Ştiinţa cetăţenească şi furnicile intelectuale

Vor funcționa în viitor creierele în rețea? – Momentul a și venit, pare-se. O sinteză interesantă găsesc în Courrier international nr. 1 113. O sumă de inițiative ludice se bazează, pentru moment, pe voluntariat. Ceea ce a fost numit „știință participativă” sau „știință cetățenească”. Astfel:

Universitatea din Oxford propune voluntarilor de pe web să facă transcrierea unui număr uriaș de manuscrise, rămase necitite.
Aceeași instituție prestigioasă lansează un apel la descifrarea unor imagini astronomice, prea numeroase spre a fi abordate de puținii specialiști, în vederea unei noi cartografii galactice.
Armata americană lansează un apel de idei pentru proiectarea unor armamente noi.

Ce este comun acestor demersuri?

Nu mai există o limită precisă între jocul electronic și investigația științifică. Copiii de trei ani fac deosebirea între fantasmele lor și realitate. Acestă frontieră va deveni din ce în ce mai vagă. Fantezia ludică se pune în slujba unor proiecte realiste.
Al doilea lucru care pare previzibil privește noțiunea de „competență”, de „specializare”. Poți deveni util chiar dacă nu stăpânești perfect domeniul, angajându-te doar să respecți un anumit protocol.
În fine, inteligența nu se mai situează topografic în creiere distincte, ci undeva între, în rețea.

Ce perspective fascinante și angoasante. Oare ne vom transforma într-un soi de furnici intelectuale? Din ce în ce mai evident devine că individul va conta din ce în ce mai puțin. Eficiența rețelelor, din ce în ce mai productive, se va face prin unificarea indivizilor. Și nu numai a conștiințelor, de vreme ce activitatea intelectului trece în mare parte prin automatisme inconștiente. Ne așteaptă ceva din destinul polipilor… colonii de ființe vii. Ne putem aștepta ca computerele să capete proprietăți ale creierelor (de pildă, vor consuma din ce în ce mai puțină energie, creierul fiind un model de optimizare energetică), iar creierele vor seamănă cu calculatoarele, rezolvând sub-programe.