Sa barfim un pic

Despre barfa, un fenomen obisnuit in grupuri si care este acuzat in permanenta. Sa ne gandim, sa facem o paranteza inainte de a intra in „organizatorii grupali” si sa vorbim despre barfa.

Ce ar fi barfa? Mai multi oameni se intalnesc pentru a discuta „de rau” pe un al n+1-lea. Evident, in absenta acestuia. Prezenta persoanei ar anula insasi ideea de barfa. Dar sa ne imaginam situatia. Avem un grup mare format din n persoane. In cadrul relatiei dintre ele circula un permanent transfer. Pe de alta parte, in cadrul grupului circula si o interdictie, un supraeu care face ca anumite continuturi sa fie reprimate. Ce se intampla cu lucrurile reprimate? Ele nu sunt exprimate, ele nu sunt refulate, ci raman prezente intr-un univers lipsit de perspective. Este o presiune pe care membrii grupului o simt. Ei vor cauta sa scape de presiune. Este imposibil in grupul mare. De ce? Pentru ca odata cu aceasta manifestare exista o teama, o preocupare. Ceea ce este de multe ori omis – angoasele pe care apartenenta la un grup le pune in miscare.

In aceasta situatie este necesar ca grupul sa faca ceva cu presiunea pe care o simte. Pielea grupului nu permite exprimarea unor continuturi. In aceasta conflictualitate in care este prezenta angoasa si cenzura in grupul mare, membrii grupului resimt nevoia de a creiona un grup mai sigur in care sa functioneze iluzia grupala. Ca urmare este creat un mini-grup spontan. Acesta isi defineste iluzia grupala utilizand un continut comun – un membru al grupului mare, absent din grupul mic, echipa de coordonatori, etc. Continutul care este discutat va avea functia de a marca specificul grupului mic si va incerca sa construiasca un grup-obiect diferit de grupul mare care este angoasant. Aceasta tentativa se va structura in timp si va incerca sa capete consistenta.

Reactia negativa si denumirea peiorativa de „barfa” vine din urmatorul aspect – reprezinta un aspect periculos pentru functionarea generala deoarece poate produce un soi de blocaj. Investitia nu mai este in grupul mare, ci in cel mic care asigura iluzia grupala si faptul ca functioneaza ca o „piele” sigura. Ceea ce se intampla in grupurile mici este neinterpretabil pentru ca nu exista cadrul de interpretare. Continuturile de aici nu sunt niciodata aduse ca fiiind de analizat in grupul mare.

Concluzia ar fi ca grupul mic ajunge sa reprezinte un pericol fantasmat. Fiecare membru al grupului mare va proiecta asupra obiectului-grup mic o anumita fantasma, de tip schizoid-paranoid. Barfa devine un continut fantasmat, construit transferential. Este un pact si o alianta intre mai multi membri din grup intre care exista o circulatie fantasmatica. Urmareste izolarea de grupul mare prin crearea unui grup paralel, apropiat de ideea de „grup clandestin”. Pericolul il reprezinta aceasta relatie. Daca grupul mic se solidifica in sensul ca din el nu iese si nu intra nimeni, se creeaza o structura paralela care ajunge sa puna o presiune asupra tuturor. Daca aceasta structura paralela reuseste sa fie permeabila in sensul ca membrii grupului (sau grupurilor) se schimba, unii vor intra, altii vor iesi, va ramane un fenomen periferic care scapa analizabilitatii.

Pe de alta parte, este un fenomen inevitabil. Angoasa grupurilor mari, fantasma de faramitare, nevoie de asigurare a unei sigurante psihice – toate fac ca trairea sa fie mereu asigurata de un grup ideal, un grup mic, un grup sigur. Iar ceea ce este caracteristic este ca intotdeauna barfa nu este personala, ci este un efect al apararilor intr-o situatie insuportabila.