De la Conferinta Internationala Ferenczi abia daca a trecut ceva mai mult de o saptamana, timp numa’ bun pentru a reevalua unele idei pe care le-am gasit atunci interesante. Cum ar fi…

Cate ceva despre confuzia limbilor

Sa incepem cu Eveline List (Universitatea din Viena), care vorbeste despre trei feluri in care se poate materializa conceptul lui Ferenczi de confuzie a limbilor:

1. confuzia limbilor intre adult si copil
2. confuzia limbilor intre analist si analizand
3. confuzia limbilor intre conducator si mase

Eveline List

Ultima situatie, Eveline o ilustreaza simplu. In plina teroare stalinista, cand oamenii erau arestati peste noapte si trimisi in Gulag, era larg raspandita convingerea ca Stalin nu stie nimic despre toate astea, ca arestarile au loc pe la spatele lui.  

Numai de-ar sti tovarasul Stalin! – asa gandeau cei care-i trimiteau scrisori in care-l informau despre arestarile abuzive, scrisori care ajungeau pe aceeasi masa pe care el semna cu mana lui condamnarile. Confuzia limbilor a facut posibila ascensiunea lui Stalin.

Haidée Faimberg

La randul ei, Haydée Faimberg (Société psychanalytique de Paris) vorbeste despre o confuzie a limbilor in plan transgenerational. Adultul isi confunda felul de a se relationa cu parintii lui si cu copilul. In paralel, el isi confunda si felul de a se relationa cu propria sa sexualitate asa-zis adulta. 

EM Cooper

Mai merita sa mentionam filmul de animatie al regizoarei britanice EM Cooper, film inspirat explicit din Ferenczi si botezat cinstit Confusion of Tongues. Vizionarea a fost urmata de o sedinta de psihanaliza aplicata in toata regula, filmul atragand mai multe interpretari decat ar fi putut sa incapa in timpul alocat workshop-ului, iar la iesire n-am mai reusit sa prind un exemplar, pentru ca toate se vandusera. Pana una alta, trailerul e aici: 

Din pacate, in ciuda incercarilor mele, nu am reusit inca sa identific acest pasaj in opera lui Winnicott, pentru ca Bar-Haim nu si-a specificat cu voce tare sursa, pe care sigur o mentiona intr-o nota de subsol. Dar in aceste incercari am dat peste un loc interesant din Spaima de prabusire:

Nu pot niciodata sa stiu ce am preluat aruncandu-mi privirea pe scrierile lui Ferenczi. (D.W. Winnicott, Spaima de prabusire, trad. Daniela Luca, Editura Fundatiei Generatia, Bucuresti, 2006, p. 698) 

Trauma care e mana-n mana cu psihoza

The “Finer Mechanism of Psychic Trauma and its Relation to Psychosis” (Ferenczi, 1930): the Role of the Other – asa s-a numit interventia lui Lewis Kirshner. Daca prima parte a titlului e extrasa dintr-o scrisoare pe care Ferenczi i-o trimitea lui Freud in 1930, ultima parte ne avertizeaza ca trebuie sa ne punem ochelarii lui Lacan.  Gasesc original felul in care Kirshner ne propune sa privim filtrul de excitatii despre care vorbea Freud, ca pe o functie a legaturii sociale care mediaza experientele potential traumatice, legatura ce depinde de ancorarea subiectului intr-un Celalalt generalizat ca un sistem de simboluri culturale. Daca aceasta legatura cu Celalalt a fost functionala inainte ca trauma sa o intrerupa, este posibil tratamentul psihanalitic. Dar pentru traume timpurii grave – si aici Kirshner face referire la notiunea de attachment trauma – nu este suficient tratamentul psihanalitic.

Kirshner propune o abordare lingvistica a simptomelor psihotice. Am zis doar ca trebuie sa ne punem ochelarii lui Lacan, care considera ca utilizarea limbajului creaza subiectul, iar in psihoza omul confunda realul cu imaginarul (iata o alta perspectiva asupra confuziei limbilor!)  Forcluderea determina asocieri fara sens pentru ca ceea ce nu poate fi simbolizat, ceea ce nu apare in discurs, pare sa existe in realitate, ca halucinatie. Functia materna implica expunerea copilului la campul limbajului, dar ceea ce aude copilul este, adesea, inconsistent si ambiguu si se constituie intr-un mare inconstent care lasa lapsusuri la nivelul limbajului. E vorba aici de o forma diferita de inconstient prezenta la psihotici. Comportamente si ganduri care la nevrotic vorbesc despre un conflict intern, se intampla in afara in cazul psihoticului si nu au acces la simbolic. El aude un porc, dar nu intelege din ce motiv il intreaba analistul daca se simte ofensat de faptul ca un porc ii da comenzi. Aceasta experienta a inconstientului ca voce face cruda lumea Celuilalt.

Atasamentul nesigur joaca un rol important in psihoza. Psihoticul e fara acces la o retea de semnificatii. Trauma si abuzul scot la iveala cruzimea atasamentului, imposibilitatea de a lua limbajul de la Celalalt. Intr-unul din ultimele sale seminarii, Lacan preciza ca pentru multi oameni accesul la simbolic poate fi inconsistent. La intrebarea pe care Endre Koritar (Western Branch Canadian Psychoanalytic Society, Vancouver, Canada) i-a adresat-o la final – anume daca paranoia poate fi privita ca o nesiguranta dinamica in ce priveste atasamentul – Kirshner a raspuns ca psihoticul vede lucrurile asa cum sunt, in timp ce noi le vedem printr-un filtru de iluzie; el este detasat. Altcineva din sala a descris apoi paranoia ca pe un no-breast, bazandu-se pe experienta celor care au luptat in Vietnam si la intoarcere s-au simtit abandonati de guvern. In experienta acestui no-breast ei creau un obiect persecutor.

Cu o seara inainte de inchidere a fost, bine inteles, cina festiva. De aici li s-a tras canadienilor care, sub influenta bucatariei unguresti, au apucat sa-i promita lui Judit Mészáros ceva. A doua zi, faptul fiind consumat, nu le-a mai ramas decat sa ne anunte pe toti ca urmatoarea Conferinta Internationala Ferenczi se va tine in Canada, peste trei ani.

Lucrarile de anul acesta se vor publica unele in American Journal of Psychoanalysis, altele in Forum of International Psychoanalysis, dupa placul autorilor. Curajul sa puna intrebarea pe care o pun copiii – de ce? – l-a avut Haidée Faimberg (despre care am primit asigurari ca se bucura de mult interes la aceasta ora printre clinicienii din Franta, mai ales datorita metodei care ii poarta numele). Atat la finalul conferintei, cat si pe parcursul ei, cand a avut ocazia, Haidée a spus c-ar vrea sa stie de ce pe toata durata formarii ei le era interzis sa il aduca in discutie pe Ferenczi. A fost intrebarea ei recurenta. In completare, ea precizeaza ca nu e cazul sa dam istoria inapoi, ci sa il integram pe Ferenczi in istoria psihanalizei. Adica nu ne intoarcem la momentul Ferenczi, ci il citim cu ochii clinicii si teoriei contemporane.  

Ferenczi la el acasa

*