Alexandre Dorna este profesor de psihologie sociala si psihologie politica la Universitatea din Caen, presedinte al Asociatiei Franceze de Psihologie Politica si director al revistei (online) Les cahiers de psychologie politique.
Personalitate cunoscuta in mediile stiintifice si publicistice, temele predilecte de reflectie si cercetare ale lui Alexandre Dorna sunt fenomenele si situatiile psihopolitice generatoare de tensiuni, crize si schimbari in societatile contemporane (una dintre lucrarile de specialitate recent aparute sub coordonarea sa are nelinistitorul titlu Va supravietui democratia in secolul XXI?).
Doua dintre cartile sale au fost traduse si editate in limba romana: Fundamentele psihologiei politice (Editura Comunicare.ro, Bucuresti, 2004) si Liderul carismatic (Editura Corint, Bucuresti, 2004).
L-am reintalnit recent [în 2007 – n. red.] pe Alexandre Dorna intr-o ipostaza ce ar putea fi considerata neobisnuita in mediul universitar romanesc – aceea de conferentiar invitat de liderii unor sindicate studentesti. In aula Facultatii de Drept din Caen, la invitatia studentilor, profesorul Dorna a vorbit intr-o seara despre extrema dreapta sub raportul relatiilor, atitudinilor si comunicarii lideri-electori. Discutiile s-au prelungit pana tarziu, actuala campanie pentru alegerile prezidentiale, abordata in viziune psiho-politica, dovedindu-se a fi o tema de inepuizabil interes pentru studentii sindicalisti din resedinta provinciei Basse-Normandie.
Cum in post-comunismul romanesc democratia reprezentativa occidentala este inca perceputa ca model social cu valoare de ideal, fara fisura si in expansiune, l-am invitat pe Alexandre Dorna la dialog, special pentru cititorii revistei Cultura.
Lavinia Betea: Domnule Alexandre Dorna, sunteti profesor de psihologie politica, disciplina cu mai mare traditie in America decat in Europa. Cum ati explica relatia intre aceasta disciplina si obiectul ei de studiu – politica –, acum, cand ea se relanseaza pe „batranul continent”?
Alexandre Dorna: Despre psihologia politica mi se pare util sa amintesc ca este o disciplina veche, care isi datoreaza statutul atat crizelor societatii, cat si impasului stiintelor sociale. Obiectul ei de studiu (politica) este in stransa relatie cu cunostintele provenite din observatii directe si din aplicarea metodologiei sociale. Relansarea neasteptata din ultimii ani a psihologiei politice in mediul universitar este efectul direct al crizei politice prin care trece lumea. Toate (sau aproape toate) semnalizatoarele „masinii de guvernare «sunt acum pe rosu»”. In discutie este tocmai democratia. Caci nicio tara nu a scapat de semnele degradarii valorilor culturale si morale. Cat despre criza civilizatiei din societatile moderne, ea este vizibila cu ochiul liber.
Lavinia Betea: „Sa vezi” si sa anunti crize nu e insa un fenomen nou. Au fost si sunt numeroase si diverse asemenea semnalari. Incepand din cea de-a doua jumatate a secolului al XX-lea, bunaoara, in Romania s-au anuntat continue „neajunsuri” – in zilele noastre se spune direct „crize” –, secventa urmatoare a discursului fiind obligatoriu consacrata identificarii unui „tap ispasitor”.
Alexandre Dorna: Desigur, fenomenul nu este nou. Dar astazi, pentru prima data, societatea nu mai are un model ideologic alternativ. Toate utopiile politice au murit – am ramas cu victoria gandirii tehnocratice, cu conformismul si cu devalorizarea politicilor. Si mai rau inca, opinia majoritara s-a resemnat. Uneori s-ar parea chiar ca spectrul unei revolte este o sabie a lui Damocles suspendata deasupra democratiei de masa. Pentru a intelege prezentul si a proiecta viitorul ne-ar trebui o formulare teoretica a mecanismelor schimbarii societatii. Insa demersurile teoretice de inspiratie pozitivista ori marxista nu mai raspund asteptarilor. Nici metodologia lor nu mai este valabila. Majoritatea analizelor politice actuale sunt lipsite de intelegere istorica si de mijloacele de perceptie a aspectelor emotionale ale situatiei. Sondajele si anchetele de opinie nu ajung. O himera s-a dovedit si ingineria sociala. Iata de ce cativa psihologi sociali (Ibanez in Spania, Beauvois in Franta, Billig in Anglia, Mota in Mexic) am ajuns la aceeasi (sau aproape la aceeasi) concluzie despre societatea liberala: reprezentarea omului modern (liberal, rational, autonom) este falsa, deoarece este mult prea abstracta. In primul rand pentru ca nimeni nu se poate sustrage structurilor de putere sau intereselor de grup.
In mod destul de curios, din perspectiva ideologica, gandirea liberala foloseste psihologia sociala (individuala) pentru a determina acceptarea tezei servitutii liber consimtite. Analizele lui J. L. Beauvois pe aceasta tema se dovedesc de mare pertinenta. Psihologia (asa-zis, pe nedrept, sociala) este astfel implicata intr-un vast proces de mistificare si de propaganda. Aspect ce face sa sara in aer orice pretentie de independenta si neutralitate a stiintelor umane si sociale. Dar ca sa fiu mai exact: psihologia politica nu are pretentia de a se substitui politicii, insa, pentru a intelege procesele ideologice si crizele politice si pentru a urgenta reflectia, este necesar un program de cercetari pluridisciplinare si transversale. Desigur, un proiect euristic.
Lavinia Betea: La ce situatii de urgenta si presiune faceti referire dv.?
Alexandre Dorna: Prima urgenta este sa stabilim un diagnostic realist si exact al actualei crize si, mai cu seama, un diagnostic al consecintelor datorate asa-zisei democratii reprezentative. In al doilea rand, ar trebui sa ne regasim memoria istorica si culturala, cu alte cuvinte, sa regasim soclul valorilor noastre. Iar problema identitatii noastre nationale face parte dintre acestea. Nu este catusi de putin intamplator ca pierderea memoriei ascunde tragedia culturala a absentei sensului. Iar memoria colectiva ramane o miza a puterii. Prin procesul socializarii, guvernantii impun o memorie oficiala a amintirilor simbolice decontextualizate, ce ia forma unei nebuloase. Aceasta impiedica reflectia asupra viitorului. A treia urgenta provine din manipularea limbajului politic. Desi recunoscut, statutului persuasiv al discursului politic nu i-au fost analizate si consecintele. Ramane, asadar, de reflectat la partea semantica si emotionala a chestiunii discursive. Dupa cum se vede, aici gasim noi piste de cercetare empirica. O buna referinta raman analizele asupra discursului politic pe care le-am facut cu R. Ghiliogne in anii ’90. O alta urgenta ar fi studiul cetateniei, caci o majoritate pasiva accepta un consens apatic. Astfel, statu-quo-ul neutralizeaza orice vointa de schimbare a cetateanului. Nici sistemul democratic nu functioneaza bine. Avem acum o casta de experti si de tehnocrati bine implantati in toate sferele decizionale ale guvernului si institutiilor. Si o bipolarizare de doua partide care monopolizeaza puterea politica. Actualele decizii politice sunt subdeterminate prin subordonarea politicului (interesul general) la beneficiul corporativismului (interesele private). Mai trebuie, oare, amintit si ca declinul vointei politice marcheaza sfarsitul integrarii cetatenilor in societatea politica? Privind mai indeaproape, identificam o alta urgenta: lipsa de curaj a politicilor moderne de a deschide cutia Pandorei reprezentata de populism si incurajarea asteptarii liderilor carismatici. Dar si multe alte urgente si probleme precum economia fortei de munca, a habitatului si ecologiei umane (zgomotul, promiscuitatea, saracia, marginalitatea) din metropole, care pot determina revolte. Omniprezenta mass-mediei constituie si ea o presiune. Caci manipularea opiniei publice prin propaganda de masa conduce la ineficienta democratiei. Cat despre libertatea telespectatorului, aceasta a devenit similara conditiei de ostatec. De altfel, analizele lui Huntington, Kepel si Barber evoca revenirea marilor conflicte geopolitice si chiar georeligioase. Problema diplomatiei si a psihologiei popoarelor este o urgenta aproape uitata desi, in absenta dialogului, conflictele risca sa degenereze in razboaie civile.
Lavinia Betea: In debutul conferintei dumneavoastra, sustinuta la cererea studentilor, l-ati citat pe Baudrillard, potrivit caruia actuala democratie se afla la menopauza. Nu vi se pare cam socanta afirmatia aceasta despre lumea in care traim?
Alexandre Dorna: Diagnosticul lui Baudrillard este provocator si crud, dar destul de lucid: democratia reprezentativa nu mai este fertila. Cu atat mai mult cu cat insasi ideea de schimbare a societatii este, simultan, abandonata de stanga si refuzata de dreapta. Ne-am putea intreba daca ne aflam la sfarsitul unei etape sau in inceputul alteia? N-are nicio importanta. Pentru moment, rezultatul este glaciatiunea lumii politice. Calcul si rationalitate rece a devenit totul. Actiunea oamenilor de la putere se reduce la planuri pe termen scurt. Ei sunt experti intr-o meserie fara transcendenta, fara generozitate. Regulile jocului sunt cinice si oportuniste, mediocre si neputincioase. Conteaza doar relatia „beneficiu-cost”, dupa formula liberala time is money. Criza democratiei despre care vorbim se datoreaza convergentei mai multor cauze (economice, sociale si psihologice). Este rezultatul unei avalanse de orbiri, neintelegeri si greseli vinovate ale guvernantilor. Individualismul este pe punctul de a distruge legaturile de solidaritate si sentimentul datoriei catre societate. Nimic uimitor, asadar, in faptul ca insasi cetatenia se afla, de asemenea, in criza. Asistam, asadar, la prabusirea unei conceptii mitice asupra cetateniei. Idealul democratic s-a lovit de realitatea oligarhica. Iar cetateanul nu are nici putere de decizie, nici priza la aparatele politice si ale tehnocratiei.
Lavinia Betea: In actualele alegeri din Franta [din 2007 – n. red.] cum se manifesta criza democratiei?
Alexandre Dorna: Campania prezidentiala as zice ca e una posomorata. Un adevarat val de populism ii invaluie pe principalii candidati la presedintia republicii. J. M. le Pen, liderul extremei drepte, pare mai moderat, in vreme ce discursurile altora i-au reluat argumentatia. O „lepenizare a spiritelor”, asadar. Cu toate acestea, marile teme sunt absente: proiectul unei societati, problema Europei, ameliorarea somajului, economia in actualul context international etc. Evident e si ca aparatele politice majoritare impun o alegere bipolara: dreapta–stanga. Dar punctele comune sunt prea numeroase ca sa-ti dai seama ce alegi. Domnul Sarkozy (UMP-dreapta) planeaza larg deasupra unui teren intins de la centru la stanga. Doamna Ségolène Royal (PS – stanga) nu provoaca nicio revolutie a spiritelor. Singurul fapt nou, in schimb, candidatura unui centrist, domnul Bayrou. Cu un discurs de deschidere, nici de dreapta, nici de stanga, el denunta statu-quo-ul si mecanismele, media si lipsa curajului elitelor. La limita populismului, candidatul centrist se prezinta ca element de schimbare politica. In crestere in sondaje, François Bayrou transmite avertismentul sau: francezii sunt prinsi in clestii stransi ai alegerii dintre PS si UMP. Cu toate acestea, domnul Bayrou este, de mai bine de 30 de ani, un reprezentant al acestei inchideri, caci a fost de mai multe ori ministru, deputat, sef de partid. Bizara campanie prezidentiala in care aproape toti candidatii asigura electoratul de schimbare. Sa fie vorba de memorie scurta? Mantuire tarzie? Pur oportunism? Adevarat sau fals populism? Sau inca si mai subtil: intelege clasa politica, intuitiv, ca ora adevarului a venit pentru insusi sistemul?
Cat despre stanga anti-liberala, ea nu a ajuns sa se puna de acord. Condamnata la atomizare, adevarata ei ruptura de sistem este imposibila. Prin urmare, criza continua sa se mentina. In acest context, putin conteaza cine va fi ales caci nimeni nu propune un proiect pe termen lung, nicio viziune asupra viitorului. Ne aflam, probabil, in asteptarea unei revolte sau a unui dur cu carisma.
Lavinia Betea: Am putea vorbi de dominatia unei elite tehnocratice in politica actuala sau mai curand de emergenta unei caste de sorginte machiavelica ?
Alexandre Dorna: Trecerea de la democratia de partid la democratia de sondaj este marcata de transformarile aparatelor si masinilor electorale. Rezultatul este reproducerea unor structuri de putere si elite guvernante din ce in ce mai decuplate de la realitatea sociala, bransate la anumiti privilegiati si dominate de catre o tehnocratie omniprezenta. Analizele, clasice de-acum, ale lui Robert Michels asupra oligarhiei democratice ilustreaza foarte bine mecanismele psihosociologice ale politicii. Concluzia este clara: minoritatile tehnocrate sunt cele care determina subrezirea cetateniei si pervertesc politica in sensul obisnuit al cuvantului, pana-ntr-atat, incat provoaca prabusirea culturii democratice republicane. Politica nu mai este o problema a cetatenilor. Prin urmare, suntem datori sa punem intrebarea direct: nu cumva de mirajul democratiei profita o casta politica? Ar mai fi de adaugat si faptul ca aceasta casta oligarhica are o inteligenta profund machiavelica. Se stie ca, in situatii de criza, in absenta unei morale a politicii, bantuie machiavelismul. Cum nimeni nu poate preciza viitorul, intr-o asemenea ambiguitate extrema, machiavelicii se simt ca pestii in apa. Un sentiment al non-sensului blocheaza actiunea cetateneasca. Dupa faimoasa formula a lui Fromm, frica de libertate ramane sindromul timpului nostru. De aici, linistea si neputinta maselor. Daca democratia nu raspunde aspiratiilor profunde ale multimilor care au votat-o, deceptia este grava.
Lavinia Betea: Vorbeati de populismul actualilor candidati. Cum caracterizati populismul ca fenomen politic?
Alexandre Dorna: Suntem, la scara mondiala, in fata unui nou ciclu populist. Globalizarea economiei de piata a devenit mijlocul cel mai rapid de contaminare. Actuala uzura a mecanismelor democratice a favorizat revenirea populismului, iar elitele politice sunt paralizate in fata acestui fenomen in crestere. Fenomenul a fost determinat de retragerea elitei intelectuale din viata politica intr-un moment in care ideologia se reduce la calcule electorale si economice. E totodata consecinta faptului ca strategiile politice au devenit personale in absenta unei propuneri de ideal colectiv. Populismul nu s-a ivit ex-nihilo, ci dupa o lunga perioada de epuizare culturala si ideologica a elitelor de la putere. Deceptia, frustrarea si asteptarea au fost factorii lui de explozie. Populismul nu anunta sfarsitul unui sistem ori inceputul altuia, ci denunta subrezirea guvernarii democratice. Urmeaza eruptia unei multimi, cu aspect de revolta viscerala, fara program si obiective precise, aprinsa de o intrebare presanta: cum sa scape de sfidarea unei elite politice arogante si inutile si de angoasa pe care aceasta i-o produce? Doar aparitia, in numele binelui comun, a unui lider carismatic ar provoca, la un moment dat, risipirea nelinistii intregii natiuni.
Lavinia Betea: Cum se impaca, de fapt, carisma cu populismul?
Alexandre Dorna: Sa ne amintim ca liantul unei societati nu este de factura sociologica, ci psihologica. Este cumplit sa vezi, intr-un moment de criza, intruchipandu-se intr-o persoana diversele componente ale fondului rezidual dintr-un conglomerat uman. Liderul populist, intotdeauna un personaj carismatic, se adreseaza tuturor, dar mai cu seama acelora care indura nedreptati si mizerie. Prin comportamentul si prin cuvintele sale, evoca marile mituri fundamentale. Simbolurile joaca un rol important de re-cunoastere in provocarea unei treziri colective. Nu lipseste dimensiunea antidepresiva. Adevaratul lider carismatic e insotit cu retorica, uneori chiar cu demagogia si cultiva o viziune a viitorului prin socul unor imagini emotionale. Unii cercetatori cred ca liderul carismatic isi asuma rolul de agent al transformarii datorita inspiratiei sale si din proprie consideratie fata de aproapele sau, caci cheia carismei este capacitatea de a-i incuraja pe cei slabi si de a propune un model de identificare. Populismul nu este o simpla miscare de mase, ci deopotriva, raspunsul maselor la o situatie critica si la chemarea (considerata curajoasa) a unui ins carismatic care se ridica impotriva puterii, apeland la intregul popor.
Lavinia Betea: Care este statutul cetateanului (a asa-numitului „zoon politikon”) in cadrul situatiei politice dintr-o tara reprezentativa pentru istoria democratiei ca Franta?
Alexandre Dorna: Cetatenia se banalizeaza si esenta sa se estompeaza. Democratia reprezentativa actuala nu vrea un cetatean activ si critic. Cetateanul se eclipseaza. Acesta e rezultatul unei politici republicane tradate: nu mai avem o contra-putere. Partidele politice s-au transformat in oficine ale gestiunii si administrarii carierei profesionistilor din politica. Fragmentarea si lipsa de idealuri comune fac sa devina complet inutila politica cetateanului. Nici cetatenii nu mai pun insa intrebari esentiale precum: ce-am devenit noi? Ce mai este natiunea? Este cu adevarat republicana republica noastra? Trebuie, oare, sa fim bogati si puternici? Pentru ce facem asta? Ce sens are virtutea politica? Sunt oamenii politici corupti? Ramane egalitatea o aspiratie comuna? Este regimul republican compatibil cu capitalismul? E nepieritoare economia liberala?
Lavinia Betea: Dar studentii?… In Franta, grevele lor sunt istorie. Credeti ca sunt interesati de politica la fel de mult ca altadata?
Alexandre Dorna: Politica nu-i atrage deloc. Intuitiv, resping ideea politicii ca profesie. Dupa un sondaj recent, majoritatea tinerilor (20-35 ani) nu au incredere in oamenii politici. Cu siguranta, sunt mai putin ideologizati ca altadata, dar au ramas sensibili la cauze nobile precum lupta contra rasismului, pacea si solidaritatea. Revendicarile lor sunt insa punctuale si pragmatice. Desigur, tinerii au niste opinii referitoare la politica si niste tendinte ideologice, dar numai o minoritate dintre ei este politizata. De altfel, vechiul clivaj stanga-dreapta pare mai putin pronuntat la tineri decat in trecut. Rari sunt si studentii care incearca sa dobandeasca o veritabila cultura politica. Dar daca abordezi cu ei teme politice, remarci ca opiniile lor sunt de mare acuitate critica si de uimitor realism. In mod curios, s-ar putea zice si ca tinerii de azi sunt dezamagiti inainte de vreme si ca le este frica de viitor. Totul se petrece de parca studentii nu si-ar permite un timp de visare politica. Au o rationalitate conformista. Caci, uimitor, problema schimbarii societatii nu mai este una dintre prioritatile lor. Mai presant este sa-si gaseasca locuinta, slujba, stabilitate. Exista, totusi, o asteptare politica a tinerilor, mai putin utopica decat altadata, dar tot atat de exigenta.
Lavinia Betea: Care este in prezent, in opinia dumneavoastra, portretul liderului ideal?
Alexandre Dorna: Din punctul meu de vedere, nu exista un lider ideal. Depinde de situatii. Imposibil deci sa va raspund in abstract. Miturile liderului ideal democratic si al liderului autoritar rau sunt depasite. Pragmatismul politicilor actuale ne demonstreaza aceasta. Este adevarat insa si ca in situatiile de criza, ochii multimii sunt atintiti asupra liderilor duri si vizionari. In asemenea cazuri, carisma este un atu evident. Cat despre calitatile dorite, depinde de pozitia sociala si economica a electorilor. Tineretul impartaseste anumite convingeri: trebuinta de a asculta si refuzul limbii de lemn. Totodata, percepe ca lumea actuala este in deriva. Ca aceasta clasa politica nu garanteaza decat pe termen scurt. Astfel, atitudinea oarecum sceptica si in asteptare a tinerilor dezvaluie ca ar trebui sa re-explicam lumea, sa ordonam precis mizele in timp, sa propunem si alte sperante decat legile pietei. Sa aratam in ce fel tranzitia care se pregateste impune sa gandesti colectiv.
Lavinia Betea: Si atunci ce asteapta electorii francezi de la viitorul lor presedinte?
Alexandre Dorna: Care ar fi, asadar, calitatile pe care dorim sa le aiba noul presedinte? Ar fi de dorit, probabil, un presedinte ferm si comprehensiv, apropiat si vizionar. Caci, singur, curajul nu ajunge. Mi se pare ceva valabil si exprimabil pentru toate sau aproape toate tarile democrate. Caci alunecarea in populism risca sa ascunda alt derapaj – un neo-totalitarism.
Foto: Coperta albumului Combat Crisis, Face the Crowd
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.