În Pivniţele Vaticanului, André Gide a imaginat un personaj – Lafcadio – care comite un asasinat numai pentru a demonstra că este posibil actul gratuit. În fapt, aidoma Naratorului din Însemnări din subterană sau lui Kirilov din Demonii (ambele opere ale lui Dostoievski) eroii actului gratuit, Kirilov şi Lafcadio, se sinucid, ucid sau jignesc de moarte (naratorul din Însemnări…) pentru a-şi demonstra libertatea faţă de Dumnezeu. Dar pentru Gide, ca şi pentru Dostoievski, aceste tentative sunt falimentare. Un act absurd nu este un act de libertate, este, de fapt, o capcană întinsă unui ins prins în mrejele propriei lui ideologii. A ideologiei sfidării sau negării Divinităţii.
Am scris mai sus că Refuzul unui act comandat de o instanţă inferioară cuplat cu acceptarea unuia inspirat de una superioară este supremul act de libertate. Esenţa libertăţii subiective este ierarhizarea ierarhiilor etice (de unde rezultă şi absurdul actului absurd)!
Rezultă că libertatea este, prin definiţie, procesuală, este deliberare. Este descoperirea în sine a unor trepte mereu mai înalte ale idealului eului.
Libertatea implică această descoperire progresivă, dar descoperirea însăşi implică curaj şi imaginaţie.
Despre curaj am mai scris.
Dar ce aş avea de spus despre imaginaţie?
…
 Ion Vianueste psihiatru, romancier, memorialist, eseist, un observator constant şi atent al vieţii intelectuale şi publice de la noi şi de pretutindeni. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
Foto: Erwan Soyer, Pouvoir
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
