Suprarealităţi

Instalat în fotoliu, în faţa televizorului, priveşti meciul. Dar şi dacă te găseşti pe stadion există undeva, deasupra tribunei, un ecran gigantic care difuzează şi el meciul care tocmai se defăşoară sub ochii tăi! Şi poţi să fii sigur că, deşi prezenţi fizic pe stadion, o legiune de spectatori îşi fixează privirile pe ecran. Au dreptate, de altfel: anumite subtilităţi ale jocului se văd prost pe gazon. Mărirea enormă pe care o aduce ecranul permite observarea amănuntelor. Pe de altă parte, ecranul permite reluarea unor faze; poţi să observi în clipele următoare ceea ce nu a fost evident în direct. Sau: televiziunea permite difuzarea în direct a mai multor imagini, simultan pe acelaşi ecran.

Organizatorii ştiu că reprezentarea unui meci chiar pe locul unde se joacă nu este o absurditate. Este un exemplu tipic de realitate bis, o realitate mai puternică decât realitatea, şi care o concurează. Una care atrage mai mult privirile, atenţia decât realitatea „reală”, primară. Pornografia, despre care scriam acum câteva zile, este şi ea un asemenea exemplu de realitate suprareală. Imaginea creată de operatorul pornograf pune în lumină aspecte ale sexualităţii, close-up-uri, unghiuri pe care omul angajat în realitatea primară a sexualităţii are rareori sau niciodată posibilitatea să le observe.

Operatorul militar care dirijează o dronă aflată la mare distanţă de teatrul de operaţii este, spre deosebire de privitorul de sport sau de pornografie, angajat într-o realitate de tip primar. El acţionează asupra realităţii bis. Dar din punctul de vedere al celui atacat (sau numai observat) operatorul se găseşte într-o lume pe care nu şi-o poate decât imagina cu contururi vagi. Inamic, pilotul, oricât ar fi de superior în dotare, în informare, aparţine acelaşi lumi, a frontului. Operatorul dronei este în poziţia unui demiurg ascuns şi fatidic.