Despre pipe si trabucuri

Bion vorbeste despre faptul ca cercetarea stiintifica se ocupa de obiecte neinsufletite si, de aceea, uita ca pentru studiul viului este nevoie de cu totul alte reguli si o cu totul alta metodologie. Ulterior face si afirmatia surprinzatoare ca gaseste nesatisfacatoare distinctia intre procese primare si secundare, asta dupa ce sustine ca constiinta ar trebui sa fie binoculara, cu un ochi la inconstient, iar cu celalalt la constient (Invatand din experienta, cap. 19).

Pentru a-mi explica mai usor ideea, o sa plec de la un tablou al lui Magritte numit Trădarea imaginilor, pe care scrie Ceci n’est pas une pipe. Tabloul infatiseaza pur si simplu o pipa. Magritte si Bion au dreptate: aceasta nu este o pipa, este doar reprezentarea picturala a unei pipe. Daca luam in considerare spusele unui pacient, va trebui sa facem distinctia, atunci cand vorbeste despre o pipa, daca e vorba de o pipa pe care o foloseste sau doar de tabloul unei pipe. Daca vom considera ca pipa este o reprezentare reala a realitatii psihice a pacientului si uitam de contextul psihic din care aceasta face parte, s-ar putea sa ne facem o reprezentare falsa despre ceea ce pacientul incearca sa ne comunice.

Un pacient care se plange ca toti oamenii sunt prosti nu incearca sa ne comunice faptul ca oamenii sunt prosti. Stim cu totii ca aceasta nu este o comunicare stiintifica bazata pe cercetare, insa ne aflam si in fata faptului terifiant ca nu putem sa-i negam experienta personala cu oamenii. Interpretarea normala ar fi aceea ca in spate se ascunde o imagine narcisica grandioasa, un eu ideal, un ideal al eului, o idealizare etc, iar in plan constient avem de-a face doar cu emotia de furie, suparare, tristete, produsa de discrepanta acestor doua imagine in mintea pacientului. Insa aici terapeutul uita ca el este acela care introduce aceasta distinctie intre reprezentarea inconstienta si cea constienta. Pentru pacient, acest lucru nu este decat un clivaj defensiv al terapeutului si, de aceea, si un lucru extrem de traumatic. Dupa cum Bion afirma ca in mintea pacientului nu exista aceasta distinctie atat de neta intre inconstient si constient, intre vis si realiate, intre obiect si subiect. Acest tip de interpretare nu va duce decat la traumatizarea inutila a ambilor participanti in terapie. Nu putem confunda comunicarea pacientului despre faptul ca toti oamenii din viata lui sunt prosti, cu o comunicare stiintifica despre un fapt masurabil si incontestabil.

Pe de alta parte se ridica o problema foarte interesanta: daca inconstientul nu cunoaste timpul, atunci cum se poate ca actiunea acestuia sa fie temporizata? Se poate afirma cu siguranta ca o trauma sau o dorinta inconstienta a avut loc cu un anumit timp in urma? Freud vorbea de constructia istoriei pacientului, insa nimeni nu remarca ca aceasta istorie este constructia facuta de terapeut in baza sedintelor analitice si a transferului. Mai corect ar fi sa consideram ca inconstientul functioneaza intr-un permanent aici si acum (compulsia la repetitie), iar eul nu functioneaza decat in après-coup. Astfel, un pacient care se plange ca toti oamenii din jurul lui sunt prosti nu incearca sa vada decat daca si terapeutul se incadreaza in aceasta clasa de oameni. Sarcina terapeutului ar fi aceea sa inteleaga ca aceasta reprezentare a pacientului nu este decat o alta repetitie a unei dorinte nesatisfacute si care nu are ca rezultat decat intarirea in après-coup a traumei. Terapeutul e pus in aceasta categorie, dar numai pentru a fi testat de catre pacient daca el, terapeutul, e capabil sa inteleaga rana narcisica ca pe o comunicare a diferentei si identitatii. Insa nu prostia celorlalti il face pe pacient diferit, ci rana narcisica.

Freud spunea ca trabucul este uneori doar un trabuc, insa terapeutul trebuie sa faca aceasta distinctie, intre cand acest trabuc este doar un trabuc si cand nu.