Clint Eastwood si scaunul

Clint Eastwood ca Dirty Harry

Cel mai surprinzator moment de la recenta incheiata adunare nationala a republicanilor americani a fost Clint Eastwood care a facut conversatie cu un scaun. Intr-o conferinta exceptionala printr-un PR bine regizat, Eastwood a realizat ceva foarte putin „conservator.” A vorbit liber, fara teleprompter si in loc de cinci minute, a tinut un speech de douăsprezece minute. Ideea momentului Eastwood a fost sa ii adminstreze o lectie presedintelui american, Barack Obama, a carui prezenta a fost marcata printr-un scaun gol.

Spre deosebire de republicanii traditionali care au recitat platforma partidului, Eastwood, intr-un moment de PR propriu, a recitat din propriile filme. La sfarsitul interventiei lui, si-a spus replica din Dirty Harry:

Go ahead, make my day,

si sala i-a intonat-o inapoi ca pe un refren politic  Eastwood si-a facut o cariera din a reprezenta imaginea unui tip rece, dur, care nu foloseste multe cuvinte. El isi invinge intotdeauna dusmanii, care sunt de partea raului si care sunt ipocriti, vorbareti si lipsiti de scrupule. Eastwood intruchipeaza personaje oneste, care lupta impotriva sistemului corupt si care isi fac dreptate singuri (ca in Dirty Harry, de pilda). El este individualistul care este singur, de obicei fara prieteni sau familie, care nu se poate baza decat pe sine insusi sa se lupte cu cei care ii sunt impotriva.

Cum poate Eastwood, care este un tip inteligent, sa sustina o platforma a unui partid care vrea sa taie din programele sociale, care nu este de acord cu dreptul femeii la avort, care este in majoritate alb si care este beligerant in ce priveste politica externa? Ei bine, cariera lui Eastowood a fost construita jucand „caricatura” de care republicanii sunt indragostiti. El este „tipul ideal” pe care Paul Ryan, candidatul la vicepresedinte al republicanilor, il extrage din romanele libertariene ale lui Ayn Rand. Daca este dat la o parte omagiul familei si al traditiei, pe care republicanii le folosesc ca o mantra politica, ramane exaltarea tipului rece, dur, fara vulnerabilitate care reprezinta nucleul dur al ideologiei partidului. El este reprezentarea unei stari psihice, a unei aparari pe care cu totii o producem cand suntem infricosati sau exaltati. El este eul care se imagineaza omnipotent si singur intr-o lupta continua pentru supravietuire. Republicanii au stiut precis de ce trebuie mobilizat Eastwood. „Dirty Harry” este o tinta care a trebuit sa puna in alerta – sa mobilizeze la vot – eurile noastre care au nevoie din cand in cand de o portie de paranoia individualista.