Frumoasa adormită „loveşte” din nou. A mai lovit o dată acum ceva vreme când Bogdan a scris un articol legat de cum a văzut el filmul, articol ce poate fi citit aici [click]. Postarea de faţă este o replică la articolul lui Bogdan și reprezintă o părere despre cum am perceput eu filmul. De ce folosesc cuvântul „loveşte”, cuvânt atât de încărcat de semnificații perverse? Nu doar pentru a păstra registrul semantic al filmului însuși, care este un film despre perversiune – deși eu am văzut diferit perversiunea în comparație cu Bogdan -, ci și pentru că ideile generate de punerea în scenă a unor adevăruri fundamentale despre esența naturii umane (a femeii în mod special) pot părea, la o primă vedere, șocante, tăioase.
Încep prin a spune că Sleeping beauty este o producție destul de slab realizată, lipsită de consistența cu care criticii de film ar cataloga un film numit „bun”. Cu toate acestea, deși urmărirea peliculei nu a trezit în mine simțuri cinefile deosebite, le-a trezit pe cele psihanalitic-interpretative, lucru suficient pentru a-mi apropia filmul într-un mod care va persista în mintea mea în viitorul cel puțin apropiat.
Aparent, povestea derulată în imagini filmice constituie o esență delicată pentru nasurile sensibile ale feministelor: o tânără adolescentă este exploatată sexual de trupurile și mințile unor bărbați perverși. Exploatare pe care nu a ales-o ea, firește, ci a fost nevoită s-o adopte pentru a-și putea plăti chiria și studiile universitare. Drama fetei se amplifică progresiv de-a lungul filmului și atinge apogeul în deznodământul acestuia când, trezindu-se din visul (sau coșmarul) căruia îi fusese subjugată, constată că „prințul” pe care-l investise, imaginar, cu proprietăți mesianice, este, de fapt, mort. În aceste condiții, cum altfel ar putea să se termine filmul decât cu un muget prelung al celei care, la finele unui drum inițiatic parcurs întru maturizarea ei (psiho)sexuală, își dă seama că bărbatul nu este altceva decât o himeră lipsită de orice considerente falice? Că penisul, total dezbrăcat de orice simbolism erectil, este doar un organ flasc, incapabil de penetrare, într-un cuvânt – mort? Feministele pot aplauda acum în timp ce-n colțul gurii le mijește o afirmație atât de dragă lor:
O femeie are nevoie de bărbat așa cum un pește are nevoie de o bicicletă.
Ei bine, așa cum am spus mai sus, filmul e aparent făcut cu scopul de a gâdila orgoliul clitoridian al feministelor. Ceea ce se ascunde în substratul lui este, însă, horror-ul celor care adoptă o ideologie feministă și auto-victimizantă.
Pentru început, să spunem câteva cuvinte despre „monștrii” prădători ai acestui film. Aparent, ei sunt bărbații. Niște bărbați aparținând unui grup ciudat de voyeuri despre care putem afirma că pulsiunile lor sexuale au fost deviate de la scopul normal și natural – penetrarea – și au degenerat într-o formă de patologie perversă. Adevărul se află undeva la jumătatea afirmației tocmai făcute: într-adevăr, pulsiunea masculilor a suferit o oarecare modificare de la traseul unei sexualități numite normală, însă, oare, ceea ce pun ei în act cu „frumoasa adormită” împlinește condițiile unei perversiuni? Poate că da, însă, în orice caz, perversiunea bărbaților din film este una îmblânzită, dacă pot s-o numesc așa. Toți bărbații din film, dincolo de a fi considerați călăi și abuzatori, stârnesc mila. Toți sunt niște bătrânei cărora le-au rămas doar amintirile (unei vechi și regretate iubiri) și care doresc să reînvie aceste amintiri într-o formă care să provoace cât mai puțină durere „victimei” lor. Fata este sedată, practic fata nu ia parte la scenariul jucat de bărbați. Ea nu-și amintește nimic din cele petrecute sub efectul somniferelor, dar probabil își închipuie că ceea ce se petrece, noapte de noapte, în camera obscură, are un potențial traumatic pentru ea. Ceea ce filmul prezintă însă la nivel de masculinitate este imaginea unor bărbați castrați, psihanalitic vorbind, niște bărbați care, deși posedă penisul biologic, nu posedă semnificația acestuia, adică falusul. Tocmai lipsa acestui falus (imaginar, la nivel de reprezentare și simbolic, la nivel de investire) din realitatea internă a personajului principal feminin, plasează filmul și, prin extensie, spectatorul, într-o dimensiune horror.
Horror-ul nu este dat însă doar de absența falusului, ci și de prezența unui element care ține de adevărata perversitate despre care filmul vorbește: femeia. Femeia în căutarea falusului pierdut (să mă ierte Proust pentru blasfemie 🙂 ).
Să ne amintim acum puțin de rolul pe care femeia l-a jucat în descoperirea psihanalizei ca metodă terapeutică. Păi rol crucial, pentru că, așa cum știm de la Freud, inventarea psihanalizei s-a datorat pacientei doctorului și prietenului Breuer, cunoscută sub numele de Anna O. Ceea ce vreau să subliniez acum despre această femeie este faptul că deși ziua ea funcționa ca o femeie normală, adaptată social, la fel ca Lucy a noastră care ziua avea o funcționare normală – mergea la școală, avea job -, noaptea „monstrul” din ea se trezea și devenea o marionetă a propriilor scenarii fantasmatice de coșmar, scenarii cauzate de moartea chinuitoare a propriului tată. Incredibil cum a funcționat acest split, acest clivaj, în cazul Annei O., incredibil cum a funcționat și în cazul personajului feminin, tânăra adormită. Dacă Anna O. devenea un monstru în timpul crizelor conversive, monstruozitatea lui Lucy e bine anticipată de doctorașul SF, acel bărbat care o „penetrează” din motive pur științifice – singura penetrare de care are parte, de altfel – cu un tub introdus în cavitatea bucală. Acesta face o afirmație fără menajamente, afirmație care „lovește” în chiar inima personajului însuși și, aș spune, chiar a feminității:
Dar ce o face pe Lucy, de fapt, să devină un monstru? Sau, altfel spus, ce anume definește monstruozitatea feminității însăși?
Pentru răspunsul la această întrebare, trebuie să facem un salt ontogenetic în timp și să zăbovim asupra nașterii complexului Oedip, etapă din dezvoltarea psiho-sexuală care va face diferențierea genurilor masculin / feminin și care va stabili alegerea relațiilor de obiect ulterioare. Complexul Oedip stă sub egida universalității falusului: la început, atât pentru băiețel, cât și pentru fetiță, existența penisului este de necontestat. Absența falusului (simbolic) este percepută de băiat ca o amenințare cu castrarea, iar pentru fată această absență se traduce prin invidia de penis ce o va caracteriza pe parcursul întregii existențe. Pentru Freud, depășirea stadiului complexului Oedip la fată se face prin trei modalități: fie accede la o poziție de autoritate care o împlinește din punct de vedere profesional, fie naște un copil, fie își găsește un partener alături de care să-și poată împlini propriile fantasme. De aceea „ieșirea” din complexul Oedip a femeii e mult mai greu de realizat decât în cazul băieților. Pentru Freud, ceea ce e important în această etapă, este ca fetița să ajungă „să aibă falus”, să dețină, să ajungă să posede toate aceste caracteristici falice. Lacan însă plasează complexul Oedip nu în termeni de posesiune, ci de ființare. Astfel, fetița NU își dorește să posede un falus, ci își dorește ca EA să FIE falusul însuși.
Plecând de la această ipoteză, ce își dorește Lucy? În mod cert, dorința ei e legată de falus. Vedem cum căutările ei se-nvârt neobosite în jurul acestui subiect. Ea îi cere amicului dependent de droguri să se căsătorească cu ea. Când acesta moare, fata îi face aceeași propunere fratelui decedatului cu care avusese o relație de cuplu în trecut. Își dorește Lucy să fie penetrată? Cu siguranță că da. Or, în drumul ei de încercare de împlinire a acestei dorințe ajunge să facă lucruri… cel puțin neobișnuite, odioase chiar, privind dintr-o perspectivă mai puritană.
În esența lui, filmul este despre absența falusului. Prezența falusului face posibilă și apariția reprezentării ca act al gândirii, reprezentare care lipsește din film. De aceea el se înscrie într-un registru psihotic, așa cum se comentase și la articolul lui Bogdan. Mi s-a părut genială o afirmație pe care o face Bogdan și anume cea referitoare la faptul că filmul ăsta nu i s-a părut deloc erotic. Complet de acord. Ceea ce ar merita subiectul discuției, în continuare, ar fi dat de ceea ce înseamnă erotism sau de ceea ce anume face ca un obiect / act să fie investit drept erotic. Eu aș spune că fantasma este responsabilă cu acest lucru, or filmul nostru e lipsit de orice scenariu fantasmatic (nu știm nimic și nici nu ni se dă vreo sugestie despre ceea ce se întâmplă în cameră între „frumoasa adormită” și „clienții” ei). Lipsa acestor reprezentări ne duce din nou cu gândul la absența falusului, pe de-o parte, și la dorința acerbă a fetei de a fi penetrată, pe de alta. Dorință care îi este refuzată încă de la început. În shot-ul următor vedem și lipsa inocenței „victimei” – deci poziția ei masochistă este anulată din start – și refuzul dorinței ei celei mai mari, dorință care, cel puțin la un prim nivel, ar împlini-o și ar face-o, cu adevărat, femeie:
Într-adevăr, e vorba și despre o interdicție a penetrării. Care, după mine, semnifică gradul cel mai pervers al perversiunii, dacă există o asemenea delimitare. Interesant este însă CINE introduce această interdicție. Psihanaliza spune că interdicția e introdusă de figura paternă, adică tot de falus. În cazul filmului nostru, interdicția e introdusă de o femeie, o femeie „cu penis” aș adăuga. Cel mai pervers personaj totodată. Ea este personajul din umbră, personajul lipsit de scrupule care are în subordine pe oricine (chiar și pe clienții săi), personajul care își împlinește propriul scenariu fantasmatic cu prețul sănătății psihice a unora dintre personaje (vezi Lucy) și chiar al morții altora (vezi bătrânul căruia îi dă să bea otravă, aparent pentru că acesta i-a cerut-o). Clara este monstrul prin excelență și perversul prin excelență.
Un alt lucru interesant de remarcat în legătură cu Lucy este faptul că ea nu doar că își dorește să fie penetrată, ci vrea să aibă confirmarea clară a acestui fapt. De aceea montează o mini-cameră video în dormitorul „nupțial” pentru a înregistra ceea ce se petrece acolo în timpul nopții în timp ce ea e adormită voluntar. Lucru care se și întâmplă, de altfel, doar că deznodământul e unul total neașteptat: Lucy află că, de fapt, dorința ei nu fusese niciodată împlinită, nici măcar în timpul somnului. Aș îndrăzni să spun că tocmai pentru că nu fusese vreodată penetrată, ea nu a avut niciodată parte de vreo trezire-creștere, simbolic vorbind. La final, ea totuși se trezește, însă trezirea nu-i aduce liniște și împlinire, ci urletul de final semnifică disperarea dată de stagnarea sa într-un stadiu pre-oedipian, adică psihotic, pe de-o parte, și pe de alta, conștientizarea faptului că, odată cu interzicerea penetrării, ea nu mai are nicio șansă să crească și să devină femeie. Ea se trezește dintr-un vis și intră într-un coșmar.
Cuvintele de mai sus aparțin unui fost iubit de-al lui Lucy, un bărbat cu care ea refuzase la vremea respectivă să se căsătorească, dar căruia, acum, ea îi ceruse lui să o ia de nevastă. Răspunsul cererii fetei este exprimat în cadrele de mai sus și întruchipează exact dorința fetei, dezbrăcată de orice învelișuri estetice. Să ți-o trag până mori exprimă nu doar o dorință-cerință-nevoie a femeii după iubire, ci exprimă ceva mult mai radical, ceva ce și Lacan a exprimat: exprimă tentația, prin excelență, a femeii de anihilare; exprimă prezența nucleului „a muri” în construcția generală „a iubi”.
În final, fie că femeia este falusul, adică reprezintă ceea ce bărbatului îi lipsește, fie că este obiectul-cauză al dorinței bărbatului, fie că ajunge simptomul în care juisanța bărbatului se fixează, ea se definește pe sine însuși doar în relație cu bărbatul. Ea nu este nimic prin ea însăși, ci ea devine doar în relație cu Altul, iar această relație este cea care stă la baza întregii psihosexualități feminine.
 Alexa Pleşcaneste psiholog. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
*
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Foarte bun articolul, Alexa. Felicitari pentru o interpretare cu adevarat feminina. 🙂
Jo, mersi. Curat feminina! (nu feminista, hehe)
Salut, Alexa. Am citit ce ai scris cu mare placere. E interesat cum ai vazut tu filmul si mi-ai dat de gandit. Mi se pare ca textul tau este foarte fidel cu lumea ta interioara si mi se pare foarte articulat.
Imi place si pasiunea ta anti-feminista. Eu as zice ca daca filmul e facut "sa gidile orgoliul clitoridian al feministelor" nu e rau, ba dimpotriva, e bine primit. Acum, partea intunecata pe care vrei sa ne o aduci tu in fata ochilor e legata de dorinta de penetrare a femeii si de a deveni "falus," adica de a capata putere. Si ca femeia devine doar in relatie cu "Altul," de preferinta barbat. Eu nu cred ca ce zici tu aici este asa de revoltator si anti-feminist. Ba chiar cred ca ce critici tu ca discurs al victimizarii e o ingrijorare importanta si ca multa literatura academica se chinuie sa ii raspunda.
Ce imi mai place este cum dezgropi tu dimensiunea horror a filmului. Si ca horror-ul este, pana la urma, dorinta de a fi" falus" si de a fi definit psiho-sexual in relatie cu altul. Asta da horror, sau ma rog, asta e ce inteleg eu din ce spui tu.
Unde ma despart eu de tine este ca anihilarea si dorinta de Altul sunt specific feminine. Eu cred ca sunt si masculine.
Buna, va citesc des, comentez rar, mi-au placut articolele voastre despre acest film. Pe mine, lipsa oricarei muzici in background m-a "agresat", de fapt absenta, aproapte totala, a oricarei agresiuni manifeste "m-a agresat" :). Pentru ca abia am vazut filmul, inteleg ca Lucy este fetita/femeie ce are "toate oasele rupte" exact ca barbatul langa care se cufunda in somn/moarte in finalul filmului. Plusiunea de moarte face asta, rupe totul in interior, pana cand unica clipa traita deplin este cea dinaintea mortii (urletul lui Lucy din final este momentul ei de viata).
Am spus barbatul "langa care", nu cel "cu care" se cufunda in moarte pentru ca in film nu exista relatie tandru/senzuala. Asta mi se pare mie horror in acest film. Dispretul profund fata de ordinea falica si, ca un recul, o cautare disperata a dorintei, a juisantei, a vietii. Trairea dureroasa a acelui "sunt femeia ce-si doreste un falus mort", "sunt femeia ce nu va fi niciodata penetrata", "sunt femeia cu toate oasele rupte" si "nu voi fi niciodata femeie".
Am vazut filmul pentru ca voi ati scris despre el, va multumesc.
Prin esenta si prin semantica cuvintelor , acest "curat feminin" poate fi asezat ca o expresie si un simbol al feminismului.
E o nuanta ….probabil sintaxa e o povara inca in jocul logicii.
Ideea perversiunii e putin dusa la extrem. Poate Freud e doar un calator sporadic lecturat si nicidecum aprofundat.
Tipic si deosebit de riguros in notarile sale, Freud spunea la un moment dat ca intre sexualitatea normala si sexualitatea perversa nu exista deosebire decat in ceea ce priveste tendintele dominante si scopul.
Dorinta de iubire in perioada senectutii isi poate fixa implinirea in contemplarea obiectului sexual.
Simone de Beauvoir spunea :"Nu te nasti femeie, devii."
Orice indentificare a sinelui se face prin tine insuti,orice identificare cu scopul vietii, rostul si rolul sinelui se face prin Altul. Iar acest lucru e valabil si pentru femeie si pentru barbat.
In sens lacanian, falusul nu este decat dorinta, ceva ce apartine ambelor sexe.
Nu are legatura feminismul cu aceasta abordare, feminismul implica o stare de sine , de acceptare a rolului femeii in viata, societate, in tot ceea ce-si propune sa faca.O feminista poate fi feminina in sensul cel mai curat al cuvantului.
O femeie nu este nimic prin ea insasi, un barbat nu este nimic prin el insusi, ciclul vietii determina aceeasi importanta in viata si e modul cel mai feminist si mai normal de a percepe viata, fiinta in plinatatea devenirii ei.
Dramatismul situatiei se afla in distrugerea unei certitudini, aceea ca iubitul mort era acela identificat ca fiind cealalta parte a fiintei sale, cel care o completa ca om, perechea.
Drama nu consta in concluzia "o femeie nepenetrata e moarta" ci in ideea ca atunci cand cealalta jumatate moare, e greu sa traiesti mutilat.