Actualmente, armata americană formează mai mulţi operatori pentru dronele teleghidate decat piloţi de aviaţie militară. Statele Unite nu sunt singura ţară care utilizează aparate ghidate de la distanţă de tip dronă. Anumite ţări din NATO, dar şi Israel, Rusia, China le posedă în dotare. Armatele respective dau asigurări că marea majoritate a dronelor sunt folosite în acţiuni de observare şi control, dar menţionează totuşi că ele pot executa şi misiuni ofensive. Eliminarea unor rebeli înarmaţi aflaţi la distanţă de adversar, în mijlocul populaţiei civile, este o misiune privilegiată a dronelor. Din această pricină, numărul victimelor colaterale depăşeşte cu mult pe a celor ţintiţi*.
Dronele sunt manipulate de servanţi (care pot fi şi civili) aflaţi la mare distanţă de obiective (de pildă dronele folosite în Afganistan şi Pakistan împotriva talibanilor sunt manevrate dintr-o unitate bazată în Nevada). Acest tip de manipulare generează ceea ce s-a numit o “mentalitate de play station”. Aflat la mare distanţă şi neimplicat direct în luptă, operatorul nu este în egală măsură şi în acelaşi fel conştient de realitatea de pe teren. Tehnic, nu există o deosebire fundamentală între cel care joacă un joc de război (war game) pe computerul personal şi operatorul de drone. Dar starea de conştiinţă a celui dintâi diferă de a celui din urmă prin aceea că ştie că se găseşte într-o ficţiune. Cel de al doilea (“adevăratul” operator militar) are şi el conştiinţa riscului zero, exact ca un jucător de play station, însă, deşi ştie că nu este în ficţiune, starea lui mintală este total deosebită de a unui militar aflat pe front. Totul se petrece ca şi cum operatorul creează realitatea, dar el, ca subiect, face parte dintr-o ficţiune. Perceperea diferită a “frontului”, impunitatea sunt considerabil modificate. În acelaşi timp se ridică şi o problemă etică: lipsa riscului personal al operatorului de dronă poate genera o “remuşcare” de un fel nemaîntâlnit. Remuşcare, pe de o parte, faţă de un inamic care nu îl poate atinge, pe de altă parte faţă de soldatul amic de pe teren care îşi asumă riscuri.
Cum nici o armată din lume nu va renunţa la avantajele strategice pe care le oferă dronele, o nouă psihologie a războiului – această ocupaţie fundamentală a omului din toate timpurile – este pe cale să ia naştere.
Între un războinic aheu din epopeea homerică şi un marine din Irakul anilor 2000 diferenţa este mai mică decât între cel din urmă şi operatorul de dronă aşezat în fotoliul său din Nevada sau din Rusia, la mii de kilometri de adversar.
 Ion Vianueste psihiatru, romancier, memorialist, eseist, un observator constant şi atent al vieţii intelectuale şi publice de la noi şi de pretutindeni. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
Foto: Portretul lui Barack Obama de Dale Stephanos pentru Dallas Morning News
In urma cu cativa ani preluarea unor materiale de pe blogul personal si publicarea lor in alte parti scandaliza pe autorii respectivelor bloguri. Aparitia facebook a nuantat aceste pozitii si sharuirea unui material este prilej de mandrie pt . un blogger.
Ma intreb daca nu cumva in viitor hartile din jocurile video nu vor fi conectate la aceste realitati de pe campurile de lupta iar gamerii vor fi piese in astfel de razboaie poate chiar fara sa isi dea seama. O echipa de 100 de oameni pot face in cateva zile un astfel de nivel si implanta in engine-ul unui joc ca noua harta.
Sa speram totusi ca societatea va deveni ceva mai pasnica. Razboiul din Iraq a costat nu doar vieti omenesti ci si o lipsa de incredere fara precedent a cetatenilor in institutii si oficielitati. Cred ca au invatat noii feudali ca ieftinirea petrolului pe cai obscure a condus la o criza economica mult mai mare