Acest articol apare ca urmare a dorintei unui cititor de a explora ideea exprimata in articolul anterior “E o situatie cam singuratica” – si anume aceea de a lega capacitatea de a fi singur de capacitatea de a face fata scenei primitive.
In incercarea de a explora aceasta idee exprimata plecand de la articolul lui Winnicott, “Capacitatea de a fi singur”, continuam pe linia sa teoretica si putem adauga ca putinta unui individ de a fi singur depinde de capacitatea sa de a face fata sentimentelor provocate de scena primitiva. In cadrul scenei primitive este perceputa sau imaginata o relatie excitata intre parinti, dar aceasta este acceptata de un copil care este sanatos si care este capabil sa isi stapaneasca ura si sa o puna in serviciul masturbarii. In masturbare, intreaga responsabilitate pentru fantasma constienta si inconstienta este acceptata de catre copil. Copilul devine astfel o a treia persoana, intr-o relatie de trei corpuri sau o relatie triunghiulara. Este foarte importanta in acest context trecerea de la o situatie fuzionala, cuprinsa in interiorul mamei, care inghite atat tatal, cat si copilul in sens kleinian, de la o pulsiune scopica la una epistemologica de cunoastere si sublimare.
Sa poti sa fii singur in aceste conditii implica o anume maturitate si dezvoltare erotica, o anumita potenta genitala sau o anumita capacitate de a primi intricarea impulsurilor si ideilor agresive si erotice si o anume toleranta fata de aceasta ambivalenta, ajutand astfel si la dezvoltarea capacitatii copilului de a se identifica cu fiecare dintre parinti.
In absenta acestei capacitati de a iesi din interiorul scenei primitive si de a se putea situa ca un tert exclus, in absenta capacitatii de simbolizare a sentimentelor traite fata de scena primitiva, o modalitate de aparare este actul pervers care se poate dezvolta ulterior ca o forma de sexualitate. In orice act pervers exista o scena primitiva condensata sau mai exact compensata, completata cu obiecte simbolice ludice care sa umple vidul interior acolo unde a existat esec simbolic. Joyce McDougall analizeaza aceasta tema in articolul sau “Scena primitiva si scenariu pervers”:
Ceea ce lipseste din lumea interioara este cautat intr-un obiect sau o situatie exterioara, caci un esec al simbolizarii a lasat un vid in structurarea oedipiana. (Joyce McDougall, Pledoarie pentru o anume anormalitate, Editura Trei, 2008).
Acest esec se refera la rolul penisului patern si la semnificatia scenei primitive. Aceasta eterna cautare a tatalui, sentimentele impotriva mamei atotputernice si a unei fuziuni mortifere contribuie la conturarea caracterului compulsiv al sexualitatii perverse. Mecanismul de aparare care apare in acest context al negarii si esecului simbolizarii scenei primitive este “dezavuarea”, o distrugere a sensului prin intreruperea lantului asociativ, a semnificatiei care ar fi trebuit sa se lege de o descoperire, o sfidare a realitatii care nu poate fi condusa catre o remaniere prin fantasma (aproape de conceptul K-minus al lui Bion).
Masud Khan vorbeste in acest context despre un “obiect-colaj intern” (collated internal object), ale carui efecte in realitatea psihica a perversului este ca acest obiect ii da posibilitatea sa instituie in realitatea sa interna un ecran paradoxal care sa-l apere impotriva invadarii totale a propriei persoane de catre omniprezenta intruziva a inconstientului mamei in trairea lui infantila.
Asadar, a face fata scenei primitive presupune acceptarea cuplului parental ca un cuplu sexuat, acceptarea excluderii din interiorul acestui cuplu, a singuratii aferente aceste excluderi precum si a urii si a furiei produse de ea.
 Cristina Călărăşanueste psihoterapeut de orientare psihanalitică în formare, psihodramatist în formare, membru fondator al Asociaţiei Române de Psihanaliză a Legăturilor de Grup şi Familie şi delegat în cadrul Federaţiei Europene de Psihoterapie Psihanalitică. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
