Rugăciunea trupei punk Pussy Riot scoate capetele din vizuini

Pe data de 21 februarie 2012, trei membre ale trupei punk Pussy Riot au intrat în Catedrala Hristos Mîntuitorul în hainele şi cagulele lor colorate şi au „închinat” în faţa altarului o rugăciune-punk [Preasfîntă Fecioară, izbăveşte-ne de Putin – n. red.] (mai jos, imaginea video şi textul în engleză al rugăciunii). Textul, cum era de aşteptat, este unul anti-Putin, dar şi o critică dură la adresa Bisericii Ortodoxe Ruse. Reacţiile au venit imediat. Mai mulţi reprezentanţi ai puterii şi ai BOR au cerut pedepsirea aspră a celor trei membre ale trupei. Li s-a intentat imediat un proces de către o organizaţie pravoslavnică care consideră că, în conformitate cu articolul 213 din Codul Penal, ele ar trebui să fie condamnate pentru huliganism. În data de 24 aprilie, Maria Alehina şi Ekaterina Samuţevici, două dintre cele trei membre [implicate – n. red.] ale trupei Pussy Riot, au fost condamnate la 7 ani de detenţie. A existat un recurs şi alte procese, care încă nu au schimbat datele problemei. Acest evenimet (act artistic?, huliganism?, protest?, rugaciune sau act religios?) a creat un val de furie fără precedent din partea conducerii şi a simpatizanţilor BOR-ului, o mobilizarea extraordinară a grupurilor pravoslavnice, mai ales a celor radicale, care există din plin în Rusia, dar şi un val de simpatie, mult mai puţin consistent decît primul, în apărarea fetelor de la Pussy Riot. Cert este că Rusia s-a divizat radical faţă de această chestiune. Ce e şi mai important e că acest gest marginal, aparent banal, a atins una din corzile foarte sensibile ale Rusiei actuale şi a creat un val de polemici nemaiîntîlnit de mult în lumea culturală, socială şi politică din ţară.

(Chorus)
St. Maria, Virgin, Drive away Putin
Drive away! Drive away Putin!
(end chorus)

Black robe, golden epaulettes
All parishioners are crawling and bowing
The ghost of freedom is in heaven
Gay pride sent to Siberia in chains

The head of the KGB is their chief saint
Leads protesters to prison under escort
In order not to offend the Holy
Women have to give birth and to love

Holy shit, shit, Lord’s shit!
Holy shit, shit, Lord’s shit!

(Chorus)
St. Maria, Virgin, become a feminist
Become a feminist, Become a feminist
(end chorus)

Church praises the rotten dictators
The cross-bearer procession of black limousines
In school you are going to meet with a teacher-preacher
Go to class – bring him money!

Patriarch Gundyaev believes in Putin
Bitch, you better believed in God
Belt of the Virgin is no substitute for mass-meetings
In protest of our Ever-Virgin Mary!

(Chorus)
St. Maria, Virgin, Drive away Putin
Drive away! Drive away Putin!
(end chorus)

O discuţie cu Groys în jurul problemei

În timp ce scriam acest text am primit un interviu de la cunoscutul teoretician Boris Groys cu care CriticAtac colaborează, în care filozoful rus discută şi acţiunea grupului Pussy Riot. Interviul va apărea pe CriticAtac zilele următoare însă aici voi da cîteva fragmente legate strict de subiectul nostru (Traducere de Igor Mocanu).

Despre acţionismul radical

Boris Groys: Am o părere destul de bună despre acest tip de acţionism. Atunci cînd, spre exemplu, Brener distruge o operă de Malevici, el comite, într-adevăr, o infracţiune penală. El a ştiut acest lucru, a ştiut care vor fi consecinţele şi a încălcat legea. Această acţiune nu mi se pare interesantă, pentru că nu-mi oferă nimic şi nu-mi serveşte ca modalitate de dezvăluire a contextului contemporan. Însă atunci cînd Pussy Riot creează o acţiune – cu toate că nu e vorba de o acţiune propriu-zisă, ele adună materialul pentru a-l folosi în videourile lor –, în acest caz nu e prea limpede dacă încalcă legea sau nu. E o problemă destul de controversată în raport cu legea, la limita dintre legislaţia clericală şi cea civilă. Altfel spus, această acţiune scoate la iveală o problemă care pînă atunci nu mai fusese în centrul atenţiei şi, în general, nu mai fusese tematizată. Această acţiune corespunde sensului artei contemporane. Ea a condus la o anumită situaţie contemporană a lucrurilor. O situaţie contemporană a lucrurilor destul de neclară. Neclară în sensul că nu ştii niciodată cînd încalci legea şi cînd nu. Eu, spre exemplu, aş spune că nu au încălcat-o. Am o experienţă destul de bogată în vizitarea bisericilor în Occident şi, dacă nu mă înşel, poţi face orice doreşti în afara serviciului liturgic, te poţi fotografia ş. a. m. d. Nu ai voie să întrerupi liturghia, atît. Acţiunea lor şi reacţia la ea demonstrează că au ţintit către o temă incitantă. Acelaşi lucru s-a întîmplat cu Grupul Voina. Cred că problema nu rezidă în faptul că au încălcat legea, ci că graniţele impuse de lege s-au dovedit a fi prost delimitate sau problematice. Și mai cred că aceste acţiuni care scot la iveală textura, topologia spaţiului politic rusesc şi o expun reliefat în conştiinţa publică sînt extrem de utile.

Sensul unei acţiuni artistice

Boris Groys: În ce constă sensul unei acţiuni artistice? Acţiunea artistică – iar asta o ştia şi Monastîrskii încă din anii ’70 – trebuie să fie nudă. Acţiunea artistică nu deţine nici un mesaj. Iar dacă aceasta este o acţiune cu adevărat bună, atunci mesajul ei este acela de a concentra atenţia asupra contextului ei. Trăim într-un spaţiu social extrem de dens. Asemenea peştilor în apă, înotăm în acest mediu social natural. Iar o acţiune reuşită extrage peştele din apă şi îi oferă posibilitatea de a pluti puţin în vid, privind apa dintr-o parte. Scopul artei nu este acela de a-şi oferi o evaluare şi gratitudinea audienţei, scopul ei este de a actualiza şi a prezenta privirii spectatorului totul în afară de sine. Strict vorbind, exact asta au făcut fetele. Pussy Riot au captat şi concentrat atenţia societăţii asupra relaţiilor complicate dintre spaţiul sacru şi cel secular, dintre artă şi religie, artă şi lege. Toată această zonă a devenit dintr-o dată explicită. De aceea, societatea s-a tulburat şi a început să dezbată această problemă. Şi dacă nu ar fi fost societatea care să facă acest lucru, acţiunea nu ar fi avut nici un ecou.

Arta care trezeşte reacţii

Jurnalistul: Dar în urma acestei acţiuni, comunitatea fundamentalistă, care pînă atunci stătuse destul de calmă, s-a iţit din vizuină, ea, care a reacţionat la arta contemporană numai în cele mai flagrante cazuri, cum a fost acţiunea lui Ter-Oganian. Iar acum nu cred că se mai poate organiza vreo expoziţie în afara Moscovei, pentru că vor apărea de-ndată mujicii cu bărbi şi topoare, începînd să căsăpească organizatorii şi artiştii.

Boris Groys: Şi acesta cred că e un lucru foarte bun. În genere, orice scoate capul din vizuină este foarte bun. Arta contemporană este formată din exact aceste două lucruri: a) scoate capul din vizuină şi b) îi constrînge pe ceilalţi să scoată, la rîndul lor, capetele din vizuină, o încercare de a-i determina să facă asta într-un mod cît mai vizibil. Dar oare nu asta e arta? Ea face invizibilul vizibil. Dacă anumiţi oameni erau invizibili, prezenţi în spaţiul social într-o zonă nevăzută, iar Pussy Riot i-a făcut vizibili, iar aceştia au ieşit din vizuină, atunci slavă lor, Pussy Riot, şi preamărit să le fie numele. Ele au obţinut rezultatul artistic scontat. Alta e ceea ce vedem noi mai departe în asta, alături de fundamentalişti ş.a.m.d. Dar măcar le putem evalua, acum le cunoaştem. Pentru mine, acesta e un lucru extrem de interesant…