a, b,c, d, e, f, g

Propun cititorului de aceasta data un articol despre relatia pre-obiectuala si relatia primitiva de obiect, despre mecanismele de aparare fuzionale si psihoza infantila.

Copilul: a, b, c, d, e, f, g
Terapeutul: multe litere. Am putea gasi si cuvinte printre ele?
Copilul: a, b, c, d, e, f, g
Terapeutul: ce cuvant cautam?
Copilul: lingura
Terapeutul: o lingura plina cu cuvinte

A, b, c, d, e, f, g. Cu o precizie obsesionala dialogul se sprijina pe aceste franturi disparate de cuvinte denumite litere. Imi vine in minte absolut intamplator sau poate deloc intamplator modul in care se invata alfabetul in clasa intai, ordinea dezordonata a literelor si primul cuvant care se formeaza: ma-ma. Pentru ca apoi toate celalte sa completeze acel cuvant si sa-l imbogateasca. Dialogul reflecta o structura ermetica in care orice rezonanta patrunde cu greu deoarece reprezinta un pericol urias. Cuvintele ar semnifica ceva, iar aceasta semnificatie ar putea distruge prin sensul ei ceea ce s-a construit deja.

Relatia de obiect in psihoza copilului apare in toata claritatea sa in cadrul relatiei transferentiale si este impregnata de fantasme extrem de primitive ale obiectului partial. Vedem confruntarea dintre imaginile fantasmatice de incorporare si de respingere, fragmentante ale obiectului matern. Contactul este cautat in modurile cele mai primitive si duce la o nediferentiere intre un eu labil nestructurat sau destructurat si obiectul care abia este conceput ca atare si nu este decat non-eul.

Despre ce obiect partial este vorba aici? Despre san cu siguranta, substituit in dialogul nostru cu o lingura. Sanul este cel care poate hrani, dar absenta simbolizarii acestei hrane poate produce un gol. Forme goale fara continut si fara sens. Profit de aparitia acestei idei legata de san si hranire in discutia noastra pentru o relua un comentariu al unui cititor la articolul aparut anterior, “Tu gatesti vreodata?”. Cititorul se intreba cu privire la actualitatea acestei teorii legate de san si hranire in contextul numeroaselor schimbari aparute in aceasta relatie si implicit a aparitiei biberonului sau altor substitute. Cred ca desi tehnic vorbind instrumentarul se schimba, in registrul psihic lucrurile raman in esenta aceleasi. Altfel spus ceea ce ne intereseaza nu este obiectul fizic in sine care asigura hrana si implicit un sprijin, ci semnificatia simbolica si internalizarea acestui obiect psihic, proces care este acelasi dupa parerea mea. Ramane insa o intrebare deschisa analiza transformarilor constante a relatiei materne in societatea moderna.

Serge Lebovici si Joyce McDougall ne ofera in Dialog cu Sammy – un caz de psihoza infantila o bogata explorare a relatiei de obiect patogene. In formele autiste si simbiotice ale psihozei infantile, aceste relatii se exteriorizeaza fie prin inhibitie (cu diferitele sale aspect clinice de autism care protejeaza copilul impotriva fragmentarii), fie prin bogatia productiilor fantasmatice care exprima direct modalitatile acestei relatii obiectuale. Este necesara o elaborare secundara a unei relatii traite intr-un mod pre-obiectal in care, pe un fond nediferentiat, mama nu se contureaza decat in moment privilegiate de tensiune si nevoie.

Aceste aspecte partiale sub forma mamei-hrana formeaza un obiect total care nu este reconstituit ca obiect partial si fragmentat decat in fazele ulterioare in care este pusa in discutie unitatea schemei corporale a corpului. Relatia primitiva obiectuala este deci elaborata sub forma fantasmelor de fragmentare impotriva carora se constituie mecanisme de aparare prin fuziune cu obiectul.

Deteriorarile patogene ale relatiei pre-obiectuale si obiectuale nu vor intarzia sa provoace tulburari in evolutia limbajului (dificultati de sintaxa, utilizarea formelor verbale si pronominale), ceea ce produce o alterare a functiei simbolice. Fiecare cuvant este reprezentativ pentru ca limbajul este investit cu conflicte patogene. Disocierea intre semnificant si semnificat este o consecinta clinica a acestui fapt care nu trebuie sa ne faca sa uitam ca semnificantul este utilizat el insusi in jocul conflictelor care structureaza relatia psihotica de obiect.