Cred ca ai vrut sa devii vedeta

Un articol despre terapie si despre terapeut, despre transmitere in procesul terapeutic, dar si despre iluzie si deziluzie. Un articol despre cuvinte, despre sensul manifest si latent al cuvintelor, despre polisemantica lor in lantul asociativ din clinica.

Copilul: cred ca ai vrut sa devii vedeta cand erai mica
Terapeutul: vedeta?
Copilul: da, sa canti, sa dansezi. Si, uite, ai ajuns
Terapeutul: pentru ca?
Copilul: pentru ca le vorbesti oamenilor care vin la tine

Pentru ca dialogul se deschide prin prezenta unui cuvant care impresioneaza si frapeaza in acelasi timp prin consistenta sa interioara, am ales sa prezint cititorului pentru inceput definita acestui cuvant asa cum se gaseste ea in DEX:

VEDÉTĂ, vedete, s. f. I. 1. Actor sau actriţă care deţine un rol principal într-un spectacol, mai ales într-un film (şi se bucură de renume, de mare popularitate); sportiv de mare talent şi popularitate; p. ext. persoană care vrea să iasă în evidenţă, să epateze. II. Navă mică (de război) care navighează pe fluvii sau în apropierea litoralului, pe o rază redusă de acţiune. III. Rând dintr-un text, tipărit cu caractere mai groase, spre a fi scos în evidenţă faţă de rest. – Din fr. vedette.

Mai multe sensuri ale unui singur cuvant, toate insa semnificative pentru ceea ce alege copilul sa spuna terapeutului. Terapia precum un film, o insiruire de scene in care exista doi sau mai multi protagonisti. Terapeutul precum un sportiv de performanta, talentat si popular. Terapia precum un razboi, terapeutul precum o nava care apara si protejeaza, dar care poate si ataca. Terapia un text uneori usor de inteles, alteori ilizibil, cu litere groase, mari sau litere mici si sterse pe alocuri. Ce bogatie peisagistica! Ce devenire!

Si totusi daca exista un cuvant cu adevarat ingrosat acela este a vorbi. Terapia se intampla prin cuvinte si cuvintele asigura transmiterea.

Am sa abordez doua aspecte teoretice legate de cuvant, comunicare si transmitere. Unul din punctul de vedere al topicii individuale, si anume conceptul de tranzitionalitate al lui Winnicott, si unul din punctul de vedere al topicii legaturii, si anume conceptul de transmitere psihica.

Vorbind despre dezvoltarea bebelusului in articolul sau “Joc si realitate”, Winnicott afirma ca nu exista nici o posibilitate pentru un bebelus de a trece de la principiul placerii la principiul realitatii, sau inspre si dinspre identificarea primara, daca nu exista o mama indeajuns de buna.

Ce este aceea o mama indeajuns de buna? O mama care se adapteaza activ la nevoile bebelusului, o adaptare activa care se diminueaza treptat pe masura ce creste capacitatea bebelusului de a tolera rezultatele frustrarii. Aceasta capacitate creste in functie de experienta bebelusului care constata ca exista o limita in timp a frustrarii, de o intuitie crescanda a procesualitatii, de inceputurile activitatii mintale, de folosirea satisfactiei autoerotice, de reamintire, fantasma, retraire, visare, integrare a prezentului, trecutului si viitorului.

Sarcina fundamentala a mamei este sa deziluzioneze treptat bebelusul, dar pentru asta nu exista nici o speranta de succes decat daca la inceput a fost capabila sa ii ofere suficiente posibilitati pentru iluzie.

Si iata ca dialogul pare ca isi infaptuieste scopul. Copilul cauta sa descopere daca a existat iluzie. Si daca ea a fost infaptuita sau a urmat o deziluzie.

O mama insuficient de buna poate fi o mama care nu a hranit iluzia. Sau care a produs mult prea devreme deziluzia. Si terapia poata da nastere din nou iluziei. O poate retrezi acolo unde ea a amortit fara speranta. Si odata ce apare din nou iluzia, putem sa gasim noi modalitati de a digera ceea ce a distrus-o.

Transmiterea psihica inseamna a face sa treaca un subiect, un gand, o istorie, afecte de la o persoana la alta, de la o generatie la alta. Exista doua tipuri de transmitere:

• pe de o parte, transmiterea inter-generationala, care implica transformari succesive a ceea ce este transmis, o distanta si legaturi intre transmitatori si mostenitor,
• si, pe de alta parte, transmiterea trans-generationala, in care trecerea trairilor brute, traumatice sau interzise se impun generatiilor succesive, grupurilor familiale si mostenitorilor.

Urmele, resturile a ceea ce a fost si nu ar fi trebuit sa fie, a ceea ce nu poate sau nu trebuie spus, vor traversa spatiile si timpul psihic, mereu in cucerire de forme continatoare sau de posibile transformari. Transmiterea psihica este un travaliu continuu, trecutul e mereu in devenire. Aceste doua modalitati, inter- si trans-generationale ale transmiterii psihice propuse indica complexitatea mostenirii familiale si incarcatura sau travaliul corespunzator. (Rosa Jaitin)

R. Kaes diferentieaza o “transmitere intersubiectiva”, care permite o reluare transformatoare a continutului mostenirii, si o “transmitere transsubiectiva”, care presupune abolirea limitelor spatiului subiectiv si nu permite diferentierea ca in starile de multime si masa. Transmiterea se organizeaza pornind de la negativ, adica de la pierdere. Ceea ce inseamna ca pe de o parte transmiterea psihica are drept conditie prealabila un obiect care lipseste, pe de alta parte ca transmiterea implica paradoxal o legatura intre diferite aparate psihice care intra in relatie intre ele si care fiind in legatura fac posibila si aparitia rupturii.

Terapia poate relua aceasta mostenire dureroasa si greu de dus, poate re-spune povestea prabusirii care s-a produs deja datorita unei istorii inspaimantatoare. Viitorul poate exista daca prezentul inceteaza sa mai fie un continuu trecut. Si pe tot acest parcurs este nevoie ca terapeutul sa vada si sa ramana mereu la vedere.