Clipurile pe care le atasez aici spun o poveste despre depresie, trauma si ce sa faci cu ele. Am fost multa vreme fascinat sa inteleg de ce anumite romane, filme sau clipuri devin clasice. Este un clip despre depresie bun pentru ca ne face sa ne gandim la depresia noastra sau este bun pentru ca o formuleaza acum pe limbajul tau, direct, si iti ofera solutii? Cand Rousseau isi povesteste in Confesiuni placerea pe care o capata de la un bici, si cum si-a dezvoltat practici S&M personale, ca un antidot la durere, a fost citit pentru ca vorbea despre durere sau pentru ca oferea solutii la durere? Lumea secolului al XVIII-lea in Franta vroia sa inteleaga durerea sau sa o transforme, sa vada modalitati de a o prelucra?
Palatul cainilor. Azil. Dansul a fost multa vreme interzis pentru efectele lui subversive si tendinta de a genera practice magice ilegale. Doi tineri imbracati in frac. Unul citeste si celalalt arunca o minge in aer. Mingea se opreste in aer.
Asa incepe clipul lui Janelle Monae, Tightrope. Artista e intr-o camera de azil de nebuni, probabil, si asteapta asistenta medicala sa ii aduca pastilele de dimineata. Cu o figura un pic ratacita si usor paranoica, ne spune:
Unii oameni vorbesc despre tine, ca si cum stiu totul despre tine, Iar cand ajungi jos se indoiesc, incep sa vorbeasca pentru ca nu pot sa fie pe scena cu tine.
De fapt, Monae nu zice ca ei nu pot sa fie cu tine pe scena, cat ca nu pot sa „tippin’ on the scene”. Tippin’ aici e un cuvant cu sensuri multiple, ce poate sa acopere de la „a face sex” pana la „a defila intr-o masina pe Corso”. Ideea este ca ei, oamenii astia nu sunt cu tine, te vorbesc de rau si incep sa vorbeasca despre tine in toate modurile posibile.
Ce e de facut, mai ales cand esti in spital, nu iti aduce asistenta pastilele si tu incepi sa gandesti paranoic? Solutia ne-o ofera Monae cand ne spune ca trebuie sa „tip on the tightrope” sau, altfel spus, trebuie sa pasesti cu atentie pe franghie. Ne zice ca trebuie sa iti pastrezi echilibrul si sa „tip on the tightrope”. Si sa dansezi ca si cum ai merge pe o franghie.
Big Boi, colegul lui Monae, apare si el in poveste si ne spune ca trebuie sa iti pastrezi echilibrul sau
o sa cazi in gaura, dar eu reusesc pentru ca sunt atent cu franghia; [sa fii atent sa] nu te nenorocesti la cap si ca doctorul sa nu poata sa te panseze.
Ce solutie are Big Boi pentru noi? Ne spune ca putem sa actionam, dar daca suntem prea sus sau prea jos, sa ne putem intoarce inapoi, la echilibru, ca nasdaq-ul, dowjones-ul sau ca un thong care poate fi scos din fund. (In original:
Act up, and whether we high and low we gonna get back up, like the dowjones and nasdaq, sorta like a thong in an ass crack).
Oricum, sfaturile lui Monae sunt ambivalente, pentru ca artista este urmarita de doi dementori cat timp paseste pe franghie, si dementorii astia, umbra ei, sunt o prezenta pe care nici asistenta medicala nu o poate alunga. Dementorii, depresia sau angoasa ei, sunt opusul dansului pe franghie. Nu exista o iesire completa din depresie. In final, Monae se intoarce in camera, singura din nou cu oglinda si cu masina de scris.
Lady Gaga are alta solutie la depresie si tristete. Pentru ea, dementorii nu trebuie sa fie vazuti ca o alternativa opusa dansului pe franghie, cat ca un potential de transformare. Lady Gaga ne propune sa ne casatorim cu dementorii, cu noaptea. Ne propune sa ne intoarcem la scena traumei si sa o asumam deplin. Clipul incepe cu Lady Gaga in spital dupa un accident si cu incercarea ei de a se descurca cu trauma. Ne spune ca isi aduce aminte cu mai multa acuratete evenimentele traumatice, si nu pentru ca ele sunt fidele unui adevar obiectiv, ci pentru ca ea le-a inventat. Ladu Gaga isi imbraca asistentele in imaginatie in next season Calvin Klein. Si alege sa faca ceea ce orice fata ar face si anume sa se intoarca la accident si sa inteleaga ce i s-a intamplat. Si alege sa se duca la un bar, sa nu mai planga, sa nu vomite wiskey-ul si sa il sarute pe barman de doua ori, sa fie o pierzatoare. In rusine, in acceptarea rusinii si a faptului ca a pierdut, Lady Gaga vede transformarea. Ea se casatoreste cu noaptea si ne invita si pe noi sa facem la fel daca vrem sa intelegem trauma.
Bogdan Popa
este pasionat de psihanaliză, nu îi plac republicanii americani, iar pe Gradiva încearcă să îşi dea seama de ce.
...va solicităm sprijinul, dragă cititoare, dragă cititorule. Audiența noastră a crescut foarte mult, cu deosebire în ultima vreme. Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este o publicație online unică, din câte cunoaștem, prin profil editorial, format și continuitate. Din 2007, am publicat mii de articole, eseuri, interviuri, știri, corespondențe și transmisiuni de la evenimente locale, naționale și internaționale, recenzii și cronici, anchete, sinteze și dosare, pictoriale, sondaje, opinii și comentarii - scrise, video, audio și grafice, de psihanaliză și psihoterapie de varii orientări, de psihiatrie, psihologie și dezvoltare personală, dar și sociale, educaţionale şi comunitare, pentru drepturile omului şi nediscriminare, culturale, literare și artistice, istorice și filosofice. Realizarea lor a presupus, cale de mulți ani, o muncă enormă, uneori „la foc continuu” ori „în direct”, consacrând nopți, weekend-uri și vacanțe. Au fost necesare felurite resurse, implicare și bani, toate în regim de voluntariat.
Faptul că ne citiți și că reveniți mereu ne încurajează și ne arată că suntem pe drumul bun. Ca publicație de tip magazin independentă editorial, nefinanţată, apărând într-o piață media vastă și cu mari resurse, avem nevoie de susținerea dv. pentru a face mai departe jurnalism psi de calitate. Fiecare contribuție de la dv., mai mare sau mai mică, este foarte importantă pentru a putea continua. Susţineţi Cafe Gradiva cu 1 euro sau mai mult - durează doar un minut. Vă mulţumim!
Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este un magazin online de psihologie, psihoterapie, psihanaliză şi psihiatrie şi cu deschidere spre sfera artistică şi culturală, educaţională, socială şi a proiectelor comunitare.
Mi-a placut si articolul asta, Bogdan :). La intrebarea ce cautau oamenii in Confesiunile lui Rousseau, Freud ti-ar raspunde ca fascinatia pentru propriile fantezii refulate.
Sa incerc o analiza comparativa? Asemanari: Niciuna nu suporta singuratatea (vezi postarea lui Ion Vianu de acum cateva zile). Amandoua s-au prabusit. Amandoua se apara.
Prabusirile sunt diferite, apararile, deasemenea.
Diferente: Janelle evita confruntarea – Gaga repeta trauma. Janelle pare mai functionala (desi e la spital…) pentru ca partile ei dialogheaza, e constienta de obiectele angoasei ei si e capabila de sublimare. Se simte invidiata, spre deosebire de Gaga, deci supracompenseaza. In ciuda aparentelor, cred ca ai dreptate, suferinta ei este endogena(invidia) mai degraba decat traumatica (tine de deficit), deci este mai greu de depasit. Gaga pare mai nebuna, dispusa sa puna in act, sa-si asume violenta, partile ei (dansatorii) par doar reflexe ale propriei reprezentari de sine, insa dorinta de a se confrunta cu rusinea o aduce mai apoape de tarm (a se citi linistire). La inceput mi s-a parut invers, dar mi-am reformulat opinia. Cred ca ai dreptate.
T.Dora: Clar, si mie mi se pare ca suntem fascinati de ce am vrea sa experimentam. Eu tot cred ca e ceva care e in miezul curiozitatii sexuale care are de a face cu ostilitatea. De unde si curiozitatea (mea) fata de S&M.
Ioana: Imi place interpretarea ta, eu nu prea le-am vazut cum le vezi tu, dar imi place. Eu tot cred ca ne ofera sfaturi terapeutice valabile:)
@ Bogdan: Mie mi se pare ca le vedem destul de asemanator. Poate ma insel. Mi-a placut mai mult Janelle ca act artistic, de aceea am fost tentata sa o vad intr-o lumina mai blanda, dar cred ca spre deosebire de Gaga, Janelle nu-si poate permite suferinta, semn rau, nu-i asa?
Mi-a placut si articolul asta, Bogdan :). La intrebarea ce cautau oamenii in Confesiunile lui Rousseau, Freud ti-ar raspunde ca fascinatia pentru propriile fantezii refulate.
Sa incerc o analiza comparativa?
Asemanari: Niciuna nu suporta singuratatea (vezi postarea lui Ion Vianu de acum cateva zile). Amandoua s-au prabusit. Amandoua se apara.
Prabusirile sunt diferite, apararile, deasemenea.
Diferente: Janelle evita confruntarea – Gaga repeta trauma.
Janelle pare mai functionala (desi e la spital…) pentru ca partile ei dialogheaza, e constienta de obiectele angoasei ei si e capabila de sublimare. Se simte invidiata, spre deosebire de Gaga, deci supracompenseaza. In ciuda aparentelor, cred ca ai dreptate, suferinta ei este endogena(invidia) mai degraba decat traumatica (tine de deficit), deci este mai greu de depasit.
Gaga pare mai nebuna, dispusa sa puna in act, sa-si asume violenta, partile ei (dansatorii) par doar reflexe ale propriei reprezentari de sine, insa dorinta de a se confrunta cu rusinea o aduce mai apoape de tarm (a se citi
linistire).
La inceput mi s-a parut invers, dar mi-am reformulat opinia. Cred ca ai dreptate.
T.Dora: Clar, si mie mi se pare ca suntem fascinati de ce am vrea sa experimentam. Eu tot cred ca e ceva care e in miezul curiozitatii sexuale care are de a face cu ostilitatea. De unde si curiozitatea (mea) fata de S&M.
Ioana: Imi place interpretarea ta, eu nu prea le-am vazut cum le vezi tu, dar imi place. Eu tot cred ca ne ofera sfaturi terapeutice valabile:)
@ Bogdan: Mie mi se pare ca le vedem destul de asemanator. Poate ma insel.
Mi-a placut mai mult Janelle ca act artistic, de aceea am fost tentata sa o vad intr-o lumina mai blanda, dar cred ca spre deosebire de Gaga, Janelle nu-si poate permite suferinta, semn rau, nu-i asa?