Oare s-a mai spus că duşmanul principal al raţiunii este spiritul de sistem? Cum să lupţi împotriva dorinţei fireşti a omului de-a ajunge la explicaţii complete şi globale? În materie de politică bântuie teoriile conspiraţiei. Există cel puţin două care circulă: (1). – Fantasma înţelepţilor Sionului (şi formele mai modeste sau mai subtile ale antisemitismului); (2).- Guvernul secret al lumii (grupul Bilderberg, Trilaterala). Acest tip de gândire satisface nevoia de integrare a totalităţii, este o falsă înstăpânire asupra complexităţii. Tot ce se întâmplă în lume, spun adepţii teoriei conspiraţiei, este rezultatul unor decizii tainice luate la un nivel superior, unde se decide soarta omenirii. Nu vreau să spun că este vorba de o formă de paranoia, fiindcă nu cred în transpunerea conceptelor care privesc pe indivizi la nivelul colectiv. Totuşi o sursă comună există, aceeaşi dorinţă de explicare largă, aceeaşi certitudine obsesională a secretului în care s-ar petrece lucrurile cu adevărat semnificative.
Problema cu teoria conspiraţiei este că există cu adevărat conspiraţii, că există decizii tainice despre care omul obişnuit nu află – sau află foarte târziu. Pentru a-i dezarma pe partizanii teoriei conspiraţiei universale nu este nici corect, nici eficace să negi că ar exista conspiraţii. Întâi pentru că o asemenea credinţă e indemonstrabilă şi irefutabilă; al doilea pentru că există chiar conspiraţii, puneri în scenă, provocări. Aceste procedee fac parte din imemorialele strategii ale omenirii (aşa cum sunt înfăţişate şi de Arta războiului a strategului chinez clasic Sun Tzu), al căror rezultat este că războiul trebuie câştigat înainte să înceapă, în aşa măsură configuraţia creată devine nefavorabilă adversarului. Se înşeală adeptul teoriei conspiraţiei numai când crede că există inşi care să poată (sau măcar să aspire) să stăpânească întregul sistem în care factorul uman, dar şi mediul natural descriu un desen particular de complicat.
Singura armă eficace împotriva teoriei conspiraţiei este cultura. O privire luminată asupra lumii va sădi în noi scepticismul sănătos care ne învaţă că nu putem stăpâni complexitatea mai sus de un anumit nivel; ne va învăţa în acelaşi timp că omul actual, ca şi strămoşii lui cei mai depărtaţi, se ascunde, înşeală, fentează.
 Ion Vianueste psihiatru, romancier, memorialist, eseist, un observator constant şi atent al vieţii intelectuale şi publice de la noi şi de pretutindeni. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Sunt ferm convins ca dincolo de complexul Oedip si de "stadiile de evolutie libidinala infantila" (de care vb. Freud si altii) se afla persecutia concreta pe care oamenii si-o aplica unii altora. Unii in mod constant altii mai sporadic.
Traim intr-un razboi psihologic acompaniat de un razboi concret ce se desfasoara concomitent in parti diferite ale lumii. Rezultatul este insasi psihopatlogia moderna.
Excelent articol! Si foarte adevarat ca interpretare. Imi place mai ales explicatia finala "culturala", care mi se pare ca arata ca nu e doar o vorba goala, un deziderat pompos si gaunos (asa cum s-a consacrat in buna masura, mi se pare, la noi in ultimii douazeci de ani).
Gabi, am impresia ca acei care nutresc sau impartasesc teorii ale conspiratiei nu o fac din vreo pornire obiectivanta, ci subiectivista. Cu alte cuvinte, cred ca e vorba, asa cum o spune si autorul eseului, despre o nevoie psihica.
Alimentata de circumstante externe, asa cum sunt parodiate si in acest film http://www.theonion.com/video/in-the-know-is-the-government-spying-on-paranoid-s,14177/
@ Dorin
Nu cred ca Ion Vianu spune ca teoriile conspiratiei se reduc la predispozitia "subiectivista". Dealtfel insusi titlul puncteaza acest lucru. Există conspiraţii. Imi aduc aminte de dialogul lui Freud cu un pacient (nu mai stiu cand si unde am citit-dar stiu ca avea o usoara ieatie paranoida) pe care ulterior l-a trimis sa isi rezolve problema "obiectivista" cu o afirmatie de genul : "Dvs. chiar sunteti persecutat".
Predispozitia cuiva pentru interpretarea acestor fapte nevazute si ascunse de zonele obscure ale statului (si societatii in general) nu inseamna ca aceste lucruri nu ar exista. De asemenea nici temporizarea/vindecarea sau cum vrei sa-i zici acestei "subiectivitati" nu ar rezolva problema. Sistemul ramane otravit si cu cat te implici mai mult in el cu atat devii tu insuti mai otravit. Iata profunzimea "cercului vicios " al tulburarii psihice.
Cunosc foarte multi oameni care acum 10 ani erau niste caractere adevarate si pe care anii astia de capitalism salbatic i-au transformat in fiare inlantuite si cosmetizate in figuri apolinice. Dupa ce corporatiile storc de vlaga pe unii membrii ai societatii si ii returneaza apoi plini de boli si de anxietati dupa ce nu mai sunt productivi acesti oameni pot deveni ei insisi infractori/tirani/perversi etc. si astfel mizeria produsa de o corporatie se poate arunca in grosul societatii din care facem parte si noi. Corporatia stie sa se protejeze de ei prin limuzine blindate, bodyguarzi, resedinte exotice etc. insa noi ramanem cu ei in comunitate riscandu-ne ordinea comunitara sau chiar viata pentru predispozitia lor de a incalca regulile comunitare. Iata ca problema nu mai e deloc "subiectivista".
Explozia tulburarilor psihice din secolul 20 si cresterea lor proportionala incepand din secolul 17 incoace nu pot fi explicata in detaliu prin staticismul structuralist al Complexului Oedip sau "stadiilor de evolutie " postulate de Freud atata timp cat pe langa aceste cadre generale nu avem in insasi dinamica societatii elementele care fac aceasta diferenta
Aveam un pacient schizofernic care spunea , stereotip, "Nu e pace în lume" . Era esența însăși a suferinței lui. Psihoza nu este oare, cel putin uneori, o "filosofie sălbatică"? Mi se pare concordant cu ceeace spune dl. Baldovin.
Si o intrebare: care sunt indiciile ca patologia mintala creste neincetat din sec 17 incoace. Nu e o chestiune de vizibilitate? (Vd. M. Foucault, Hist de la folie)
@ Ion Vianu
Intr-adevar unele tulburari nu se vedeau atunci, altele nu erau nici pe departe diagnosticate – ca in cazul unor "tulburari de personalitate" pe care mentalitatea vremii le lua drept vicii morale sau particularitati temperamentale naturale. Sunt convins ca in materie de psihoze cronice proportia e aceeasi ca in sec 17, 1 sau 17 BC. Noutatea apare insa la dinamica tulburarilor psihice nepsihotice.
Comoditatea industrial-digitala a modernitatii se plateste cu stresul contemporan, element eminamente nou in ecuatia individ-mediu al ultimelor 4-5 mii de ani. A existat si pana astazi stres dar in forme mult diferite fata de cel actual, un stres mai asemanator cu cel al animalelor. Mai puternic decat al "civilizatiei" dar mai rar. In civilizatie el este mai slab dar aproape constant. Multi dintre membrii acestei comunitati psihanalitice inca nu au avut aceasta experienta, jobul de psiholog este unul in principiu lipsit de stres. Multi nu au trait acest stres. Insa majoritatea joburilor, cu cat sunt mai bine platite cu atat au o corespondenta direct proportionala in stres. Ni se pare ca suntem mai fericiti decat medievalii insa de fapt suntem mai maniacali.
Ori acest stres ne face pe toti niste paranoizi , instabili, pe unii dintre noi "borderline" si altele. Daca ne gandim numai la aceasta ultima tulburare atunci o putem cataloga drept "moderna" desi probabil ca in trecut exista potential fiind supprimata de educatie sau "corabia nebunilor". Factorul structuralist de care vb. Freud este de fapt o sinteza transgenerationala a acestei realitati ambientaliste. Daca avem mediu social acid atunci si Complexul Oedip & stadiile vor fi puternice.
Interesante consideratiile tale, Gabi, ar merita sa fie si verificate (cele despre procentele de psihotici si de borderi din trecut s. a.). Mi se pare interesant si ce spui tu despre rolul stresului, dar oare poate fi incarcata pe seama lui patologia prezentului? E suficient? E cauza sau circumstanta? Freud facea un raport flexibil si mobil intre datele innascute si cele dobandite prin seriile complementare, tu practic le dizolvi pe primele in celelalte, prin prevalenta socialului (de ce nu ma mira ca ajungi din nou la "social"?:). Ma intreb deci.
Cat priveste dilema daca teoriile conspiratiei trebuie "subiectivate" sau "obiectivate", eu inteleg lucrurile asa: exista conspiratii, dar ele pot sau nu inspira teorii ale conspiratiei. Diferenta este ca acestea din urma tind sa articuleze cat mai multe date intr-o conspiratie globala, care pentru mine e neverosimila, din motivul aratat de autor. (Am ezitat cand am scris "date", voiam sa scriu "conspiratii", dar de fapt am indoieli ca materialul de lucru al autorilor de astfel de teorii il constituie de obicei conspiratiile reale, cred ca ei isi selecteaza datele mult mai… "personal"). Miza ar fi sa discerni intre conspiratiile reale si teoriile conspiratiei, iar aici intervine "factorul cultura", cum spune Ion Vianu. Mi-a placut aceasta idee. Ca sa conchid: cred in conspiratii (obiective, ca exista), nu si in teoriile conspiratiei (o afacere pur personala).
Da. Intr-adevar le dizolv. Pentru mine elementele psihopatologice innascute sunt tot influente sociale sau de mediu in general, modificate prin sinteza transgenerationalitatii. Dar sunt de acord ca stresul prezent nu poate explica o tulburare in intregul ei (in caz contrar eram la grupul de behavioristi 😀 ) insa ii poate destul de bine explica intensitatea.
Eu cred ca exista grade de adevar ale acestor teorii ale conspiratiei. Ce mai neverosimila mi se pare mie cea cu extraterestrii. Iar cea mai aproape de adevar este cea a sistemului totalitar care se manifesta subtil inclusiv in democratie. Ce sa mai vorbim ? – atata timp cat guvernele sunt netransparente si sustinute de puterea armelor mai curand decat de vointa libera a cetatenilor teoriile conspiratiei vor avea oricand o doza de adevar in ele. Ramane de verificat cat.
Ultima ta afirmatie rezuma, mi se pare, ceea ce spuneam si eu. Ca e o diferenta intre faptul ca exista conspiratii si teoriile conspiratiei, cele din urma ambitionandu-se sa articuleze, intr-o fantasma de omnipotenta in fond, cat mai multe elemente cu putinta (care poate ca nici nu sunt conspiratii reale).
Si eu cred ca totalitarismele se manifesta in diferite forme si in democratii, dar asta nu mi se pare atat o teorie conspirationista, cat o teorie critica a societatii – precum cea a lui Marcuse, care spunea exact acelasi lucru in prefata sa politica din 1966 la "Eros si civilizatie".
Ei nu? A recunoaste totalitarismul in democratia reprezentativa ESTE o idee ce tine de "teoria conspiratiei". Romanul "1984" este nucleul acestei forme. Din moment ce Constitutiile spun cat de buna e societatea, din moment ce politicienii sustin ca puterea lor vine din libera consimtire a cetatenilor si din moment ce institutiile se declara "servitoarele" cetatenilor in timp ce realitatea este exact la polul opus – a sustine invers decat spun autoritatile si declaratiile oficiale presupune exact "teoria conspiratiei".
E adevarat ca unele astfel de idei au forma ceva mai paranoida ( gen Alex Johnes care crede ca grupul Bilderberg si liderii G 8 se intalnesc in secret si fac tot felul de ritualuri satanice) iar altele sunt ceva mai bine structurate teoretic ca in cazul sofistilor antici, J.J. Rousseau , sau N. Chomsky.
Baldovin, paranoia nu inseamna sa spui altceva decat zic politicienii si puterea :), inseamna sa spui altceva decat realitatea..ar fi cam grav sa fii de acord cu puterea, zic eu.
Aici e si problema, n-ai cum cuprinde ce se intampla de fapt, fiindca e prea amplu si atunci delirezi pe tema asta.
Desigur Dora. Oricum vorbeam doar despre forma persecutorie si nu despre paranoia propriuzisa (care mai are si alte forme ca erotomanie, gelozie, ideatie paranoic-religioasa etc.) ci de "tulburarea de personalitate de tip paranoid" pe care o au de obicei cei care sustin teorii ale conspiratiei.
Dar sunt ferm convins ca geneza acestor predispozitii psihopatologice pentru sustinerea teoriilor conspiratiei (nu doar temele critice de care vb. Dorin) sunt date de insusi statutul conspirativ al civilizatiei insasi. Si de asta imi place mie titlul ales de dl Vianu. Problema cu teoria conspiraţiei este că există conspiraţii. Intr-adevar. Cum zicea si Dorin teoriile conspiratiei se departeaza de adevar pe masura ce instrumentul stiintific
al "teoreticianului conspirationist"e mai slab. In acest caz psihicul profund isi face loc asemenea lavei vulcanului spargand carapacea stiintifico-logica a psihicului cognitiv superior. Eroarea majoritatii acestor teorii se datoreaza insasi functionarii mintii omenesti care pleaca de la anacliza simpla observata de Freud si ajunge la actul de simbolizare cu care se face cultura care e de fapt o metaanacliza. Odata cu trecerea timpului (inclusiv la nivel transgenerational) si cu sedimentarea frustrarilor venite de la sistemul social razbunarea victimelor lui se face aceasta culturalizare psihopatologica de forma usor paranoida sau chiar paranoica. Dar daca presedintele nu l-a intalnit niciodata pe Gica Contra ce l-a dat in judecata pentru vatamare corporala asta nu inseamna că nu "există conspiraţii" in acest sens. Chiar in aceasta perioada protestele din intreaga lume sunt domolite discret cu agenti provocatori infiltrati in multime care justifica interventia brutala a fortelor de ordine pentru a o dispersa. Iata ca, desi nu l-a intalnit pe Gica Contra, totusi presedintele a dat ordin indirect (sau n-a avut nimic de obiectat) ca fortele de ordine sa violenteze multimea in care poate ca se afla accidental si Gica Contra . Asadar asta e problema cu teoriile conspitratiei: că există conspiraţii…
PS: iar Judith Lichtenberg explica tot in aceeasi carte ( cam de pe la pagina 225 peste 230 ) inclusiv fenomenul "transcultural al comunicarii" de ce "cititul "sexual" e o chestie dificila ( insa repetabila) daca te gandesti la paralele care intre ele ajung sa se uneasca intr-un unghi iar acesta mi tarziu intr-un cerc ..
iscaleste : paradoxon-ul din dan brown :)))