in casatorie de pe plaja, se reintalnesc la serbarea logodnei fratelui lui Griffin si constata ca relatia lor nu s-a incheiat.

Ce se intamplase pe plaja? Primele replici ale filmului –

Grozav! Magnific!

– descriu un ritm comun al celor doi care se plimba calare pe tarm. Ei intra intr-un moment de acum odata cu gasirea sticlei si a biletului pe care scrie… un mesaj in care intentiile lor se despart. Ritmul procedural al fiecaruia se exprima acum la nivel declarativ si constata ca este diferit. Fiindu-i refuzata, aparent neasteptat, cererea in casatorie, Griffin protesteaza, dar Stephanie ii spune

Ar fi trebuit sa prevezi asta.

Interactiunea la nivel implicit procedural este spontana si imprevizibila si totusi… exista poate microsemnale, detalii…, pe care uneori le ignoram, dar prin care suntem avertizati cand suntem acceptati si cand nu, sau pana unde suntem acceptati in relatie, iar neajustarea la ritmul celuilalt care nu e pregatit pentru ritmul nostru devine pur si simplu o agresiune – si fata de celalalt, dar si fata de noi insine.

Uneori, cand momentul de acum este ratat, el poate reveni ulterior (la ei s-a intamplat dupa cinci ani). Cineva a intrebat la sedinta daca asta are legatura cu repetitia inconstienta de care vorbeste teoria freudiana. Sigur ca are legatura in masura in care privim ce se intampla intrapsihic cu nevoia fiecaruia de a relua un eveniment insuficient elaborat pentru a fi re-elaborat, pentru a se termina mai bine, insa din punct de vedere relational ne intereseaza nevoia diadei (privita ca un eu) de a-si spori coerenta interna sau de a se desface.

Asadar, momentul de acum reapare cand Griffin, aflat pe scena cu Floyd (porcul spinos) in brate, are acel discurs si o vede pe Stephanie care apoi il abordeaza si incearca o apropiere. Refuzul, de aceasta data al lui Griffin, de a-i oferi un tur privat al Gradinii Zoologice este urmatorul moment de intalnire ratat (moment in care ritmurile celor doi sunt diferite). Toata povestea care urmeaza este un proces de apropiere-indepartare intre cei doi. La sedinta am discutat toate aceste momente: concursul de biciclete, dansurile celor doua cupluri la nunta lui Robin cu Dave (fratele lui Griffin), discutia de dupa nunta din masina, acceptarea noului job de catre Griffin si decizia definitiva de a pleca de la Zoo, momentul cu scaunul cel modern achizitionat de Stephanie si culminand cu cererea de casatorie a lui Stephanie pe care Griffin o refuza revenind la adevarata sa alegere (cea construita deja de-a lungul anilor in relatia profesionala si amicala cu Kate) si gasindu-si astfel locul.

Fie privind in après-coup la aceasta relatie, fie luand pas cu pas detaliile interactiunii, putem spune ca nevoii de la nivel declarativ a lui Griffin de a fi cu Stephanie i se opune tot timpul respingerea implicita dintre ei. In acelasi timp, interactiunea dintre el si Kate – de asemenea, cu momente de intalnire (ex.: cand salveaza leoaica,

Ai reusit
Noi am reusit

sau momentul dansului lor in care doar vor sa para in ochii celorlalti ca ar fi impreuna) si momente de ratare (ex.: ea se supara cand o anunta ca a incheiat treaba cu zoo si ca va urma sa plece catre alt job) – contine elemente de corespondenta, de legatura la nivelul cunoasterii relationale implicite a fiecaruia dintre ei ceea ce poate duce la o relatie definitiva.

Si in relatia analitica, deseori observam discrepanta intre cele doua niveluri de interactiune atunci cand raspunsul unuia dintre parteneri nu este un act autentic care sa dezvaluie cunoasterea sa implicita reala, motiv pentru care psihanaliza relationala considera ca interpretarea – adica interactiunea la nivel declarativ verbal – nu reprezinta eveniment mutativ care produce schimbare intrapsihica si deci schimbare si castig in relatie decat daca este insotita de intalnire la nivel implicit procedural.

Ii invit pe participantii la sedinta sa completeze cu comentarii aceasta foarte scurta prezentare a mea!