S-au ofilit si au fost aruncati la gunoi

Propun cititorului in acest articol o tema de o mare sensibilitate – si anume pierderea obiectului si travaliul de doliu. Cum apare simbolizarea pierderii in terapia copiilor, cum evolueaza acest travaliu dificil care nu intotdeauna se refera la o pierdere reala, ci in special la una fantasmatica, care insa va creea posibilitatea primirii si elaborarii ulterior a uneia reale.

Copilul: este o gradina cu flori
Terapeutul: sunt toti frati?
Copilul: da, sunt baietei
Terapeutul: si unde este mamica si taticul lor?
Copilul: s-au ofilit si au fost aruncati la gunoi pentru ca nu mai erau veseli
Terapeutul: au murit de tristete

Copilul vorbeste despre mai multi frati care reprezinta o multiplicare a sa din nevoia de a construi legaturi de sprijin si de a suporta angoasa si suferinta produse de pierdere. Continutul descris se aseamana unui continut oniric caci este supus acelorasi mecanisme de difractie si condensare. Sprijinul (etayage) este un proces psihic de baza care sustine, modeleaza si face posibila legatura de derivare intre diferitele registre ale realitatii (psihic, corp, grup, cultura). Conceptul de sprijin a fost dezvoltat de Laplanche, Aulagnier, Guillaumin si Kaës. Anzieu a avansat ipoteze pentru ideea unei sprijiniri a psihismului pe propriul corp, pe psihismul mamei si pe grupul primar. Eul copilului se sprijina pe activitatea psihica a Eului mamei si pe narcisismul primar al mamei. Notiunea de sprijin grupal a fost reluata de Kaës. El se refera la notiunea “sprijin multiplu al psihismului” intr-un dublu sens: realitatea corporala si realitatea sociala si culturala. Psihanaliza subliniaza unul din aspectele conceptului de sprijin, cel al absentei sau lipsei obiectului, ceea ce impinge spre transformarea psihica. Voi reveni in a doua parte a acestui articol cu rolul de sprijin pe care il joaca legatura fraterna in travaliul de doliu.

Vom porni in discutia noastra de la articolul lui Freud, “Doliu si melancolie” (1917) :

In ce consta travaliul pe care il face doliul? Cred ca nu e nimic fortat daca vom expune acest travaliu in felul urmator: testarea realitătii a aratat ca obiectul iubit nu mai exista, el reclama acum ca intregul libido sa fie retras din legaturile lui cu acest obiect. Impotriva acestora apare o rezistenta de inteles […]. Aceasta rezistenta poate fi atat de intensa, incat apare o intoarcere de la realitate si o mentinere a obiectului printr-o psihoza halucinatorie a dorintei. Normalitatea inseamna ca respectul fata de realitate mentine victoria. […] Dupa indeplinirea acestui travaliu de doliu, eul devine din nou liber si neinhibat.

In doliu, lumea a devenit saraca si goala, in melancolie sarac si gol este eul insusi. Obiectul nu a murit in mod real, insa el a fost pierdut ca obiect al iubirii.

Există o analogie esentiala intre travaliul melancoliei si acela al doliului. Asa cum doliul determina eul sa renunte la obiect, declarand obiectul mort si oferind eului sansa de a supravietui, tot asa fiecare batalie a ambivalentei relaxează fixatia libidoului asupra obiectului, devalorizandu-l, depreciindu-l, chiar ucigandu-l oarecum. Exista posibilitatea ca procesul din inconstient sa ajungă la un sfarsit, fie dupa ce furia s-a potolit, fie dupa ce obiectul a fost abandonat ca lipsit de valoare.

Dar dialogul nu se refera doar la un travaliu de separare si la o fantasma de abandon, ci se refera si la o suferinta care produce absenta. Veselia a disparut, tristetea i-a luat locul si a absorbit pana la disparitie functia cuplului parental. Aceasta noua constatare ne trimite cu gandul la complexul mamei moarte descris de A. Green, momentul unui doliu al mamei care isi dezinvesteste brutal copilul, acesta traind acest lucru ca pe o catastrofa.

Traumatismul narcisic constituie o deziluzie anticipata si antreneaza in plus o pierdere a iubirii, a sensului. Copilului i se interzice sa mai existe si este in imposibilitatea de a-si orienta agresivitatea distrugatoare impotriva mamei din cauza vulnerabilitatii ei. Subiectul va fi in cautarea unui obiect care nu poate fi introiectat, fara posibilitatea de a renunta la el sau de a-l pierde. Obiectele subiectului raman la limita eului, caci locul central este ocupat de mama moarta. Identificarea cu mama moarta este in fapt o identificare cu un gol lasat de dezinvestire (Green, 1980).

In prelungirea acestui concept, R. Jaitin descrie complexul parentalitatii moarte o dezinvestirea a parintilor, o slabiciune narcisica care conduce copiii la a-i dezinvesti la randul lor. Negativitatea (o modalitate de a se degaja de legatura si de componentele sale alienante sau mortifere. Legatura intersubiectiva prin negare este pe de o parte un sistem de aparare, dar este si o activitate fondatoare a spatiului psihic care permite o reprezentare interna a limitelor ansamblui transsubiectiv) indeplineste in aceste circumstante o functie de “holding”, adica permite pastrarea continatorilor care protejeaza in fata suferintei psihice. Aceasta negativitate are o functie prin deplasarea pe obiectul fraternal. Pozitivitatea se manifesta ca o perspectiva organizatoare a unui proiect sau a unei origini fraternale comune care ajuta la depasirea suferintei legata de teama pierderii parintilor.