Gandirea schizo-paranoida in filmul „White, white world”

Spune-mi ceva frumos!

ii cere Rosa iubitului sau, la care raspunsul lui, vine scurt, sec si plat:

Nu.

O lume in care promiscuitatea, drogurile, alcoolul, sexul, reprezinta supape ale descarcarii pulsionale si singurele surse de „reechilibrare„ narcisica, chiar si pentru scurt timp. „Celalalt” este folosit in calitate de self-obiect proiectat in lumea externa, cu scopul satisfacerii imediate, un obiect la dispozitia celui care exercita puterea si in folosul dorintelor proprii. Relatiile apar ca unilaterale, „celalalt„ este deposedat de subiectivitate, de dorinte, trairi, vointa si optiuni proprii, este golit de atributul de persoana separata si diferita. Fiecare isi are obiectul-sine partial cu functie anaclitica, fiecare se afla in proximitatea pattern-ului sado-masochist osciland intre cele doua pozitii in functie de conjunctura. (Rujita il are pe Beli care o asteapta si pe care nu-l iubeste, dar ii este folositor, Rosa il are pe prietenul din copilarie, Tiger, la care revine atunci cand ii este rau, Rege se foloseste de toata lumea, cu o detasare sadica). Suntem in lumea lui eu te-am facut, eu te omor, respectiv, cam asta spune Rujita Rosei cand e pusa in fata competitiei oedipiene:

Mai bine te omoram cand erai un bot de carne.

O lume in care trecerile la act reprezinta calea specifica a interactiunii umane, violul, incestul, (Oedipul in varianta feminina), violenta fizica, in cele din urma crima, act care pare oarecum o mostenire transgenerationala (fiica isi omoara iubitul ca si mama ei) sau un mandat inconstient al mamei catre fiica, mandat prin care mama pare sa-si implineasca destinul, sa-si dea un sens existentei ei prin ideea de sacrificiu (prima data ucide pentru a-si salva iubitul, iar a doua oara isi asuma crima si merge la inchisoare in locul fiicei). Un sacrificiu cu functie justificativa pentru crima in prima situatie in care ucide pentru a-si sava iubitul, dar al carui resort inconstient (motivatie mai profunda) pare sa rezulte din razbunarea aferenta diadei sado-masochiste, a scenariului intern specific pozitiei schizo-paranoide, respectiv a-si face dreptate prin anihilarea celui care a agresat-o si a umilit-o in tinerete. Suntem de asemenea in lumea lui „ochi pt ochi si dinte pt dinte„, in ceea ce priveste reglarea relatiei subiect-obiect, unica modalitate a eului de a gestiona abuzul fiind identificarea cu agresorul sau switch-ul prin identificarea proiectiva cu pozitia sadica.

Ce ar fi insemnat o posibilitate de evolutie in acest sens, o structurare a mentalului colectiv si individual spre o forma mai matura? Ar fi insemnat ca cineva la un moment dat sa intrerupa sirul repetitiilor si sa fi creat o bresa in functionarea psihica existenta, manifestand o forma de toleranta sau de iertare a unui act agresiv comis fata de el insusi de catre un altul. Adica mai intai de toate sa dispuna de o forma de intelegere si de reflectare asupra sa si asupra a ceea ce se intampla, adica o capacitate de transformare a elementelor beta, elemente disjunctive, acte agresive, in elemente alfa, adica in elemente continute si mai organizate.

daca nu te pot avea eu, n-o sa te aiba nimeni, 

modalitatea in care reactioneaza, atitudinea si comportamentul mamei in acel moment par elemente de functionare ceva mai „depresiva„, un debut in a intelege, a incerca o reparatie in forma unui sacrificiu asumat. In acel moment ea pare ca lasa la o parte conflictul, invidia, concurenta cu fiica, pe de o parte accepta situatia de infrangere, ca fiica i-a luat locul in relatia cu propriul iubit, pe de alta parte empatizeaza cu ea si incearca sa o ajute. Cumva, in acea scena, sentimentele de compasiune si de solidaritate iau locul celor de revansa. Daca ar fi fost manata in continuare de dorinte revansarde si de invidie, atitudinea ei ar fi fost poate fie de nepasare, fie de triumf, identificandu-se cu agresorul si proiectand in fiica sa „vinovatul„ din ea insasi. Notele „depresive„ sunt prezente in poveste prin atitudinea implicita a mamei care pare sa indice o posibilitate de crestere dinspre pozitia „schizo-paranoida„, incarcata de scindari, proiectii, razbunare si violenta, spre o pozitie bazata pe reciprocitate si intelegere. Fiica, la randul ei, are, macar ca nivel potential, posibilitatea indentificarii cu un reper continator mai evoluat in experienta ei cu propriul copil ce urmeaza sa se nasca.