Rezonanta fantasmatica

Istoric, fenomenul de rezonanta este semnalat in mijlocul secolului al 15-lea, facand referire la fenomene acustice. Helmholtz in 1862 generalizeaza conceptul, dupa ce observa ca fenomenul se produce acolo unde exista vibratie. Termenul din fizica se refera (conform Wikipedia) la urmatoarele. In fizica, rezonanta este tendinta unui sistem de a oscila cu amplitudine maxima la anumite frecvente, denumite frecvente de rezonanta. La aceste frecvente, chiar si forte oscilante mici pot produce amplitudini de vibratie mari, deoarece sistemul stocheaza energie oscilanta. Cand atenuarea este mica, frecventa de rezonanta este aproximativ egala cu frecventa naturala a sistemului, la care el vibreaza liber. Rezonanta apare la toate tipurile de sisteme oscilate: exista rezonanta a undelor mecanice, rezonanta electromagnetica si rezonanta a functiilor de unda in fizica cuantica.

Reperele din grupanaliza apartin lui Foulkes (1948) care vorbeste despre „rezonanta inconstienta” (Foulkes, 1948, Introduction to Group Analytic Psychoterapy). Fantasma inconstienta ar fi corespondentul pentru „frecventa naturala a sistemului” unei persoane. Astfel, fantasma unuia pune in miscare fantasma altuia si o face sa vibreze spre amplitudinea maxima. Acest lucru pare oarecum magic mai curand sau este un model posibil de urmat. „Rezonanta fantasmatica” apare insa la Ezriel (1950) – „A psycho-analytic approach to group treatment”, in British Journal of Medical Psychology. Atitudinea general-umana este sa stabileasca relatii de obiect „aici si acum”. Acest lucru se intalneste si in analiza individuala, in grup si oriunde. Tendinta vine din nevoia de a gasi o cale pentru conflictele inconstiente nerezolvate, incercand astfel sa lichideze tensiunea. Astfel, transferul este modul economic in care reuseste sa atinga acest scop. Cand sunt mai multi oameni, fiecare incearca sa proiecteze asupra celorlalti obiectul fantasmatic inconstient. Astfel, se vor asteapta inconstient ca ceilalti sa actioneze in conformitate cu acesta. Daca aceasta corespunde fantasmei celorlalti, acestia vor reactiona si se vor situa in relatie cu obiectul inconstient. Astfel, vom putea vorbi despre fantasme complementare, opuse, diferite.

Andre Missenard (1971) – „Depression en petites groupes, depresion en petit group, groupe deprime?”, in Perpectives psychiatriques, vorbeste despre originea rezonantei fantasmatice in relatia duala si simbiotica intre copil si mama. Aici el propune metafora plasmodiului. Grupul poate sa fie descris ca un tesut viu, aparte, numit plasmodiu, care este un ansamblu de noduri cu o citoplasma unica. Acest tesut este constituit din celule diferentiate, fiecare avand o anumita unicitate. Grupul oscileaza intre imaginea sa si a celuilalt. Sa remarcam ca acest model este unul al functionarii inconstiente. Didier Anzieu (1999) – Le groupe et l’Inconscient vorbeste despre modul in care fantasma inconstienta devine un organizator grupal, iar fiecare membru al grupului deleaga asupra altora necesitatea de a forma un compromis intre sine, supraeu si realitate, scapand astfel de tensiunea presupusa de acest compromis. Membrul grupului caracterizat ca central este pus in situatia sa devina eul grupului, liderul este atunci un arbitru. Vorbim despre fantasma inconstienta, adica despre o parte inconstienta pe care persoana o percepe ca fiind parte din lumea sa interioara (Cavell), adica ea nu poate sa fie conceputa, ci este resimtita ca un „dat”. Scopul experientei grupale analitice este de a gasi individualul in multiplul grupului. Astfel, daca o persoana intra in relatie cu alte persoane, o face dintr-o nevoie de a putea reduce tensiunea proprie. Utilizarea cuvantului care descrie devine psihanaliza grupului. Descriind grupul, se descrie individul. Dar persoana nu este identica cu grupul.