Analiza curajului nu presupune libertatea alegerii.
Pentru ca, pe cat e de adevarat, pe atat este de scandalos, m-am gandit ca ar fi util un exemplu. Acum mai multi ani, cineva mi-a povestit ca, in timpul unei vacante in Delta a vazut cum copilul pescarului amator de langa el a alunecat si a cazut in apa, intr-un loc in care Dunarea era foarte adanca. Tatal, care nu stia sa inoate, a sarit fara sa stea pe ganduri in apa, si-a prins fiul si l-a scos la mal nevatamat. Ce libertate de alegere avea acest om? Libertatea sa-si lase fiul sa moara?
Curajul nu e ceea poti alege sa faci, ci ceea ce trebuie sa faci. Si tocmai de aceea el si este o virtute, pentru ca morala insasi tine de imperiul necesitatii. Asa cum doi plus doi fac cu necesitate patru, la fel in anumite situatii trebuie sa reactionezi cu necesitate intr-un anume fel si nu in altele.
Curajul nu este un moment de nebunie: cine l-ar putea eticheta pe omul nostru drept nebun? Nu este nebunie, pentru ca nu intoarce spatele realitatii. Din contra, el presupune prezenta ferma a principiului realitatii, pe care Freud il desemna si prin Ananke, zeita necesitatii.
Morala, in intregul ei, tine intotdeauna de principiul realitatii. Cand il incalca, dragostea, de exemplu, devine dragoste cu sila si se numeste viol, iar curajul, de la care am pornit, devine – dupa cum spuneati – predispozitie spre sinucidere.
Astfel, cu privire la virtuti, concluzia mai generala pare sa fie ca putem face binele doar din constrangere (atunci cand ne constrange situatia reala in care ne aflam, in acelasi moment, noi insine si Celalalt). Dar raul il putem face si din placere. Asta daca functionarea psihica se bazeaza, intr-adevar, pe principiul placerii si pe cel al realitatii. In functie de asta, ce va scriu sta sau cade.
PS: Si nu confund placerea cu libertatea, bineinteles.
Cu stima deosebita.
 Ştefan Lungueste în formare în psihoterapia şi psihanaliza copilului şi a adolescentului. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
Umbra curajului a fost dintotdeauna frica. Frica am privit-o mereu ca pe o nebunie interna. astfel curajul pentru mine presupune mereu necesitatea alegerii: a te lasa coplesit de frica sau nu. Dupa cum imi aduc aminte ca zicea Platon pe undeva curajul inseamna sa stii de ce anume sa nu iti fie frica. A stii nu tine de logica formala, ci de o logica instinctiva. Cand iti este frica mereu trebuie sa decizi daca 2+2 fac 4. Principiul realitatii rezida in aceste momente in a testa realitatea necesitatii. S-ar putea ca necesitatea sa nu fie altceva decat o compulsie la repetitie si atunci curajul nu mai poate fi distins de nebunie.
Comentariul tau aduce in discutie lucruri care merita mai multa atentie. De aceea cer permisiunea de a raspunde intr-un articol viitor.
Articolul in care raspund, asa cum am promis, se gaseste aici: https://www.cafegradiva.ro/2012/09/morala-in-granitele-psihanalizei.html
Vă muțumesc pentru că duceți gândul meu mai departe. În general, cred că trebuie deosebit CURAJUL, care are o finalitate comunitară sau socială de TEMERITATE care este ”curajul nebun”, determinat de dorința egoistă (dar nu lipsită de măreție, uneori)de ați demonstra ție sau altora o numită valoare.