Propun cititorului un dialog ce aduce in discutie regulile de baza ale unei relatii terapeutice, precum si experienta unui cadru care asigura continuitatea si contine angoasele.
Copilul: ce plictiseala e aici la tine
Terapeutul: ce ai vrea sa faci ?
Copilul: mi-as aduce cativa prieteni si ne-am juca. Ar mai distractiv si nici nu ti-as mai da bani.
Terapeutul: te supara faptul ca exista plata
Copilul: oricum nu faci nimic. Si oricum voi veni aici mult vreme si intr-o zi te vei supara pe mine.
Copilul aduce in discutie diada a vorbi versus a face. A vorbi reprezinta o mare plictiseala pentru ca nu permite descarcarea instantanee a angoasei, pe cand a face este un moment de maxima excitatie si impulsivitate. Apoi, copilul sesiseaza faptul ca relatia terapeutica este mediata de mai multi factori precum timpul si plata, care raman mereu aceiasi si care produc adesea frustrare sau indignare. Si, nu in cele din urma, copilul sesizeaza neutralitatea si mai ales abstinenta terapeutului, care nu face nimic, in sensul absentei oricarei interventii directe.
Pentru ceea ce Winnicott (1956) numea “setting” si il definea ca
insumarea tuturor detaliilor ce se refera la amenajarea dispozitivului,
J. Bleger a sugerat termentul de “situatie psihanalitica”, ce se refera la ansamblul fenomenelor incluse in relatia terapeutica dintre analist si pacient. Aceasta situatie cuprinde fenomene care constituie un proces, obiect de studiu, de analiza si de interpretare. Dar in egala masura cuprinde si cadrul, adica un “non-proces” care este constituit din constante si in interiorul caruia are loc procesul. In interiorul cadrului psihanalitic putem situa si rolul analistului, ansamblul de factori care se refera la spatiu si timp, precum si tehnica (intelegand aici problemele legate de orar, punctualitate, plata, intreruperi etc.). Cadrul, in fapt, se refera mai degraba la o strategie decat la o tehnica. O parte a acestui cadru priveste “contractul psihanalitic” care este
un acord intre doi indivizi ce implica doua elemente formale de schimb reciproc : timpul si banii. (Liberman, 1961).
In ceea ce priveste copiii, acest contract le apartine in aparenta parintilor, dar vom constata frecvent capacitatea copiilor de a vorbi despre elementele de cadru si de a gasi modalitati de plata simbolice. Este cu atat mai valoros un astfel de discurs, cu cat de multe ori aceste aspecte se constituie in interiorul familiei intr-un tabu.
Copilul sesizeaza foarte bine diferenta dintre alte modalitati de joaca si contextul terapeutic. Relatia terapeutica este locul unde poate depune toate aspectele sale, fara a fi nevoit sa se retina sau se le retina. Se poate teme sau poate ameninta stiind ca nu exista riscul intreruperii si abandonului, ca exista mereu data viitoare.
Cadrul este partea cea mai primitiva a personalitatii, este elementul fuzional eu-corp-lume, de imuabilitatea caruia depinde formarea, existenta si diferentierea (a eului, a obiectului, a imaginii corpului, a spiritului etc.). Pacientii care au tendinta de “acting-in”, sau psihoticii, aduc in egala masura propriul lor cadru si propria lor relatie simbolica primitiva. (“Psychanalyse du cadre psychanalitique”, Jose Bleger in Crise, Rupture et dépassement, Dunod, 1979)
Siguranta se datoreaza stabilitatii, iar aceasta permite circulatia fantasmelor intr-un demers continuu care va debloca circuitul inchis, va remobiliza functia creatoare (mitopoietica, asa cum o numeste Ruffiot), va permite iesirea din repetitie si ne va apropia de rememorare si re-elaborare (in sensul lui Freud). Cu toate acestea, experienta mea imi arata ca, alaturi de aceasta stabilitate, aparitia sentimentelor de inutilitate si de absenta a oricarei schimbari joaca un rol important in testarea relatiei terapeutice si in acceptarea partii pacientului care se opune cu toata puterea si care doreste sa fie primita asa cum este ea, fara a fi transformata. Este in fapt o regresie puternica, pana la stadiul unei simbioze, in care pacientul nu va mai transmite terapeutului prin cuvinte, ci se va lipi de el, devenind unul si acelasi si va pretinde din partea acestuia o acceptare neconditionata si o intelegere implicita a suferintelor si nevoilor sale.
Inchei apeland la Winnicott si la ceea spunea acesta in articolul sau din 1947:
Pentru nevrotic, divanul, caldura si confortul pot simboliza dragostea materna; pentru psihotic, este mai just sa afirmam ca acestea reprezinta realmente expresia fizica a iubirii analistului. Divanul este poala sau pantecul analistului, si caldura este caldura vie a corpului acestuia. (“La haine dans le contre-transfert”, in De la pédiatrie à la psychanalyse, Payot, Paris, 1969)
 Cristina Călărăşanueste psihoterapeut de orientare psihanalitică în formare, psihodramatist în formare, membru fondator al Asociaţiei Române de Psihanaliză a Legăturilor de Grup şi Familie şi delegat în cadrul Federaţiei Europene de Psihoterapie Psihanalitică. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
imi plac articolele dvs., desi uneori recunosc ca ma cam pierd in limbajul de specialitate, dar adesea imi sunt foarte folositoare, simt ca inteleg mai bine cu ce se mananca psihanaliza. multumesc si sper sa continuati.
Va multumesc pentru apreciere. Va astept de fiecare data cu intrebari despre ceea ce cititi si voi incerca sa le lamuresc pe cat posibil.
Lucrurile nu prea mai sunt asa cum le planificam noi, se pare… Felicitari pentru strategie, si pentru faptul ca in sfarsit, lumea si-a dat seama de aceste asa-zise jocuri. Din pacate, se anunta o saptamana viitoare bogata. Asa ca sa nu ne amagim, ca totul se intampla cum vrem noi. Pana la urma, nu exista o renuntare din ambele parti, si faptul ca acum, exista o constientizare a tuturor planurilor, schimba radical intreaga poveste…
Da, a existat o greseala enorma, da, ea este acceptata si inteleasa asa cum e sanatos de catre lume. Poate ca ar trebui sa facem si noi la fel, nu sa chicotim.
Lumea, in schimb, se astepta de la putin mai multa sustinere din partea celorlalti…nu dimpotriva, la distrugerea asta. Bine ca momentele de genul, desi sunt foarte incarcate emotional, cu ura si repulsie, si rusine, in acelasi timp, fac sa prinda viata aspectele naturale. Si ce viata!!!
Exista o mare dezamagire…din ambele parti. Dar renuntarea, nu e o solutie. Asa ca, hai sa fim mai pozitivi. De ce nu credem in schimbare? Avem motive, da, dar nu mai sunt actuale…absolut deloc.
Regretul lumii, e ca daca ar fi stiut toate aceste lucruri de dinainte, asa cum e normal, nu s-ar fi ajuns aici, evident…chiar nu e o lume atat de vulgara, proasta si cum o mai caracterizam noi, in operele noastre cele neoclasice. Aceste "trasaturi" s-au ingropat odata cu trecutul. Mai bine am avea si noi putina incredere, acum, ca tot preconizam sfarsitul. Hai sa nu ne mai bucuram de raul altuia. Parca eram terapeuti…
Si daca rusinea noastra, e una legata de aceste experiente nefaste, oribile si vulgare, care ne-au provocat repulsie, si lumea simte toate astea acum, la randul ei, ea mai simte si dezamagire, pentru ca oamenii acestia care ar fi aportul moral, invatatorii, se bucura ca prin tehnicile lor, -desi constructive pe de-o parte -, umilesc pe cineva, care lasand trecutul in pamant odata pentru totdeauna, acum, nu e un monstru. Chiar deloc. O sa se vada asta, indiferent de situatie. Capacitatea de a vedea/crea acest lucru, e calitatea care ne reprezinta, nu?
Acest succes, desi amar, schimba absolut tot…doar n-o sa lasam trecutul sa ne defineasca prezentul si viitorul. Parca asa e doctrina culturala freudista, asa-i?
Lumea s-a schimbat. Si noi cu ea. Eu asa zic. Si ea la fel.
Multumiri pentru "complimente". Desi au fost nu tocmai placute, chiar au ajutat. Terapeutic vorbind, ca doar nu mai traieste aceasta lume in trecut.
Semneaza, alba ca zapada, DIN BASMUL ORIGINAL. 😉
Pardon,
Alba ca Zapada 😉 Sa nu mai fie lumea proasta si inculta si vulgara. Si cum o mai credem noi.
Prolog :
– Frumos si elegant, ar fi ca micutii de noi sa incepem sa aprobam comentariile, asa, unul cate unul.
– Nu prea ne mai merge acum intimidarea comunista preluata de la morti!
– Se intelege totusi, scepticismul! De altfel, suntem patiti, e adevarat.
– Pana una alta, (pana) LA URMATOAREA sedinta, noi (micutul de eu si cu micutul de mine), vom simti si vom vedea, ce inseamna statul, dupa epoca stalinista!
* Bineinteles, folosirea diminutivului "micut", este o pura metafora simbolistica, care are rol de a sublinia o idee, dar in acelasi timp, de a transmite un sentiment de drag la adresa copiilor.Si putin sarcasm, asa, ca sa atinga niste corzi ale egoului lor, putin mai diferit de cel al noii lumi. 🙂
* Bezele pentru copilasi!!! (simbolice, sa nu fie acuzata de nedreptati! )
– Hehe!
– Fara a mai prelungi TENSIUNEA, cu bucurie, cum altfel, noul stat bazat pe teoria freudiana (clasica si vesnic actuala!!!), anunta decesul mizeriei din ultimii – plus-minus- 26 de ani ai umanitatii, acest deces, avand loc aseara, dupa o lupta apriga, in care tanara castigatoare, a fost plesnita sanatos, dar a reusit, cu spiritul ei de tigroaica, sa intoarca in favoarea ei rezultatul. (* Aplauze in sala! )
* Inmormantarea a avut loc la groapa de gunoi din satul Taranesti, comuna Pamantul.
– Din pamant venise, in pamant s-a dus.
– Mizeria.
– Radem?
– …radem.
– Ne face sa radem!
– Ii place asta!
*In alta ordine de idei, se defineste produsul: noua ideologie, se prezinta ca fiind o tanara de 26 de ani, draguta – ca sa nu fie prea vanitoasa – desteapta – si da, am putea ridica spranceana-n semn de suspiciune, DAR, ea CHIAR este, spre deosebire de moarta, care folosea stiloul ca sa se scarpine pe spate -, este amabila si politicoasa. Respecta tare mult teoriile mai putin complexe, pe care le-a urat fantastic, fara sa stie, ca ajutorul lor, a condus-o la aceasta fiinta faina, mica de-naltime (fizic, nicidecum altfel), dar atat de complexa si de originala, incat pana si tanara in discutie, se mira.
Ea e tipul acela de fata-femeie, care impleteste atatea caracteristici, din cele mai vaste domenii – daca ar face enumerarea, oare nu ar parea ca se cam lauda? In fine, e pasionata de aproape orice. De la arte (muzica, poezie, literatura, film, pictura, desen, ETC), la sport, la calatorii, la motociclete!, la tatuaje, la scris, la cantat (ii place chitara, pianul si ii mai plac tobele!), si cate mai sunt…mai completeaza pe parcurs. (Asta-i doar un rezumat!) Are de unde alege, sunt atatea lucruri pe care nu le-a incercat.
I-a placut matematica si informatica in liceu (printre stiintele umane), si-acum e analist. Dar e analist informatician, momentan- si chiar e acreditata de DESTULE certificari, care desi nu sunt UNIVERSITARE, au aceeasi valoare in UE si in USA! Cea mai noua pasiune a ei, daca-i poate spune pasiune ( aici exista o dubla interpretare : una ar fi, persoana care a facilitat relatia dintre stat si terapie, cealalta ar reprezenta, interesul stiintifico-intelectual. (Intelegem noi, ca suntem destepti!), e psihologia – pe care a descoperit-o , reintalnindu-l pe simpaticul ei coleg de generala, si caruia ii multumeste si ii va ramane vesnic datoare.
Vesnic prietena de suflet, de copilarie, de ce va mai fi sa fie. Si va mai fi. Hehe. Nu?! Sa o contrazica subiectul in cauza, daca nu doreste. Desi, impresia e ca da. Adica da, ca pe ea o vrea. Nu pe moarta. Daca greseste, cere scuzele de rigoare!
– Vrea sa fie si ea ca noi, intr-o buna zi. Ce faini suntem! ( *- ca noi, a se intepreta, psihanalisti!- )
Asa, ca scapase randul ideilor. Face asta. E putin uimita de forta cu care se petrec toate intamplarile astea. Scrie in continuu! Chiar e o noua zi. ( – Vedem asta! ) …Abia asteapta sa scrie. Iubeste sa scrie!!! Cu stiloul! E o clasica…Iubeste sa cante. Si unii critici nesuferiti, spuneau ca nu prea. Bineinteles, teroarea regimului se simtea in vorbele micului domn. Si ea a facut la fel. De la ea…cumva din ea, a pornit totul.
– Ce sinistru!
– …Ne cere scuze. Pe bune. Ne cere scuze, din tot sufletul. Spune ca suntem oameni minunati, si ca ar vrea sa ne zica cat tine la noi de mult, dar nu folosind sintagma aceea 🙂
– Gaseste ea o modalitate! Mereu a fost descurcareata, prin cate a trecut. Are capul mare! ( hihi!)
– Metaforic vorbind. Adica e desteapta, cand nu e moarta.
– Si nu e moarta!!!
– …Stim noi, ca ea, e o tipa chiar faina. Am avut prilejul s-o vedem de cateva ori, cand mai izbutea sa ii pocneasca vreo directa de stanga moartei. E luptatoare. Sportiva. E rea daca vrea. Adica, e leoaica.
– Adica e curajoasa si isi apara copiii.
– Si cate mai e…OF! Spune ca nu se poate opri din scris. Ca o sa ne innebuneasca.
– Ce misto…
– Mai spune ca pe cel mijlociu, il adora. Chiar daca, simbolic vorbind, ea e mai inalta ca el. (Si-aici foloseste fraza, nu in sens pejorativ!) Adica…ii e drag tare. Ca e simpatic si ca i-a placut de el de cand l-a vazut, si a tinut-o de mana! ( Asta-i Mine! )
– Exclude amintirea restului de poveste.
– ?!
– Pentru ca poate! 🙂
– Mai zice ca ii place tot la el. Ca nu a trecut clipa sa nu se gandeasca la el. Sa nu spere. Sa nu lupte.
*Copilul mijlociu, stie asta. Si chiar daca el a urat-o din tot sufletul, c-a fost posedata de moarte, tot pe ea o indrageste dintre toate fetele din lume.
[ Asa-iiiiiiiiii? ]
*Iar cel mic…cel mic…ce s-ar fi facut ea, fara cel mic? Fara privirea lui cea inocenta si NEUTRA, si fara suportul lui in tot timpul acesta? Oare? Se intreaba si ea, cat de norocoasa sa fie, sa aiba acesti doi copii, minunati? Acesti oameni care au suportat teroare si chin, si care nu au facut decat sa ii arate ce era in neregula cu ideologia pe care ea o aplica constant. Aceste suflete frumoase, fara de care era cadavru acum.
– Ce imagine lugubra…
– Vai!
– Ar vrea sa ne mai spuna noua, ea, ca va face tot ce ii sta in putina sa ne faca fericiti!
– Pentru ca meritam.
– Pentru ca suntem minunati.
– Pentru ca noi am fost cei care au scos-o la liman.
– Frumosii de noi.
*Bezele!!! ( Pentru cel mic, sunt simbolice, ca apoi se interpreteaza !!! )
– Cu drag, ne spune ca se apuca de treaba.
– Cu drag, ne linisteste, ne saruta fruntile, si ne promite ca niciodata nu o sa mai trecem prin asemenea cosmaruri monstruase!
– S-a cait si ea cand era sa dea coltul aseara.
– Cica s-a speriat asa tare, ca nu a inchis ochii toata noaptea.
– NIMIC!
– Psihoza era in floare, ca sa zica asa. Apoi a venit dimineata, si a ingropat-o.
– ?!
– Pe psihoza! Nu pe floare!
*Inca putin si era post mortem comentariul.
– Ce noroc!
– Hai ca e desteapta!
– E desteapta tare! Si e mandra de ea.
– Si mai ales de noi.
*Ar vrea sa ii ceara scuze micutului, pentru ca mizeria din ea, l-a traumatizat pana in punctul in care nu a mai suportat. Ar vrea sa ii spuna, ca nu gaseste acum cuvintele care sa exprime gratitudinea, dar ca va incerca, prin tot ce va face, si tot ce va fi, sa il faca mandru ca a ales-o (*terapeutic, vorbind!), cand poate nimeni nu o vroia.
*Si mijlociului la fel. El e cel special. El ii face inima sa tresara. Nici un altul.
* Incheie, pentru moment.
– Diseara o sa trimita un articol nou, primul din colectie!!!
– O sa fie fain.
– O sa ne bucure.
– O inspiram.
– Suntem minunati!
– Pe seara!
____________________16/06/2012 (Cine stie semnul, stie!)
Ioana Arina Comanita
ps. Fain nume mai are, nu-i asa? ( * Aplauze in sala !)
* Spera ca expresia "a fi plesnita sanatos" sa fie interpretata cu o nota sarcastica, vis-a-vis de episodul halucinant ce se instaurase in ultimele zile. Paranoia de dupa stalinism, o face sa fie explicita. Rezultatul in favoarea ei, a fost VIATA, si nu…moartea. Ca sa fie clara treaba.
Lumea scrie despre urmatoarea imagine metaforica :
Ne inchipuim mana, o mana. O mana care nu are toate degetele intinse, ci doar trei. Cel mic, e lipt de inelar (de unde sintagma eu-mine) si viata (creativitatea) este reprezentata de degetul mijlociu. (3). Lipseste degetul aratator, care s-a unit cu degetul mare, formand un ochi. Mai precis, ochiul lui Horus care vegheaza.. Acum s-au linistit oare oamenii?
Inca o chestie,
Cel mijlociu, nu se refera la cel din centru. Cel din centru e ea. Inelarul si degetul mic sunt copiii. Iar aratatorul si degetul mare, il reprezinta pe Horus. Sorry daca s-a creat confuzie!
Ea, adica, lumea de minuni…
Mijlociul, era cel dintre lume si cel mic! Mai greu cu explicatul…adica…intelegem noi! Si lumea.
Foarte interesanta tema actiune versus vorbire! Mai ales la copii… Plictiseala este afirmarea dorintei de interactiune iar pentru copil, interactiune inseamna, desigur, mai mult facut decat vorbit. "A face" inseamna "a face ceva celuilalt" precum si "a i se face".
Eu ma intreb de ce copilul aduce in discutie problema banilor. Cine 'inmaneza' banii terapeutului? O fi auzit o discutie legata de bani? Discutia imi aminteste de un copil, in scoala, care m-a intrebat cine ma plateste pe mine, cat sunt platita.
Mihaela
Georgiana: Aduci in discutie un aspect foarte interesant care ma face sa ma gandesc la articolul lui Freud, Un copil este batut, articol care evidentiaza cel mai bine activ vs pasiv, a face vs a se i se face, cele doua confundandu-se adesea fantasmatic. In ceea ce priveste plictiseala, ipoteza mea este ca ea reflecta analitic o angoasa pe care copilul incearca sa o diminueze prin acte pentru ca pericolul sau dorinta este greu de suportat.
Mihaela: Banii sunt adesea prezenti in terapia copiilor din mai multe motive. In primul rand pentru ca ei se asociaza unei fantasme magice, nu se stie de unde vin, dar tot apar ori de cate ori copilul isi doreste ceva. Apoi pentru ca ei corespund unui tabu, despre asta nu se vorbeste, nu se stie nimic, insasi plata uneori se face pe ascuns. Iar in al treilea rand pentru ca ei permit un schimb, a primi ceva si a oferi ceva in schimb. Plata are acelasi efect reglator in cadrul terapeutic ca si pentru adulti. Sunt multi copii care doresc sa dea ei banii, sa plateasca. Sigur ca este si o nevoie de identificare cu adultul si de investire.
…