Este cunoscută teza lui Mihai Ralea despre amânare ca element specific al psihologiei umane. Omul este om în măsura în care amână decizia, ceea ce permite o elaborare mai adecvată a răspunsului. Dacă exceptăm „memoria de elefant”, care poate că nu este numai un mit (pachidermul, se spune, nu uită ofensele şi se răzbună cu întârziere), am putea să spunem că amânarea este o condiţie specifică a psihologiei umane. De pildă, nu poţi să joci şah fără să prevezi cel puţin cu două mutări înainte (marii campioni prevăd cam 4-5 mutări, deci un număr mare de configuraţii).
Am observat în societatea românească o îngrijorătoare tocire a capacităţii de-a amâna. Un exemplu sunt intervenţiile prea spontane ale politicienilor. Poţi să ai o mare intenţie politică, un plan grandios, dar nu este nevoie (şi uneori poate fi foarte nociv) să îl dezvălui imediat. Astfel, noul nostru ministru de externe crede că ar trebui să avem o relaţie mai bună cu Rusia şi cu China. Poate că are dreptate: cu asemenea coloşi strategici trebuie să fi mai puţin sensibil la perfecţiunea democraţiei în regimurile respective. Ministrul a făcut această declaraţie chiar înainte de începerea mandatului d-sale. Se ştie că prima declaraţie a unui nou demnitar are o valoare simbolică particulară. Programatică, am putea spune. Declaraţia era deci intempestivă, în sensul că opinia publică ar putea să creadă că prima preocupare a noului guvern este apropierea de Rusia şi China. Dar noi mai avem, vorba francezului, şi alte pisici de biciuit. În plus, „noua” politică are nevoie, ca să fie luată în consideraţie, şi de un anumit consens naţional, nu să pară un soi de capriciu privat. În acest caz nu s-a ţinut cont de cerinţa particulară a psihologiei umane de-a amâna. E drept că ministrul nu s-a comportat altfel decât mulţi politicieni de azi, care-şi dau demisia şi revin asupra deciziei după trei ceasuri. Viaţa publică de la noi este sub semnul grabei perpetue, a provizoratului, a non-prevederii consecinţelor imediate ale actelor sau cuvintelor, ca şi cum mereu s-ar juca şah neprevăzând nici măcar mutarea a doua. Cu un astfel de joc este greu să devii campion, chiar şi campion şcolar.
Ion Vianueste psihiatru, romancier, memorialist, eseist, un observator constant şi atent al vieţii intelectuale şi publice de la noi şi de pretutindeni. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
Foto: fasteddie.wordpress.com
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Oare amanarea lui Ralea ar putea fi tradusa, psihologic, in termeni de elaborare, de spatiu psihic, de continere? Ma intreb de ce aceasta declaratie a lui Marga – bine caracterizata ca "intempestiva", mai ales cand e politica -, care-i sunt resorturile. Culmea e ca ideea sa mi se pare in sine foarte corecta, desi cat se poate de impopulara la romani (i s-au si aflat in presa "legaturi" GRU-iste) – si aici e de asemenea bine precizat caracterul ei intempestiv. De la 1917 incoace, statul roman are in mod traditional o politica foarte emotionala si totodata oportun demagogica fata de marii vecini din est, cu exceptii – un Titulescu sau, surprinzator, un Petru Groza, ministru interbelic. Ungaria, care a avut totusi un '56, are o alta politica fata de Rusia si in nici un caz declaratiile imprudente ale oficialitatilor romane (ni le amintim de pilda pe cele despre Marea Neagra ca "lac rusesc" etc.). E deci Marga un intelept? Este, dimpotriva, necugetat? Sau poate ca pur si simplu este si una, si alta – dar nu un om politic?
Oricum, mi se pare foarte bine distilata observatia psihologica din intreaga situatie (observatia mea fiind doar o extensie, nu stiu cat de psi).
Poate ca gestul aparent necugetat al ministrului de externe a fost doar o provocare interna. Una de care avem, cred, nevoie, avand in vedere interlocutorul direct care este presedintele.
Cat despre amanare, aici probabil ca fiecare avem o marja de sustinere a unei stari de asteptare a momentului oportun, direct proportionala cu ceea ce Bion numeste toleranta la frustrare. Nici amanarea accentuata a luarii de pozitie sau decizie nu e cea mai reusita formula de reactie, nu-i asa?
Dorin, Ioana
fara indoiala ca aveti partea voastra de dreptate
DAR SI EU AM, DENUNTAND PRECIPTATIUNEA
Ion Vianu
Desigur, am inteles ideea si mi se pare foarte patrunzatoare! Era doar o nota de subsol, ce-am scris, pentru a distinge o data mai mult intre idee in sine si precipitarea cu care a fost lansata.
Aveti dreptate, domnule Vianu, eu incercam sa gasesc o noima necugetarii nediplomatice a dnului Marga.
Totusi, parca am redevenit usor defensivi. Nu cumva asta se datoreaza neo-dictaturii basesciene?