Cam in aceeasi perioada, adica la sfarsitul anilor ’40, simultan in Anglia si in S. U. A., Adrian Hill, artist, si Margaret Naumberg, psiholog, au folosit expresia „art-terapie” pentru a-si descrie munca. Daca Adrian Hill a descoperit beneficiile art-terapiei experimentand direct prin desen si pictura in timp ce se refacea dupa o tuberculoza, Margaret Naumberg, in practica sa, a vazut imaginile create drept o forma de comunicare simbolica intre pacient si terapeut.
Cei doi pionieri ai art-terapiei, cel mai probabil datorita diferentelor de formare anterioara precum si a modului in care au descoperit virtutile terapeutice ale art-terapiei, aveau perspective diferite: Hill promova arta ca terapie, in timp ce Naumberg vorbea despre folosirea artei in terapie.
Cei doi considerau ca valoarea art-terapiei consta in
absorbirea completa a mintii (si a degetelor) ce permite eliberarea energiei creatoare, deseori inhibata in pacient (Adrian Hill),
respectiv in
eliberarea inconstientului prin mijloacele exprimarii artistice spontane (Margaret Naumberg)
Aceste diferente initiale au generat dezvoltarea ulterioara a art-terapiei in doua moduri de percepere si practica diferite: folosirea artei ca terapie si (psiho)terapie prin arta. Prima perspectiva pune accent pe virtutile vindecatoare ale artei, in timp ce a doua promoveaza importanta relatiei terapeutice ce se formeaza intre terapeut, client si produsul artistic al celui din urma.
Aceste distinctii au condus la numeroase dezbateri in lumea art-terapeutilor privind locul si modul in care apare efectul terapeutic: datorita procesului creativ in sine, datorita relatiei terapeutice sau, asa cum cei mai multi art-terapeuti considera acum, datorita unei subtile si complexe relatii intre cele doua.
In art-terapie, aceasta dinamica este numita deseori „relatie in triunghi”: client, produs si art-terapeut. In functie de necesitatile concrete, se poate pune un accent mai mare sau mai mic pe una dintre laturi, in cadrul aceleiasi sedinte sau pe parcursul procesului terapeutic.
 Mihai Albueste psiholog, art-terapeut Phronetik® in supervizare. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
A. R. T. E. www.expresive.ro
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Dat fiind ca sunt in sesiune, m-as fi abtinut sa comentez, insa subiectul asta, este foarte sensibil pentru mine…mai ales ca eu cred in eliberarea prin arta, cred in catharsis si asta cu toate ca nu sunt artista….
Imi aduc aminte in copilarie ca ma certasem cu mama si o desenasem cu multe tepuse infipte in ea, am facut prostia sa-i spun invatatoarei:"uite pe reaua de mama, asa merita sa sufere" bineinteles invatatoarea i-a spus mamei si a urmat un alt scandal…
Imi aduc aminte cand incercam sa-mi revin dintr-o
depresie si o tentativa nereusita de suicid si cat de mult a insemant pentru mine faptul ca macar prin pictura puteam sa ma exprim, dar oare ma exprimam sau dimpotriva creeam o lume mai buna, in care eram libera si nimic dureros nu mi se intampla?
In liceu ma gandeam:oare la ce-mi va folosi sa pictez? oricum n-o sa am o cariera in domeniu..ca apoi sa inteleg ca e unul dintre putinele lucruri care ma tin sa nu inebunesc de tot…
Sufar atat de mult ca nu mai am timp de asa ceva, ca nu mai am inspiratie…
Ma gandesc uneori ca n-am sa mor e moarte buna, ca sinuciderea este singura cale prin care voi scapa de toate mizeriile astea pe care le traiesc si tragand linie, ma gandesc la tablourile mele, care ar ramane in urma mea, neprotejate de mine, la latitudinea oricui ar vrea sa le arunce, sa le dispretuiasca….caci intr-o balanta emotionala mazgalelile alea atarna greu.
veninoasa mea mama mereu imi reproseaza ca pierd timpul cu prostiile alea si se preface ingrijorata ca de-aia n-o sa invat, mereu isi manifesta dispretul fata de lucrurile alea, desi eu nu pictez decat in vacante, desi daca trag linie de mai bine de un an pensulele stau in pod, desi desi desi….e atat de jalnic modul asta de a ma anula pe mine, anuland lucrurile la care tin…
Va trebui sa inchei, deja am scris un comentariu lung si posibil incoerent…
Eu cred ca într-o buna zi o sa fie potrivit sa vorbiți cu cineva despre toate acestea. Cu cineva priceput în ale sufletului și ale mintii. Poate nu acum, ci atunci când va veni momentul. Suicidul nu e niciodată o soluție, poate și pentru faptul ca ar nega, ar scoate din istoria viitoare toate posibilele tablouri pe care le-ați fi putut picta dacă ați fi trăit în continuare… De asemenea ar nega și șansa ca viata sau oamenii, sau cineva priceput, sa va învețe sau mai degrabă sa va arate cum sa nu va mai devalorizați atâta, și cum sa dați mai multa importanta trăirilor și dorințelor proprii in detrimentul celor impuse sau proferate de alții, fie aceștia și părintii noștri.
Apropo, comentariul nu e nicidecum incoerent.
Dr. Cătălin Popescu
Ai pictat frumos in cuvinte ceea ce simți. E atât de prețios să exprimăm,să dăm formă emoției. Tu hotărăști când te vei combina cu culorile într-o creație.
As vrea sa va intreb daca v-ar interesa un articol despre (psiho)terapia prin dans si miscare, despre pionierii acestei abordari. Imi fac formarea la Roehampton University, Londra; am terminat primul an.
Mihaela
Sigur ca da, scrieti-mi, va rog, la cafegradiva@gmail.com
@anonim – terapeuta mea spune ca dorinta de sinucidere e de fapt o mare dorinta de schimbare.si stii ce? cred ca are dreptate…
Pai, este o dorinta de schimbare, dar poti obtine schimbarea? Uneori viata devine de netolerat si mai mult da semne ca situatia ar fi ireversibila, si atunci sinuciderea este o solutie pentru ca te scoate din tortura pe care nu mai poti s-o induri.
Te lupti cu viata, dar daca ajungi la o fundatura din care nu mai poti sa iesi? Ceilalti te vor judeca daca te sinucizi, dar oare cand traiai ti-ar fi intins o mana e ajutor?
Oare un sinucigas merita judecat dur de catre cei din jur, dar cei care au creeat intreg contextul, care nu l-au sprijinit sunt integri?
M
@ M- schimbarea e posibila daca o faci dinauntru. Daca vrei ca schimbarea sa se intample in afara, atunci lucrurile se pot intampla…sau nu.
As vrea sa va intreb daca v-ar interesa un articol despre art-terapie. Consideratii comune despre ideea de iubire in romanul proustian si in psihanaliza (clasica si contemporana).
Am terminat primul an de formare, la Roehampton University, Londra.
Stefan
Da, in principiu. Scrieti-mi, va rog, la cafegradiva@gmail.com
http://www.flickr.com/photos/81880594@N07/
Iata si contul meu flickr, un fel de bilant artistic, caci multa vreme n-am sa mai pot sa pictez de acum incolo. Asta este unul dintre paradoxuri: cand sunt stresata nu am nici timp sa ma relaxez de exemplu pictand…In general stresul si oboseala sunt inlantuite si se amplifica unul pe celalalt.
Prima anonima