Dacă acceptarea unei injoncţiuni este un act de libertate, refuzul este un act de libertate într-o măsură superioară. Acceptarea este, prin definiţie, însuşirea unei sugestii. Este urmarea unei căi dinainte trasate. Şansele de-a fi un act conformist sunt mai mari.
[Dar aici trebuie să introducem o nuanţă intermediară.] Nu putem ignora faptul că eroii de razboi sunt consideraţi „acceptanţi”. Este mai mult o strategie publicitară a marilor comandamente. În sensul în care s-au supus unui ordin care le primejduia în mod accentuat viaţa şi constituie un „exemplu”. Dar nu este mai puţin adevărat că aceia care au acceptat orbeşte sugestia de-a se pune într-un pericol extrem au făcut-o din alt motiv decât eroismul: s-au situat în domeniul ascultării oarbe. Dimpotrivă, erou ar trebui considerat numai acela care inventă o acţiune neimpusă, dar care anticipează asupra unui ordin, merge mai departe ca ordinul. Acceptarea neconformistă (raportată la un ideal al eului superior) reprezintă un grad de libertate superior, întrucât presupune creaţie ex nihilo a unei situaţii.
Refuzul, el, este treapta următoare a libertăţii. Desigur, nu orice refuz se poate subsuma actului liber. Refuzul este întotdeauna formulat în faţa unei instanţe ţinând de supraeu. Cu ocazia asta, trebuie să ţinem seama de faptul că supraeul are o structură ierarhică. Exemplul tipic este al lui Iisus. Fără insuficienţa tatălui pământesc nu ar exista nevoia postulării unui tată ceresc. Putem deci refuza injoncţiunea tatălui de jos, pentru a o accepta pe a tatălui situat sus. Sacrificiul cristic este supremul act de libertate. Cu cât acceptăm o injoncţiune situată mai sus, cu atât suntem mai mult în zona libertăţii. De unde ar rezulta că orice refuz este cuplat cu o acceptare.
Valorile temerităţii şi ale imaginaţiei determină actul liber (v. ce am scris despre curaj)
…Dar există actul gratuit? Libertatea este imaginaţie şi curaj.
 Ion Vianueste psihiatru, romancier, memorialist, eseist, un observator constant şi atent al vieţii intelectuale şi publice de la noi şi de pretutindeni. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
Imi marturisesc ignoranta. Va rog sa explicitati termenul "injoctiune".
Actul gratuit? In masura in care cineva se afla in pozitia in care nu are nimic de pierdut si nimic de castigat. Exista oare o asemenea fiinta?
Injonctiunea este un îndemn imperativ
despre actul gratuit data viitoare!
Multumesc.
Cat despre actul gratuit imi vine in minte doar "arta pentru arta".
Mai am o intrebare sa va pun. A spune "nu" vine din copilaria mica, atunci cand copilul traieste o "furie" a refuzului, castigandu-si astfel identitatea. Oare nu cumva nu-ul precede da-ul? Si nu ma refer la acceptare ca act pasiv, fuzional, fara alternativa, ci la o decizie care se ia prin deliberare.
Mi se pare totusi ca inainte de "da" e un "nu".
Si justific afirmatia cu o concluzie a profesoarei mele de compozitie, Myriam Marbe, care m-a intrebat de unde cred eu ca s-a nascut contrapunctul muzical, adica acea forma de expresie sonora care se desfasoara pe mai multe voci distincte, interdependente. Mi-a luat ceva timp pana sa gasesc raspunsul: mersul contrar, adica expresia muzicala a nu-ului.