Bebelusii fac caca si sug de la san

Invit cititorul sa citeasca de aceasta data un articol despre stadiul anal si despre importanta acestuia in evolutia psihica a copilului, precum si despre travaliul de regasire a unei valori simboligene a pericolului si interdictiilor specifice perioadei anale.

Copilul: sunt furios pentru ca in fiecare zi mananc cacat
Terapeutul: il mananci pentru ca?
Copilul: din cauza ta pentru ca esti rea
Terapeutul: sunt o mama rea care nu te hraneste cu lucruri bune, iti ofer doar caca
Copilul: bebelusii fac caca si sug de la san
Terapeutul: poate ca ti-ai dori ca tu sa fii bebelusul meu, iar eu sa iti ofer o hrana buna

Dialogul vorbeste despre un circuit mama-copil toxic, despre o legatura incarcata de furie si lipsita de o hrana buna. Copilul poate readuce in relatie cu terapeutul incapacitatea sa de a digera o hrana toxica, precum si originile acestei hrane.

Francoise Dolto vorbeste in Imaginea inconstienta a corpului despre doua acceptiuni ale castrarii anale. Prima se refera la dobandirea autonomiei copilului prin despartirea sa de asistenta ajutatoare a mamei (aparitia expresiei „eu singur” /” eu, nu tu”), copilul devenind subiect. A doua se refera la interdictia enuntata copilului privitor la orice actiune capabila sa aduca o vatamare. Este accederea la cuvantul care valorizeaza relatiile intre persoane recunoscute ca stapane pe actiunile lor si a caror placere trebuie sa fie reciproca si libera.

Nu se poate vorbi de castrare anala decat daca copilul este recunoscut ca subiect, desi corpul lui este inca imatur, iar actiunile sale nu sunt niciodata confundate cu expresia subiectului in sine, atata timp cat nu a fost obtinuta o autonomie totala a propriei persoane in grupul familial.

Prin excremente copilul respinge mama imaginara incorporata sub forma unui obiect partial oral care, dupa ce a disparut prin inghitire si dupa calatoria prin tubul digestiv, se anunta pentru a se exterioriza la sezut. El a mancat din mama printr-o placere legata de canibalismul imaginar si acum expulzeaza ceea ce din mama prin placere se decorporeaza din el sub forma excretiilor solide si lichide. (Francoise Dolto, Imaginea inconstienta a corpului, Editura Trei, 2005)

Asadar este nevoie atat de enuntarea interdictiilor legate de fiecare individ in parte, cat si de reasigurarea unui contract narcisic din punct de vedere al legaturii.

In absenta acestei castrari anale simboligene copilul se intoarce la comunicarea initiala pe care o avea cu mama interioara: adica la a se juca relationandu-se prin constipatie sau exteriorizand fecalele sub forma de diaree intr-o maniera incontinenta, nestapanita. Diareea este un mod de a respinge un pericol matern incorporat imaginar.

Daca ne intoarcem la dialogul nostru, el este si expresia unei compulsii la repetitie. Copilul ingereaza in permanenta acelasi pericol matern toxic pe care apoi il elimina, pentru a o lua de capat. In absenta hranei ar muri, in prezenta hranei se simte invadat de ceea ce vine rau si periculos din mama. Sanul nu este suficient de gratificant si de continator, el este otravitor. Cum se poate repara aceasta relatie extrem de precoce care i-a produs copilului o incontinenta psihica si o agresivitate nascuta din dorinta de a prelua controlul de la celalalt si asupra celuilalt?

Vorbind despre stadiul sadic-anal, Freud aminteste despre semnificatiile simbolice ale fecalelor: cadou oferit celor care ingrijesc copilul, mijloc de schimb cu ceilalti si conceptia prin ingurgitarea hranei si iesirea prin anus. Foarte important este faptul ca in acest stadiu copilul isi consolideaza frontiera intre interior si exterior si obtine placerea prin manipularea obiectelor exterioare.

Ambivalenta este maxima, caca putand fi un obiect bun oferit in dar sau un obiect rau folosit ca arma de atac.

Dar cred ca reperul teoretic cel mai graitor in ceea ce priveste fantasma ce rezida din acest dialog este Melanie Klein, care vorbeste despre fantasma bebelusului de a ataca sanul mamei, de a o devora si otravi, de a-i ataca trupul cu excremente otravitoare, tocmai din frica sa de a nu fi devorat de mama, perceputa ca un obiect periculos.