Servicii de asistenţă psihologică pentru persoane defavorizate. Este posibil?

Este poate cunoscut faptul că serviciile de asistenţă psihologică şi mai ales de psihoterapie sunt costisitoare… Aceasta înseamnă că, în principiu, aceste servicii pot fi accesate numai de persoanele care şi le permit din punct de vedere financiar. Dar ce se întâmplă cu persoanele defavorizate din punct de vedere economic, cele care nu îşi permit să plătească astfel de servicii deşi au mare nevoie de ele? Ce se întâmplă cu copiii din cartierele defavorizate sau din ţările subdezvoltate? Ce se întâmplă cu persoanele care sunt victimele unor calamităţi naturale sau ale unor conflicte armate?

Este posibil ca în toate aceste situaţii nefericite oamenii să primească asistenţă psihologică? Răspunsul este DA, dar, desigur cu un minim de resurse necesare. Acest ajutor poate veni sub forma tehnicii Sandwork Expresiv, metodă de asistenţă psihologică dezvoltată şi promovată de Asociaţia Internaţională pentru Sandwork Expresiv.

Ideea de a oferi asistenţă psihologică şi persoanelor defavorizate nu este nouă. Prima oară când a fost pusă în discuţie a fost în timpul Primului Război Mondial, când viaţa în Viena devenise nesigură şi, în acest context, al cincilea Congres International de Psihanaliză a fost organizat la Budapesta, la propunerea lui Sandor Ferenczi. Psihanaliştii erau deja preocupaţi de consecinţele psihologice ale războiului şi scopul principal al congresului a fost să se discute costurile psihologice ale războiului şi să se găsească mijloace de a trata nevrozele de razboi (tulburarea posttraumatică, în terminologia de azi). Astfel, a existat contextul potrivit pentru Freud si Ferenczi de a avansa ideea unui posibil acces universal la serviciile de psihoterapie, care, exprimată pentru prima oară la acest congres a fost primită cu succes. În discursul său Freud a spus:

Omul sărac ar trebui să aibă aceleaşi drepturi la asistenţă pentru mintea sa aşa cum acum are dreptul la chirurgia care ii poate salva viaţa. (Eva Pattis Zoja – Sandplay Therapy in Vulnerable Communities, Editura Routledge 2011, cap. 1: „The social aspect of psychoanalysis: Freud’s Polyclinic”, p. 5).

Situaţia financiară a psihanaliştilor de atunci (inflaţia şi scăderea numărului pacienţilor) a contribuit mult la acceptarea ideii de a deschide o policlinica unde femeile, copiii, veteranii de război şi alte persoane în dificultate putea beneficia de servicii de psihoterapie gratuite. De asemenea, în acest mod, instituţiile care ofereau formare în psihanaliză puteau furniza studenţilor lor suficienţi pacienţi pentru a-şi termina studiile. În februarie 1920 a fost deschisă prima astfel de clinica la Berlin. Printre psihanaliştii care acceptaseră să îşi doneze o cincime din timpul de lucru acestei cauze se numărau: Karl Abraham, Karen Horney, Erich Fromm, Wilhelm Reich, Melanie Klein şi alţii. În Viena, după o perioadă de rezistenţă din partea unora dintre psihanalişti, a fost deschisă o clinică asemănătoare în 1922.

Schimbările politice din anii ’30 au determinat închiderea prematură a clinicilor: cea din Berlin a fost închisă în 1936, iar cea din Viena în 1931. La Viena clinica a fost redeschisă în 1999 (Ambulatoriul pentru Psihanaliză).

Revenind la zilele noastre, ce se poate face astăzi, în România, pentru persoanele defavorizate care au nevoie de asistenţă? Desigur, sunt destule păreri cum că pentru oamenii care trăiesc la limita subzistenţei ar trebui în primul rând asigurat un sprijin financiar. Este adevărat într-o măsură, dar s-a constatat din experienţă că persoanele din medii defavorizate care au primit ajutoare financiare nu le-au putut gestiona şi au sfârşit prin a le risipi (pentru că nu aveau suficient de dezvoltate anumite abilităţi de a se autosusţine, de a gestiona resursele şi de a le folosi cumpătat). Asistenţa psihologică poate ajuta o persoană să îşi acceseze şi să îşi dezvolte acele resurse interioare care o pot susţine pentru a se adapta la condiţiile de viaţă.

Acum am ajuns la subiectul principal: cum pot fi asistaţi toţi aceşti oameni?

O metodă foarte puternică şi eficientă este tehnica sandwork. Cine o poate aplica, cum se învaţă şi în ce constă aceasta tehnică?

Persoana care oferă servicii de asistenţă psihologică sandwork se numeşte facilitator şi poate fi psiholog, dar si asistent social, pedagog, profesor, asistent social, asistent medical, practic orice persoană care este dispusa să lucreze voluntar. Voluntar este cuvantul cheie, pentru că facilitatorii nu sunt plătiţi. De asemenea voluntari sunt şi formatorii şi supervizorii. Formarea facilitatorilor constă în cursuri teoretice, dar şi practice (propriile scene sandwork), cu formatori autorizati de Asociaţia Internaţională de Sandwork Expresiv, şi apoi supervizarea proceselor de sandwork cu supervizori autorizaţi de aceeaşi asociaţie. Calitatea de voluntar a facilitatorilor înseamnă extrem de mult în această abordare, deoarece o persoană care este dispusă să îşi doneze timpul şi cunoaşterea este o persoană cu o configuraţie sufletească ce prin simpla sa prezenţă are multe de oferit.

În ce constă procesul propriu-zis de asistenţă? Este un proces ce se desfăşoară în grup (din motive terapeutice pentru că grupul funcţionează ca un conţinător, dar şi din motive practice). În acest grup, există materiale specifice tehnicii jocului cu nisip (lădiţe cu nisip şi cutii cu miniaturi ce reprezintă orice poate fi găsit în lumea înconjurătoare: de la minerale, vegetale, animale, oameni, vehicule, constructii). Este vorba de asistarea copiilor, tinerilor sau persoanelor adulte timp de mai multe săptămâni (de regulă 16 săptămâni), în sesiuni de lucru de câte o oră. În timpul acestor sesiuni, fiecare persoană îşi construieşte în ladiţa cu nisip o scenă, o imagine, o situaţie ce corespunde simbolic unei situaţii din viaţa interioară sau exterioară. De regulă ceea ce apare în lădiţa cu nisip este un conţinut fie dificil de verbalizat, fie necunoscut (inconştient), fie o bogăţie de resurse interioare pe care persoana le poate actualiza şi folosi conştient ulterior. Facilitatorul nu intervine activ, ci lasă loc potenţialului de autovindecare sau de autoreglare al persoanei asistate să se desfăşoare în lădiţa cu nisip. Însă prezenţa sa şi mai ales răspunsul său emoţional faţă de imaginile din lădiţă sunt extrem de importante pentru aceasta tehnică. La finalul sesiunii, persoana care a creat imaginea poate spune ce a creat dacă doreşte. In decursul celor 16 săptămâni se pot observa procese de transformare impresionante, precum şi progrese observabile la nivelul vieţii cotidiene. Fiind o metodă non-verbală şi bazându-se pe imagini este dedicată în special copiilor şi poate fi adaptată în diverse culturi şi aplicată în contexte de dificultăţi economice şi sociale.

În România a fost demarat procesul de formare în Sandwork Expresiv prin Asociaţia Lapis împreună cu formatoarea Eva Pattis Zoja (membră în Asociaţia Internaţională pentru Sandwork Expresiv, Asociaţia Internaţională pentru Psihologie Analitică, Societatea Internaţională de Terapie Sandplay), în parteneriat cu fundaţia Sf. Măcrina din Bucureşti. Am avut ocazia să particip la acest prim proiect şi, deşi am fost foarte rezervată iniţial faţă de promisiunile şi faţă de situaţiile prezentate în timpul formării teoretice, pot să spun că la final toate rezervele mele au fost spulberate şi că într-adevăr este posibil să i se ofere sufletului unui om condiţii minimale (aşa cum se întâmplă în sandwork) pentru ca puterea interioară de regenerare de vindecare inerentă fiecărui individ să se desfăşoare în favoarea vieţii, a creşterii şi a adaptării persoanei, uneori chiar a vindecării unor răni sufleteşti.

Sandwork este util în situaţii dificile din punct de vedere psiho-social, în cazul dezastrelor naturale: cutremure, inundaţii, în situaţii de maltratare, abuz, neglijenţa copiilor sau lipsa stimulilor pentru dezvoltare, în centre pentru protejarea şi îngrijirea copiilor şi tinerilor, în tabere de refugiaţi.

Nu doresc să intru mai mult în detalii, pentru că dacă am reuşit să vă trezesc curiozitatea puteţi să participaţi la viitoarele proiecte sandwork care se vor desfăşura în România prin intermediul Asociaţiei Lapis şi Asociaţiei Internaţionale pentru Sandwork Expresiv. Formarea este gratuită în toată lumea şi implică o investiţie minimă din timpul personal şi o investiţie iniţială pentru achiziţionarea setului de miniaturi şi a lădiţelor (acestea pot fi folosite o perioadă lungă şi de-a lungul a mai multor proiecte).

Puteţi găsi mult mai multe informaţii despre sandwork, detalii şi aplicaţii in diferite situaţii şi comunităţi în cartea Evei Pattis Zoja: Sandplay with Vulnerable Communities – A Jungian Approach (Editura Routledge, 2011).

Inchei dând cuvântul Evei Pattis Zoja (cartea citată mai sus):

Persoana se simte în siguranţă şi poate să îşi exprime nefericirea fără teama de a deranja pe cineva, fără teama de a fi pedepsit, neînţeles sau luat în derâdere. Experienţe traumatice, inumane care nu pot fi impărtăşite pentru că sunt prea mult pentru ca cineva să le poată îndura, sunt în sandwork reumanizate puţin câte puţin.