Scrisoare catre domnul Ion Vianu

Analiza curajului nu presupune libertatea alegerii. 

Pentru ca, pe cat e de adevarat, pe atat este de scandalos, m-am gandit ca ar fi util un exemplu. Acum mai multi ani, cineva mi-a povestit ca, in timpul unei vacante in Delta a vazut cum copilul pescarului amator de langa el a alunecat si a cazut in apa, intr-un loc in care Dunarea era foarte adanca. Tatal, care nu stia sa inoate, a sarit fara sa stea pe ganduri in apa, si-a prins fiul si l-a scos la mal nevatamat. Ce libertate de alegere avea acest om? Libertatea sa-si lase fiul sa moara?

Curajul nu e ceea poti alege sa faci, ci ceea ce trebuie sa faci. Si tocmai de aceea el si este o virtute, pentru ca morala insasi tine de imperiul necesitatii. Asa cum doi plus doi fac cu necesitate patru, la fel in anumite situatii trebuie sa reactionezi cu necesitate intr-un anume fel si nu in altele. 

Curajul nu este un moment de nebunie: cine l-ar putea eticheta pe omul nostru drept nebun? Nu este nebunie, pentru ca nu intoarce spatele realitatii. Din contra, el presupune prezenta ferma a principiului realitatii, pe care Freud il desemna si prin Ananke, zeita necesitatii.

Morala, in intregul ei, tine intotdeauna de principiul realitatii. Cand il incalca, dragostea, de exemplu, devine dragoste cu sila si se numeste viol, iar curajul, de la care am pornit, devine – dupa cum spuneati – predispozitie spre sinucidere.

Astfel, cu privire la virtuti, concluzia mai generala pare sa fie ca putem face binele doar din constrangere (atunci cand ne constrange situatia reala in care ne aflam, in acelasi moment, noi insine si Celalalt). Dar raul il putem face si din placere.  Asta daca functionarea psihica se bazeaza, intr-adevar, pe principiul placerii si pe cel al realitatii. In functie de asta, ce va scriu sta sau cade.

PS: Si nu confund placerea cu libertatea, bineinteles.

Cu stima deosebita.