Dependenta pacientului in cura este necesara, e un fapt benefic si o conditie a schimbarii structurii de relationare problematica cu care sau pentru care pacientul a venit in analiza.
Cititi despre Fantasma relatiei perfecte si „dependenta” de psihanalist
E adevarat ca aceasta situatie de dependenta poate sa aduca pacientului multa suferinta, dar nu dependenta in sine ii face asta lui, ci alte suferinte vechi care mocnesc inca in el. Dependenta in care a intrat este un context, o sansa, un cadru, o stare pe fondul careia are de vindecat acele suferinte. Este o confuzie ca dependenta ii provoaca suferinta. Nu dependenta, ci acele suferinte vechi care apar pe acest fond in relatia cu psihanalistul.
E bine daca in psihanaliza se ajunge la dependenta, mai degraba decat in alte relatii. Este un cadru special amenajat in care pacientul sa ajunga la acea dependenta de care are el nevoie pentru maturizarea lui emotionala.
Nu e o dependenta vesnica si nici nociva, dar poate fi dureroasa daca exista deja dureri mai vechi.
Comentariu de Georgiana Brănişteanu la articolul „Analistul între «perfecţiune» şi «vulnerabilitate»„ de Codruţa Zerfas
sa ma iertati va rog pentru pragmatism, dar, ma intreb, ca un necunoscator si profan in ale psihoterapiei, dependenta pacientului nu poate fi chiar deliberat intretinuta de analist? in fond, nu din asta traieste? Hagi Tudose.
Manipulare exista peste tot, deci poate fi si in psihanaliza (dar inseamna ca acel psihanalist are el insusi probleme neanalizate). Nu acesta este totusi scopul si cursul unei analize. Mai degraba poate fi vorba despre fantasma manipularii analizei de psihanalist, foarte comuna, a multora dintre noi.
La drept vorbind, ca sa va linistesc :), nici nu-i atat de usor sa manipulezi precum s-ar putea crede. Dimpotriva, e adeseori dificil sa mentii o incredere si o alianta terapeutica, date fiind procesele si rezistentele inevitabile din analiza.
@ Hagi Tudose : :)) Cat pragmatism!
@ Dorin-Liviu Bîtfoi :
Manipularea este strict interioara. Si cand spun interioara, ma refer la faptul de a fi autodidact – mai ales in ultima perioada, fiind poate cea mai expansiva de pana acum, dar in mod cert, cea mai santoasa si mai matura. Si mai durabila.
Comparativ cu alte perioade ale pacientului, in care autosugestia nu era atat de fructificata intr-o continuitate sigura,in momentul actual, lucrul acesta se produce automat, cu intarziere sau nu.
Omul din greseli invata, si invata de la el insusi. Nu de la altii. Pacat ca a trebuit sa treaca atata vreme ca sa se intample asta, insa, nici pacientul si nici ceilalti, nu pot schimba ceea se impregneaza la nivel genetic. Oricat ar vrea, chiar si refuzul acceptarii conditiei specifice, mai devreme sau mai tarziu, se va isca fie aceasta "predare", fie…nu stiu, suicid. Sau supravietuire intr-o decadenta covarsitoare.
Ceilalti, pot contribui prin diferite modalitati la cursul acestei dezvoltari complete a omului, insa maturizarea presupune regasirea fortei interioare, care sa nu mai lase nici o alta persoana sa dezbine propriul sistem de valori. Sunt cei ce pot ajuta, evident, in limita lor, si a pacientului. Limitele sunt foarte importante intre om si restul, pentru ca odata depasite, pot duce mai degraba la distrugere decat la constructie. Si nu ma refer aici la o distrugere "recomandata" 😀
P.S. : http://www.youtube.com/watch?v=XjVNlG5cZyQ
DA, DA !!!!! 😀
Mi se pare ca sunt multe nuante in ceea ce se vorbeste. Georgiana face o distinctie pe care o facea si Tisseron intre adictie si dependenta. Suntem dependenti de aer dar nu vrem sa scapam de asta. Pe de alta parte manipularea ar incalca o regula fundamentala a travaliului psihoterapeutic – cea a abstinentei deci nu ne-am mai afla in camp psihoterapeutic.
As modifica nitel unghiul de discutie – exista un ideal al non-dependentei si unul al dependentei. O persoana isi poate propune sa nu fie dependent de nimic iar o alta isi propune sa fie in dependenta de cineva. Vi se pare vreo varianta realizabila in practica? Cred ca intr-un fel aceasta este tema adusa.
Ne putem imagina terapia ca un fel de independenta absoluta sau de dependenta absoluta. Perfect de acord cu Dorin ca e vorba de o fantasma.
Dependenta este o problema generala a omului. Nu poti scapa total de dependenta decat printr-o practica spirituala corespunzatoare. Dependenta este peste tot sub toate formele, dependenta de bani, de internet, de cei dragi, de caine, de pisica, de absolut orice. Dependenta de analist este doar o alta dependenta din sutele de dependente. Cand in analiza ajungi la un nivel in care sa-ti constientizezi dependentele, scapi si de dependenta de analist destul de usor. Nu trebuie sa ne speria asta.
Trista ar fi pentru mine independenta desavarsita! Nici macar pustnicii nu sunt independenti, ei depind de fantasma lor despre divinitate, traiesc cu ea in fiecare clipa. A acorda importanta unui om care te insoteste niste ani in cautarile tale mi se pare firesc. De ce mi-as refuza asta?
daca analistului ii place sa fie independent inseamna ca esti singura in cautarile tale, nu insotita, chiar daca te iluzionezi ca ai fi.
ca sa te poata ajuta, un analist trebuie sa se simta confortabil sa fie la randul lui dependent. parerea mea.
Cred ca teoria atasamentului elucideaza misterul. Din punctul meu de vedere in individ perfect independent e un individ mort.
teoria atasamentului explica de ce unii analizanti "platesc" cu deranjamente functionale pastrarea continuitatii atasamentului fata de un analist care se vede cu avand o natura independenta. tot asa cum fac si copiii mici care au mame asemanatoare,nu?
problema este: cum iti dai seama ce crede analistul despre el insusi in sine insusi?
@anonim: Nu am inteles afirmatia. Puteti reformula fara sa mai folositi termeni de specialitate? Eu am o problema cu termenii si de foarte multe ori nu reusesc sa inteleg decat daca ii exprimam intr-un limbaj mai popular.
Intrebarea ultima banuiesc ca are legatura cu ceea ce ati afirmat, nu? Mi-ar placea sa va raspund daca inteleg ce ziceti. Intrebati cumva cum isi poate da seama pacientul ca analistul nu suporta el insusi sa fie dependent?
@Georgiana Branisteanu: nici eu nu inteleg ce nu intelegeti. 🙂 singurul termen de specialitate folosit este "teoria atasamentului"- vreti sa spuneti ca nu intelegeti despre ce e vorba?
copilul are tendinta de a se atasa de mama sau alta persoana semnificativa indiferent cum este aceasta, chiar daca astfel ajunge sa dezvolte un alt de tip de atasament decat cel securizant, plus alte disfunctionalitati- la fel se intampla si intr-o analiza cu un analist independent: analizantul/pacientul dezvolta
anumite disfunctionalitati, numai ca sa se "adapteze" acestui tip de analist si sa ramana atasat de el si de analiza. fiindca altfel ar trebui sa o ia de la capat cu altcineva. si poate nu e in stare sau poate nu e capabil sa renunte la investitia financiara in analistul pe care-l are deja.
da, intrebarea are legatura cu ceea ce am afirmat, anume cum isi da seama un pacient ce crede analistul sau despre sine in sine insusi in legatura cu dependenta sau independenta sa. M-ar interesa raspunsul unui pacient aflat in analiza.
Acum am inteles ce spuneti despre faptul ca pacientul se adapteaza la personalitatea (cu gradul de dependenta sau independenta si toate cele…) psihanalistului si sunt intru totul de acord. Mai departe, intrebarea ar fi cum isi da seama pacientul despre dependentele analistului? Cand sa isi dea seama? La inceputul analizei ca sa stie cu ce fel de analist va lucra sau pe parcurs la un moment dat? Problema dependentei/independentei a fost abordata de psihanalistii relationali formuland conceptul de agency (centru independent de decizie si actiune). Si ei spun ca analistul trebuie sa fie el insusi agency si sa il creasca pe pacient ca fiind agency iar parintele trebuie sa isi creasca copilul ca sa devina agency. Un analist care functioneaza autoritar la nivel procedural ii va forma pacientului o personalitate dependenta, submisiva, pacientul nereusind sa iasa niciodata de sub autoritatea psihanalistului sau.
Cred ca una este sa iei decizii si sa actionezi independent (pana la un punct, desigur) si alta este sa fii independent. Este oare posibil ca cineva sa fie total independent de ceilalti oameni? Eu cred ca nu.
Nu, sigur ca nu, nici nu e de dorit… Sa fii autonom inseamna si sa apelezi la ajutorul potrivit atunci cand ai nevoie. Ideea e sa ajungi (prin analiza sau nu) sa nu mai pui pe seama altora ceea ce ti se intampla, adica sa nu consideri ca ceilalti iti fac tie lucruri ci sa ti le asumi, sa te vezi ca autor, sa stii ce vine de la tine; asta inseamna sa fii "agency". Si, de asemenea, sa nu ii vezi pe ceilalti ca pe obiecte ale tale asupra carora actionezi sau de care te folosesti; sa le poti respecta independenta fata de tine, alegerile, libertatea etc. Sa fii "agency" inseamna sa iesi din complementaritatea "a face/a i se face" sau sa iesi din pozitia/varsta/functionarea schizo-paranoida.