Un francez spune – fara griji… mama mea e o sfanta.
De ce va propun asta? Pentru ca atunci cand vorbim despre grupalitate, vorbim si despre ceea ce inseamna un grup. Cafe Gradiva este o grupalitate. Pleaca de la „sociabilitatea sincretica” pe care o propune Jose Bleger in intelegerea grupalitatii. Sociabilitatea sincretica este capacitatea persoanei de a stabili relatii si de a fi potential in relatii. Intr-un autobuz sunt niste oameni, ei au o grupalitate sincretica (sau sociabilitate). Acest potential este pus imediat in valoare atunci cand in autobuz se intampla ceva. Atunci apare o portavoce care spune despre momentul si locul respectiv. Este o portavoce care pune in act sau in cuvinte o parte comuna tuturor. Lucrul acesta este posibil pentru ca inconstient exista o disponibilitate spre relatii de acest tip. Din aceasta perspectiva putem sa consideram ca un comentariu la oricare din articole este o portavoce a ceva care este caracteristic grupalitatii respective. Grupalitatea este prezenta permanent in viata noastra, iar societatea moderna evolueaza (sau involueaza, cum doriti) de la grup la grupalitate.
Jocul pe care vi-l propun este de a scrie ce va vine in minte citind comentariul de mai sus. Puteti parcurge si articolul respectiv, insa acest lucru este cumva inutil pentru jocul nostru. In schimb am sa incerc eu sa spun ce mi-a trezit comentariul respectiv. Am putea numi jocul si „un intelept arunca o piatra si zece nebuni incearca sa o scoata”. Mie mi-a venit in minte ce spune Freud despre sfant. „Sacer” inseamna nu numai „sfant”, „sacru”, „binecuvantat”, ci si ceva ce putem traduce prin „infam”, „abominabil” (auri sacra fames). Vointa tatalui nu era insa doar ceva de care nu era voie sa te atingi, ceva tinut la mare respect, ci si ceva care te infiora, caci pretindea o renuntare pulsionala dureroasa. (Sigmund Freud, Moise si religia monoteista, in Studii despre societate si religie, Editura Trei, 2010, p. 683). Exista intr-adevar un francez care spune ceva de tipul acesta. Este un personaj (nu mai retin care) din filmul La Mariee etait en noir (Mireasa era in negru, 1967) al lui Truffaut:
Cum spun italienii: toate femeile sunt niste tarfe, numai mama e o sfanta.
Ma amuza faptul ca si comentatorul, si personajul lui Truffaut (care e si co-scenarist la film) adreseaza mesajul altora (comentatorul francezilor, personajul italienilor). Daca un francez ar spune intr-adevar asta ar spune: „sans souci”. Dar Sanssouci este numele unui palat din Potsdam construit de casa de Hohenzollern, din care face parte si familia regala romana. Construit de Frederic cel Mare, palatul a fost conceput ca un loc de odihna si recreere in afara „tumultului” obisnuit. Sa inteleg ca este o propunere de linistire a tumultului produs de conflictul dintre „sacru si infam”, dintre „femeie si mama”, dintre „autohton si strain”.
Speculez. Faptul ca acest comentariu este la un articol despre imago poate m-a condus la familia regala care ramane un imago patern national pentru comunitatea romaneasca. Pareri cu care puteti sa fiti de acord sau nu. Dar ce mi se pare cu adevarat important este ca ceea ce mi-a venit in minte plecand de la comentariul acesta care pare construit ca un vis sunt lucruri intelectuale: Freud, Truffaut, Hohenzollern. Prin acest lucru nu vorbesc oare despre specificul grupalitatii Cafe Gradiva?
E o ipoteza, e un exercitiu si un joc. Va astept sa ne gandim impreuna si sa multumim autorului comentariului.
 Claudiu Ganciueste psihodramatist, psihoterapeut de orientare analitică şi psihoterapeut în psihanaliza legăturii. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Citind comentariul imi vine in minte "si mama ar fi trebuit sa se nasca in Franta". Citind articolul ma bucur ca in sfarsit nu mai suna ca un rezumat la cartile citite despre grupalitate…
A.I.
Limba vorbita este un exemplu de grupalitate ”aici si acum”, asa cum arata sensurile cuvintelor care acopera toata plaja intre contrarii (sacru/infam in text, straniu in articolul cu acelasi nume etc). Limba, inconstientul si visul sunt produsele grupalitatii.
Comentariul despre sfintenia mamei il asociez cu interdictia incestului. Asa cum Freud insusi spune ”de-tunci am fost obligati sa ne culcam cu femei pe care nu le iubim”.
Imi place exercitiul asta. Eu m-am gandit ca 'tarfa' e un cuvant cumva livresc, pe care oamenii il folosesc mai putin in limbajul cotidian. Si m-am gandit ca deja opozitia mama-curva e destul de tare, si ca poate e atenuata cu un cuvant mai bland,"tarfa", mai putin folosit, ca sa ii taie din intensitate. Si m-am gandit ca daca "dai in mama, dai in Hagi." pai cum asa se te gandesti ca mama (sau Hagi) e curva? Pai asta arunca o umbra serioasa asupra ta, a cine esti tu, ca produs al unei sexualitati non-normative, defectuoase. Si asta e foarte de speriat, sa stii ca nu esti ca altii, normal, ca 'mama' si ea se bucura de placere sexuala.
Din ce ai scris, Bogdan, inteleg ca o gandi pe mama ca o curva este nu doar un pericol al incestului ci si o amenintare a identitatii. De altfel, exista si injuraturi de tipul ”pui de catea”, ”copil de tarfa” etc
Da, Anca, poate tarfa nu e atat de livresc pe cat mi se pare mie. Si e adevarat, e o interdictie primara sa nu ii sexualizezi pe parinti. Cu prohibitia asta se formeaza cumva sexualitatea normativa, ca nu poti sa-ti vezi mama sexual, nu, daca esti barbat? Inca nu stiu de ce interdictia nu e atat de puternica in privinta barbatilor. Adica mi se pare ca la barbati nu e atat de tare dihotomia, sexual vs. sfant, nu? Ma intreb cum s-a format istoric formatiunea asta (adica la mame, tarfa vs. sfanta e un conflict de baza).
Cred ca e vorba despre sexualitatea feminina si despre placere (juisanta). De ce a fost orbit Tiresias?
"Dai in mama, dai in Hagi". Haideti sa ne gandim un pic – de ce in Hagi. Nu cred ca e vorba nici de Hagi, nici de Hagi-Tudose. (orice legatura cu vreun Tudose, e pur intamplatoare). Hagi inseamna in limbe turca pelerin si, in dex e dat ca semnificand "crestin sau musulman care a fost in locuri sfante". Am mai putea sa citim dincolo de relatia cu Hagi fotbalistul sau alt Hagi ca fiind aceiasi idee – de sfantenie care e atacata. De sfantenie a mamei si implicit si sexualitatea ei. Cred ca Hagi joaca aici rolul de "etayage" al continutului respectiv precum si muzicalitatea (un nume scurt cu rezonanta). Adica s-ar putea sa fie aceiasi poveste ca si cea de mai sus. E o speculatie.
@Anca: de acord, Tiresias a vazut ceva ce nu trebuia sa vada (pe Atena goala, nu?). Poate ca juisanta la femei, spre deosebire de cea masculina, nu poate fi cuantificata la fel de clar? Hmm, nu stiu. De fapt nici nu stiu daca conflictul asta (sacru vs. sexual) este mai puternic in imaginatia colectiva fata de femei. Tu ce crezi?
@Claudiu: senzatia mea este ca tu gandesti structuralist, adica conflictul asta sfant vs. infam are so structura similara (ca in 'Hagi,' ca in 'numai mama e o sfanta'). Senzatia mea e insa ca structura asta se schimba in functie de individul care vorbeste, si care propune un anumit continut al unui conflict. Eu de pilda il articulez intr-un anumit mod, care e diferit de al tau. Pentru mine, de pilda, familia regala nu constituie o structura din asta a imaginarului care e comuna tutoror, pentru ca nu am mari conflicte cu asta. De aici, sunt un pic mai sceptic cu structuralismul tau.
Doar Tiresias cunoastea si placerea sexuala masculina si pe cea feminina si a cutezat sa sustina ca cea feminina e ”mai mare”. Ca pedeapsa a fost orbit.
Tu ai dreptate ca placerea masculina este mai evidenta decat cea feminina despre care nu se stie daca este absenta, mica, mare sau imensa….De aici si oscilatiile, cred eu intre sfinte (care nu cunosc aceste placeri) si tarfe (care alearga dupa ele sau profita de ele).
Cine stie daca femeile simt placere si cand anume?
@Bogdan: De acord cu diferentele pe care le mentionezi. Ceea ce este pana la urma interesant in acest context, este partea comuna, asa cum reusim noi sa o vedem. Diferentele sunt inevitabile. Mi se pare foarte interesant cum functioneaza lucrurile – si aceasta infuziune de "nume" mi se pare de remarcat. Am trecut la Hagi si cu Anca vorbesti despre Tiresias. Sa fie vorba despre cafegradiva in cele din urma? Mie asa mi se pare. Ar fi interesante alte opinii.
Ceea ce imi vine in minte legat de comentariu este ca nu reusesc deloc sa il leg de articolul la care a aparut si ca numai eu puteam sa il moderez. Intr-adevar mi se pare ca o bucata de vis (ca organizare nonconstienta a gandirii). Si, apropo de toate astea, nu am inteles ideea/ideile lui Claudiu despre Cafe Gradiva. :))
Nu era o "idee". Nu propuneam un raspuns ci o intrebare. Cum este grupalitatea "Cafe Gradiva"? In incercarea de a formula un raspuns, Bogdan si Anca si-au oferit participarea. Comentariul-vis (in lipsa de alta caracterizare) a suscitat aceasta abordare. Eu remarcam ca mie mi-au venit in minte in special idei intelectuale, nume proprii cu o rezonanta (pentru mine cum sugereaza si Bogdan).
Cred ca aceste comentarii ridica intrebarea daca cei care le scriu constituie sau nu un grup. Si daca un articol/text poate genera o rezonanta fantasmatica in cei care-l citesc si astfel se constituie un grup. Putem sa-l numim al ”cititorilor” unui articol. Cred ca Bogdan si Georgiana sunt in masura sa propuna un raspuns dat fiind faptul ca au participat la multe discutii, postand multe comentarii in rezonanta cu alti ”cititori” si ”comentatori”.
O alta propunere este aceea de a gandi ”anonimii” si ”cunoscutii” care comenteaza din acest punct de vedere al constituirii unui grup in jurul unui text.
Poate ca grupalitatea este o structura mult mai flexibila decat cea de grup. Grupalitatea 'cafe gradiva' poate sa fie mai putin solida decat un grup clasic, cu ierarhie si relatii de putere, dar mai constituita decat o grupalitate pe Facebook, unde pui un comentariu la un amic si dupa asta nu mai stii cine scrie ce.
Si grupalitatea asta este, dupa cum observa Claudiu dupa asocierile lui, mai degraba intelectuala. Adica, sunt mobilizate referinte intelectuale pentru a face contact cu ceilalti, dat fiind specificul revistei.
Mi se pare ca Anca e sceptica sa numeasca o adunare de cititori 'grup,' si poate sa foloseasca si ideea de portavoce pentru gradiva. E portavocea posibila numai in conditiile unui grup mai strans, cum este familia? Georgiana trebuie sa ne spuna ce nu intelege din ce spune Claudiu.
Cafe Gradiva poate fi considerata o portavoce atat a realitatii, cat si a fanteziei. Este modalitatea de exprimare a ambelor principii. Adica exista atat o parte a realitatii, pentru ca scriu oameni, cat si o parte virtuala, pentru ca se desfasoara si in spatiul internetului. Conexiunea se face, cumva la mijloc, intre cele doua, adica prin aceasta revista.
Nu cred ca e vorba de o neintelegere sau de orice fel de dubiu, cat mai degraba de ce va urma.Si mai ales…cum se ajunge acolo. Poate pare simplu pentru teoreticieni. Asta e probabil o incercare de a lamuri o intrebare pe care mi-o pun de ceva vreme. Nu consider ca reprezinta o nesiguranta, cat mai degraba o oportunitate.
Portavocea cred ca este posibila in conditiile unui grup, oricat de restrans sau nu ar fi el.
Despre cum a aparut conceptul de portavoce in psihanaliza, ce l-a determinat pe Enrique Pichon Riviere sa foloseasca acest cuvant in contextul muncii sale in Argentina, voi scrie cat de curand caci mi se pare un concept esential pentru analiza fenomenului grupal, fie el familial, social, comunitare etc.
Eu personal sunt foarte interesata de comunitatile virtuale, de modul in care ele se formeaza si functioneaza, de partea inconstienta a fiecaruia care raspunde la ceea ce persoana citeste pe o astel de retea (linked_in, facebook, twitter, forumuri, bloguri etc).
Poate prima problema este daca aceste persoane formeaza un grup sau, daca nu, ce anume formeaza. Care sunt organizatorii acestui grup, care sunt principiile dupa care functioneaza.
Cred ca, datorita preocuparilor noastre si gratie acestui site, putem impreuna sa purcedem la acest studiu.
Putem considera Cafe Gradiva o Portavoce (prefer cu P) ca fiind cafegradiva? Aceasta ar insemna ca ea are un inconstient. Portavocea este posibila atat timp cat exista inconstientul, in absenta lui, conceptul devine o metafora. Intrebam la un moment dat aceasta problema – exista un inconstient grupal? Parerea mea este ca nu exista ci doar inconstient individual aflat impreuna cu alt inconstient individual in diferite moduri de relationare (rezonanta, transmitere, intersubiectivitate (?), etc. In cazul grupalitatii oare avem un inconstient grupal sau tot un inconstient individual care intra in relatie cu alt inconstient? Sau nu vorbim de inconstient ci de alte procese? Cred ca aceasta e prima problema inainte de a vorbi de Portavoce.
De aici plecand putem gandi "partea" (nu gasesc alt cuvant) intelectuala de care vorbea si Bogdan.
Claudiu, sa zicem ca acceptam ca exista doar inconstient individual. Sau, dimpotriva, ne gandim ca exista inconstient grupal. Nu imi dau seama ce am rezolva daca folosim o categorie sau alta.
Eu zic asa. Tu propui sa vedem ce iese daca asociem liber si ce ganduri sunt generate de procesul asta. Bineinteles, gandurile astea sunt individuale (tu te gandesti la sacru si infam, eu ma gandesc la Hagi). Cred ca tu vrei sa faci legatura cu o strucura mai larga, sa zicem 'cafegradiva', sau grupalitatea, care are cumva proprile structuri si reflexe. Si de la reactiile noastre individuale, tu vrei sa gandesti ce ar exista in comun pentru noi, cei care citim, comentam si scriem aici.
Portavocea ar fi aici poate un mod de a exprima o suferinta, un acting out, o ceva, care ne-ar spune ceva mai larg despre un grup.
acum, ce crezi ca ne-ar spune despre grupalitatea gradiva ca tu propui o tema ca "sfanta sau curva"? sau ce inseamna ca doi oameni vorbesc de Tiresias? Ne spune asta ceva despre o grupalitate mai larga? Sunt curios daca tu vezi legatura.
sau poate "cafe gradiva" este o portavoce pentru altceva? pentru o comunitate de oameni interesata de psihologie?
problema cu ideea asta de portavoce este ca este gandita de la un grup cu interactiune puternica, formativa, cum e familia. Poate conceptul asta sa functioneze pentru grupuri mai flexibile, mai putin legate Oedipal, daca vrei?
Mi-as dori sa continui, Claudiu, ca sa pot sa pricep mai clar ce ai vrut sa spui. Citind, am sentimentul ca ai amestecat mai multe teme intr-un mod eterogen si tentant.
In urma cu ceva mai mult timp (cati ani exact nu mai stiu, ci poate numai Dorin sa imi aminteasca), site-ul a avut ceva probleme tehnice si o perioada parca de cateva zile nu a putut fi accesat. La revenire, am gasit o grupalitate de cititori/comentatori frustrati de incident iar o portavoce 🙂 a si spus ceva de genul asta despre inchiderea cafenelei. Cred ca aceasta cafenea psihanalitica virtuala este un grup de-adevaratelea poate si pentru faptul ca, in majoritate, autorii se stiu intre ei din viata reala, nu sunt doar pseudonime, fapt ce ofera comunitatii gradiviene o consistenta baza de realitate. Am putea include in sfera grupalitatii pe cei care doar citesc dar nu si-au facut intrarea in grupul activ printr-un comentariu?
@Georgiana: Da,in spatele unei "minoritati manifeste" exista, cred, o "majoritate latenta", care doar citeste si pe care mi-as dori-o mai prezenta.
Asa cum am promis, revin cu precizari terminologice si istorice in privinta conceptului de ”portavoce”.
Voi cita chiar din cursul lui Enrique Pichon Riviere sustinut in 1970 la Primera Escuela Privada de Psicologia Social. (traducerea imi apartine si este facuta dupa editia franceza)
”Porta-vocea este cel care, in grup, la un moment dat, spune ceva, enunta ceva, acest ”ceva” fiind semnul unui proces grupal care, pana in acel moment, ramasese latent sau implicit, disimulat in interiorul totalitatii care constituie grupul. Ca semn, ceea ce denunta porta-vocea trebuie sa fie decodificat, adica va trebui sa-l debarasam de aspectul sau implicit. Aceasta decodificare este facuta de grup, mai ales de coordonator, care atrage atentia asupra semnificatiei acestui aspect. Porta-vocea nu are constiinta ca enunta ceva cu semnificatie grupala care este in curs in acel moment; ea enunta ceva pe care il traieste ca fiindu-i propriu.
……………………………………………….
Uneori, nu exista doar o porta-voce ci mai multe, ale caror propuneri si actiuni furnizeaza elemente care vor permite descifrarea, organizarea unei probleme care constituie in acel moment trairea grupala subiacenta, traire care nu are posibilitatea de a emerge altfel.
Este un concept foarte important pentru ca acest aspect al situatiei grupale nu emerge de unul singur el insusi ci printr-un proces concret care ii da posibilitatea sa emearga, punandu-ne astfel in prezenta unui fapt nou.
Actiunea porta-vocii este o actiune complexa, in care ea nu colaboreaza cu membrii grupului, operand ca un denuntator al maladiei grupale.
Ce se intampla in grupurile operativo de invatare? Acelasi lucru ca in grupurile familiale doar ca acolo nu este vorba de boala ci de un mod oarecare de abordare al sarcinii. In fata acestei sarcini sau in fata grupului ca totalitate, participantii resimt anumite semne ale fantasmelor inconstiente care sunt impartasite in acel moment. Porta-vocea este, printre membrii grupului, cel care, datorita istoriei sale personale, a caracteristicilor care ii sunt proprii, poate exprima ceva care va permite descifrarea procesului latent. Conceptul de porta-voce este deci fundamental pentru ca permite descoperirea denuntatorului aspectelor latente; folosind un cuvant din limbajul curent, spunem ca porta-vocea este, in acel moment, un fel de ”turnator”, el este cel care ”denunta” tipul bolii. Altfel spus, verticalitatea sa – si, prin termenul de verticalitate, intelegm istoria sa, experientele sale, circumstantele personale – se articuleaza cu orizontalitatea grupala – ceea ce, in acel moment, constituie numitorul comun al situatiei, ceea ce este, constient sau inconstient, imparatasit de catre toti. Aceste doua aspecte fundamentale care incep sa se manifeste, vor trebui sa fie clarificate prin intermediul remarcilor si interpretarilor.”
@ Anca Munteanu: conceptul de porta-voce ma face sa ma gandesc la un lider al grupului, mai degraba informal, care denunta un adevar dificil de sustinut de membrii mai fragili ai grupului. El isi asuma rolul si riscul de a spune ceea ce si ceilalti gandesc, dar nu au curajul de a afirma.
Anca Munteanu, buna precizarea, dar poate era si mai bine daca o grupati intr-un articol catre care sa fi fost data trimiterea… valabil si pentru ceilalti autori care scriu comentarii mai lungi.
C.A.