Volumul Tablouri vii regrupează cele mai importante eseuri ale lui Pierre Klossowski din perioada 1936-1983. Aşa numitele „tablouri vii” constituie în fapt o culegere (în patru secvente) de dialoguri şi interogări critice a oamenilor şi lecturilor care l-au marcat pe Pierre Klossowski. Prin Nietzsche şi Sade, Kierkegaard, Rilke sau Walter Benjamin cartea reface într-o ordine aproape cronologică traiectoria intelectuală a autorului, lăsând să transpară pe tot parcursul său motivul ce dă titlul volumului, cel al tabloului viu, care la Klossowski face legătura între pictură şi scriitură. Prima din cele patru secvenţe amintite este formată din articolele de tinerete (1936-1937) publicate în celebra revistă Acéphale a prietenului său Georges Bataille („prezent” dealtfel în fiecare text a lui Klossowski).

Acestea marchează clar originea parcursului sau: Nietzsche şi Sade. Cea de-a doua secvenţă este una a întâlnirilor, a prieteniilor cu trei dintre iluştrii săi contemporani: Rilke, Pierre Jean Jouve şi Walter Benjamin. A treia etapă, cea a anilor ‘60, este una a maturităţii unei opere scriitoriceşti, a împlinirii sale, în timp ce în cea din urmă secvenţă se întrevede momentul abandonului scriiturii, al rupturii şi deturului înspre pictură.

Eseist, romancier, traducător, pictor, cineast, pictor şi filosof, Pierre Klossowski (1905-2001) este un personaj complex, fascinant, dar greu de clasificat. Opera sa aflată la intersecţia mijloacelor de expresie (artistice sau scriitoriceşti) a influenţat şi a fost influenţată de marile personalităţi ale culturii franceze din secolul trecut. Maurice Blanchot, Andre Breton, Gilles Deleuze, Georges Bataille sau Andre Masson datorează mult întâlnirii cu Klossowski. Este cunoscut în România doar prin romanul Scalda Dianei (Nemira 2002) şi foarte puţin prin picturile sale.