Hazard si co-creatie in intalnirea psihanalitica (I)

Este o revizuire a uneia din 1998 intitulata „Non-Interpretive Mechanisms in Psychoanalytic Therapy: The Something More Than Interpretation” pe care eu am rezumat-o la Salonul Relational aici prima parte: http://www.cafegradiva.ro/2011/09/mecanisme-noninterpretative-in-terapia.html si aici partea a doua: http://www.cafegradiva.ro/2011/09/mecanisme-noninterpretative-in-terapia_28.html

Diada terapeutica este un sistem dinamic, iar examinarea procesului care se desfasoara presupune descompunerea momentelor, evenimentelor si actiunilor manifeste in microactiuni secunda cu secunda. Lupa noastra psihanalitica va identifica astfel intentia de la nivelul local (implicit procedural).

Interactiunea analistului si pacientului se desfasoara spontan, fara nici un fel de plan prestabilit, fiind caracterizata permanent de surpriza si hazard (sloppiness). Faptul ca un proces terapeutic se desfasoara la intamplare poate sa sune alarmant, dar cred ca pentru practicieni aceasta imprevizibilitate s-a dovedit a fi potential creativa, ducand la schimbare psihica profunda.

Aplicand teoria sistemelor dinamice la procesul psihanalitic, am ajuns la concluzia ca interactiunea terapeutica psihanalitica este in mod inerent un proces hazardat (an inherently sloppy process).

Pentru a ne obisnui cu aceasta idee a lipsei totale de control in procesul analitic, ne este de ajutor sa parcurgem o lucrare a B. C. P. S. G. din 2002: „Explicating the Implicit: The local level and the microprocess of change in the analytic situation” rezumata de mine aici prima parte: http://www.cafegradiva.ro/2011/06/ce-inseamna-nivelul-implicit-al.html si aici partea a doua: http://www.cafegradiva.ro/2011/06/ce-inseamna-nivelul-implicit-al_22.html

Lucrarea recomandata spre lectura descrie functionarea la nivel local despre care autorii ne demonstreaza in continuare ca este caracterizata de hazard.

Nivelul local este schimbul secunda cu secunda dintre pacient si terapeut constand in miscari relationale compuse din evenimente nonverbale si verbale cum ar fi fraze, taceri, gesturi si schimbari de postura sau loc. Fiecare miscare relationala la nivel local este privita ca relevand o intentie de a crea, modifica sau acorda natura imediata a relatiei terapeutice. Orice schimb va avea un nivel local.

Alti autori care au explorat dimensiunile interactive ale procesului psihanalitic sunt:

• Jessica Benjamin, „Like Subjects, Love Objects„, New Haven: Yale University Press, 1995;
• I. Z. Hoffman, „Ritual and Spontaneity in the Psychoanalytic Process: A Dialectical Constructivist View„, Hillsdale, NJ: Analytic Press, 1998;
• Stephan Mitchell, „Influence and Autonomy in Psychoanalysis„, Hillsdale, NJ: Analytic Press, 1997;
• Thomas Ogden, „Reverie and Interpretation„, Northvale, NJ: Aronson, 1997.

Pe langa intriganta lipsa de control a tratamentului, o alta problema ce ne va da bataie de cap in noua paradigma este faptul ca incertitudinea aceasta este strans legata de ceea ce pana acum am numit ca fiind „eroare„ sau „ghinion„. Dar oare cand vom afla daca am fost creativi sau doar salbatici?! Cum vom reusi sa nu ne justificam cea de-a doua tendinta acoperindu-ne culpa de aceasta teorie atat de liberala?! Recent, am fost intrebata daca teoria aceasta pe care o tot propovaduiesc pe Cafe Gradiva are la baza o anumita tehnica clinica. Textul acesta, de care nu as vrea ca asociatiile mele libere sa ma indeparteze foarte mult dupa ce am muncit sa-l traduc integral :), spune ca nu ne vom ocupa aici de aceasta chestiune, ci ceea ce ne intereseaza pentru moment e doar sa intelegem ce se intampla in interactiunea celor doua persoane aflate in cabinet. Nu vom discuta, asadar, despre chestiuni legate de cadru sau tehnica, ci va recomand chiar sa uitam pentru moment de faptul ca cei doi, intamplator sau nu, sunt pacient si analist. Iata ce ne propun autorii:

In explorarea implicatiilor cercetarii developmentale asupra terapiei psihanalitice, am luat aspecte ale perspectivelor diadice, relationale si intersubiective asupra analizei si le-am integrat intr-o teorie developmentala a procesului terapeutic bazata pe sistemele dinamice. Teoriile sistemelor dinamice sunt in mod special potrivite pentru raportarea la sistemele complexe cu multe variabile interdependente. Astfel de sisteme au proprietati de autoorganizare rezultand schimbari discontinue, nonliniare, intr-o organizare cu totul imprevizibila. Aceste schimbari conduc la aparitia unor proprietati neprevazute si care nu au mai existat inainte.

Cadrul de functionare a sistemelor dinamice are cateva caracteristici:

1. Dinamica interactiunii duce la proprietati de autoorganizare ale analistului si pacientului impreuna ca diada.
2. Ambii, analistul si pacientul, contribuie la tendintele si mesajele transmise individual de catre celalalt.
3. Traseul ce va rezulta din interactiunea celor doi parteneri este imprevizibil si include proprietati emergente care se ivesc pe neasteptate din interactiunea multor variabile.
4. Acest traseu va fi influentat de conditiile initiale ale relatiei, incluzand istoriile relationale aduse de ambii parteneri.

Un astfel de cadru presupune un puternic rol al ambelor organizari si constrangerea de operare in cadrul sistemului. Daca si voua va fuge gandul la tehnica, cred ca veti fi de acord ca responsabilitatea psihanalistului devine astfel cu mult mai mare.

In plus fata de cadrul sistemelor dinamice, cercetarea developmentala a subliniat importanta formelor de memorie nonconstiente, implicite, procedurale. Recent, ne-am indreptat atentia catre importanta unor astfel de forme implicite de reprezentare in spatial relational si le-am numit cunoasteri relationale implicite. Acest termen se refera la reprezentari ale modului in care individual se relationeaza cu un altul si care sunt atat in afara atentiei concentrate, cat si experientei verbale constiente (Lyons-Ruth, K., “The two-person unconscious: Intersubjective dialogue, enactive relational representation, and the emergence of new forms of relational organization”, in Psychoanalytic Inquiry 19:576-617, 1999; Stern, D. si altii, “Non-interpretive mechanisms in psychoanalytic therapy: the something more than interpretation”, in International Journal of Psychoanalysis 79:908–921, 1998; Tronick, E. si altii, “Interventions that effect change in psychotherapy: A model based on infant research”, in Infant Mental Health Journal 19:277-353, 1998).

Psihanaliza s-a ocupat pana acum de inconstientul dinamic (rezultat al refularii) considerat a fi locul in care gasim reprezentarile si evenimentele importante afectiv. Insa de acum ne vom indrepta atentia catre un inconstient mai arhaic pe care ne-am obisnuit, parcurgand aceste lucrari, sa il numim cunoastere relationala implicita. Acest spatiu de memorie incepe sa se construiasca mult inainte de achizitia limbajului, prin urmare neavand nici un tag verbal sau simbolic si, evident, fara sa depinda de refulare. Daca privim influenta trecutului asupra prezentului in termeni de cunoastere relationala implicita, ne vom baza pe achizitiile recente developmentale si neurostiintifice care au demonstrat existenta si functionarea separata a doua forme de memorie: implicita sau procedurala si explicita sau semantica.

Cercetarile developmentale au descris capacitatea preverbala a bebelusului de reprezentare si anticipare a pattern-urilor de interactiune cu altii inainte de functionarea formelor de memorie semantica sau explicita si cu mult inainte ca vreo descriere simbolica a structurii interactiunii sa poata fi formulata.

Si pana acum s-a vorbit in psihanaliza despre formele nonverbale de reprezentare, dar acestea au fost considerate doar ca stand la baza functionarii preverbale a bebelusului, in timp ce psihanaliza relationala ne invita acum sa le privim inclusiv ca determinanti ai functionarii psihice complexe a adultului.

Invatarea de lucruri noi la varsta adulta se produce prin mecanisme implicite. Aceasta invatare nu se produce prin transformarea cunoasterii implicite intr-o forma simbolica sau constienta, ci chiar cuvinte gandite sau imagini pot fi incluse ca parte a invatarii reprezentata implicit. Intr-adevar, multe forme de cunoastere implicita sunt despre cum sa actionezi cu cuvinte. Deoarece formele implicite de memorie nu sunt initial codificate in cuvinte, forma verbala nu este modul uzual de functionare a mintii.

In plus, conceptul de cunoastere relationala implicita mentine o viziune a inconstientului dinamic (refulat) si proceselor nonconstiente ca fiind centrale pentru viata afectiva si relationala, eliberandu-ne de modelul inconstientului dinamic ca neaparat sau ca singura forma de a intelege domeniul intrapsihic. De asemenea, este o eliberare de asteptarea ca schimbarea presupune neaparat intelegere verbala in sensul de a face inconstientul constient. In timp ce majoritatea teoriilor relationale explica schimbarea ca pe un rezultat al intelegerii verbale impartasite a negocierii pacient-analist obtinuta in urma interactiunilor critice care au loc, modelul nostru sustine ca procesele implicite bogate afectiv pot produce schimbarea capacitatilor interactive (Stern, D., The Present Moment in Psychotherapy and Everyday Life, New York: Norton, 2004). In unele cazuri, aceste schimbari nu necesita ca cei doi sa reflecteze explicit asupra a ceea ce se intampla.

Cunoasterea relationala implicita, desi construita inaintea inconstientului refulat, nu este un domeniu intrapsihic imuabil, ci capabil de reorganizare cu fiecare noua intalnire relationala. In relatia terapeutica, fiecare dintre participanti are propriile capacitati intersubiective de a interpreta intentiile si starile mintale ale celuilalt, insa capacitatea de a creea si imbogati cunoasterea relationala implicita a individului este totusi o proprietate a diadei, adica a felului in care cei doi functioneaza in interactiune. Procesul prin care cei doi ajung la schimbare a cunoasterii relationale implicite a fiecaruia dintre ei depinde de cunoasterea implicita impartasita (cred ca aceasta este co-creatia despre care vorbesc autorii), iar aceasta este rezultat al interactiunii caracterizata de hazard (adica nu poate fi in nici un fel anticipata). Dar poate fi studiata retroactiv analizand relatia, intr-o vinieta clinica de exemplu, moment cu moment.

In lucrarile anterioare, am inceput prin a aborda momentele memorabile incarcate pentru ambii participanti […]. In lucrarile urmatoare, ne-am extins interesul catre includerea momentelor mai linistite de fiecare zi ale angajamentului dintre cei doi parteneri ai relatiei terapeutice produse la nivelul local al interactiunilor moment cu moment.

Vedeti rezumatele mele: http://www.cafegradiva.ro/2011/06/ce-inseamna-nivelul-implicit-al.html si http://www.cafegradiva.ro/2011/06/ce-inseamna-nivelul-implicit-al_22.html

La acest nivel local, apare clar ca schimbarea se produce in acelasi mod atat in micile momentele, aparent de neremarcat, cat si in momentele fierbinti in care schimbarea terapeutica e mai vizibila. Deoarece consideram ca nivelul local e un domeniu important al actiunii terapeutice, gandim ca clarificarea proceselor si fenomenelor, inclusiv hazardul, produse la acest nivel vor evidentia noi fatete a ceea ce se intampla de fapt in tratamentul psihanalitic.

Nivelul implicit procedural are propria sa complexitate, structura si organizare, iar interactiunea se desfasoara prin acte (enactment) care se schimba si evolueaza. Ideea de hazard in procesul terapeutic, desi ne poate suna ingrijorator, ne permite o mare libertate de a concepe si accepta multiplele posibilitati de desfasurare a relatiei si ne degajeaza de expectatiile constiente. La inceputul terapiei, analistul si pacientul au fiecare propriile asteptari cu privire la ceea ce urmeaza sa se intample, insa aceste asteptari au un anumit grad de generalitate fata de desfasurarea ulterioara efectiva a procesului si ele nu pot in nici un fel directiona procesul la nivel implicit procedural. La acest nivel, fiecare este centru independent de initiativa si actiune (agency).

Co-creatia presupune si momente cand aparent nu se intampla nimic.

Un lucru foarte important mentionat de ei este ca nu orice directie reciproc impartasita poate fi sanogena sau constructiva pentru pacient. De asemenea, cred ca e important de retinut faptul, subliniat si de catre autori, ca acest concept de cunoastere relationala implicita este adesea inteles gresit ca referindu-se exclusiv la domeniul nonverbal al interactiunii. Cunoasterea relationala implicita este parte a nivelului implicit procedural inclusiv al schimbului verbal dintre parteneri si asta ne vor demonstra pe larg in vinieta clinica pe care o voi rezuma saptamana viitoare. Mi se pare o subliniere importanta, deoarece am observat in discutiile cu colegii ca noi incercam de obicei sa concepem, sa ne reprezentam acest abstract nivel implicit procedural prin referire la manifestarile nonverbale.