A fi sau a nu fi… nebun

Am sa incerc in cele ce urmeaza sa schitez traiectoria comparata a doua tipuri de psihism, nevrotic si psihotic, in conditii se stres extrem. Si am sa apelez la doua functionari pe care le cunosc: una bine, cea a mea, si una mai putin bine, dar suficient de satisfacatoare incat sa formulez ipoteze, si anume pe cea a presedintelui suspendat.

Astazi, cand porneam inspre Radio, ma trezesc ca in fata casei masina pe care o lasasem cu o seara inainte nu mai este. La inceput ma simt pierduta, furata, neputincioasa, furioasa, imi ia vreo 5 minute sa realizez ca am de ales intre a ma duce la politie sa declar furtul sau pot cauta firma de ridicari autovehicule care opereaza in sectorul unde stau pentru a intreba daca nu cumva ei mi-au ridicat masina. Aleg a doua varianta si, intr-adevar, gasesc masina la ei. Aici e de retinut anxietatea care ma incearca vreme de cateva minute pana ca mintea mea sa se poata regrupa in cautarea unei solutii.

Haideti sa incercam sa ne imaginam ce trebuie sa fi simtit presedintele care, ca si mine, a avut prilejul de a fi deposedat de un bun legitim al domniei-sale, Presedintia Romaniei. S-a intamplat la fel de neasteptat, fara putinta de reactie, ceea ce trebuie sa-i fi reactualizat presedintelui profunda anxietate narcisica, sentimentul stravechi de a fi in nesiguranta. Fragilitatea narcisica si furia aferenta neputintei au radacini comune cu sentimentul meu de anxietate si pierdere. Dar intre cele doua ansambluri afective exista o diferenta majora: cea cantitativa (care justifica finalmente si diferenta calitativa pe care incerc s-o descriu aici).

Caci, daca presedintele ar fi detinut un aparat psihic capabil de continere, ar fi putut prelucra datele realitatii pierderii in termenii cautarii unei solutii si nu in adancirea crizei psihice.

Pasul doi: drumul meu pana la firma de ridicari de autovehicule l-am parcurs “per pedes”. Suficient timp pentru a prelucra datele. Imi trec prin cap scenarii: cu o zi inainte postasem pe facebook un mesaj anti-prezidential si, iata, a inceput hartuiala cu sistemul. O ipoteza paranoida, fascinanta in masura in care m-ar fi situat in atentia sistemului de propaganda si supraveghere basista. Adeseori paranoicii se simt urmariti de ochii tuturor tocmai pentru ca-si doresc atentia tuturor, si daca se poate si invidia acestora. Dupa cateva minute de reflectie ma vad nevoita sa renunt la ofertanta ipoteza. Locul in care-mi parcasem masina era de vina, si nu sistemul de coercitie al presedintelui (pe care de altfel o larga majoritate a populatiei il presupune ca existent, ceea ce da masura gradului de afectare a psihismului colectiv de catre un tip de conducere autoritarista, abuziva). Era greu de presupus ca din cei 7,4 milioane de romani care au votat la referendum tocmai eu sa fi fost aleasa spre pedeapsa.

Spre deosebire de mine, presedintele suspendat a pierdut sansa reechilibrarii in momentul in care a inceput sa caute explicatii pentru actul suspendarii sale. Rusii, in scenariul sau, sunt cei care stau la baza declansarii mecanismului constitutional (neconstitutional). Si cei care doresc sa puna mana pe justitie. O conspiratie combinata, complicata, care poate fi calificata ca delir de persecutie. Un delir care a devenit aparent din primele zile de la suspendare.

Diferenta specifica intre nevroza si psihoza pare a fi aici data de capacitatea primului de a reveni la realitate. Psihoticul nu detine secretul intoarcerii la realitate, pentru el protejarea fantasmei de persecutie devine un imperativ tocmai pentru ca-l plaseaza in centrul atentiei, dorintei, invidiei celorlalti. Care, a propos, sunt proiectii masive ale propriei dorinte si invidii.

Pasul trei: principiul realitatii. Ajung la “locul faptei”, platesc, semnez procesul-verbal, ma conversez cu politistul, aproape ne simpatizam, imi iau masina si plec pe drumurile mele. Desi buzunarul meu s-a usurat de 7 milioane vechi, ma simt impacata cu intamplarea, asta e, traim in Romania!

Iata cum, ajuns la finalul procesului de vot, presedintele striga transpirat:

Am castigat. 

A castigat cu nici un milion de voturi pentru si 7,4 milioane impotriva, in numele unui prinicipiu controversat al cvorumului (un principiu pe care chiar domnia-sa il declara neeuropean). Unde mai e realitatea aici?

Decompensarea evidenta pentru orice om cu oarecare discernamant abia acum incepe. Vorbeste de reconciliere, apoi ameninta cu pedeapsa pe cei care au provocat suspendarea. Doreste sa anihileze (sic!) falia din societate, dar afirma cu subiect si predicat ca cei care au votat sunt complici ai loviturii de stat. Clivaj, proiectie, decompensare. De ce presedintele suspendat-nedemis-demis esueaza in acceptarea realitatii? Oare delirul sau paranoic i-a infestat intreaga functionare psihica? Nu se poate face nimic ca domnia-sa sa revina la realitate, asa cum eu am reusit, ca o nevrotica oarecare, sa fac?

Ipoteza freudiana ca boala psihica e o chestiune de cantitate poate fi la fel de bine confirmata sau infirmata. Nu doresc sa dezbat acest subiect, ci doar sa indemn la reflectie.

Concluzia mea dupa efortul de a ma intelege si de a-mi intelege si presedintele suspendat-nedemis-demis este una simpla: o tara nu trebuie lasata pe mana unui nebun.

Caci la ce ne-am mai putea astepta in viitor?

Oare maine imi voi gasi masina in fata casei?