Doar cineva care nu este rau (III)

Revin in atentia cititorului cu cea de-a treia parte si ultima a acestui articol, nu mai putin interesanta si bogata in consemnari. Reiau de la finalul articolului anterior in care afirmam ca legatura este noul spatiu al continerii si vom vorbi in acest articol despre continut si continator.

Copilul: cand patesc ceva scriu pe un caiet si apoi il las acolo, nu il mai deschid
Terapeutul: si ce se intampla cu ce ai patit?
Copilul: ramane acolo inchis
Terapeutul: si il poate deschide cineva?
Copilul: doar cineva care nu este rau

Ar fi greu si nedrept sa incepem o discutie despre continere fara a-i acorda cuvantul mai intai lui Bion. El este cel care a teoretizat modul in care reveria materna permite continerea si transformarea continutului brut al psihismului copilului si construirea unui aparat de gandit ganduri. Despre alfa si beta este vorba si in dialogul nostru si despre cerinta copilului catre analist de a traduce aceste elemente brute folosind o reverie ce apartine la origine mamei sale si visand in locul sau, simbolizand si oferind un sens. Bion admite ca la nasterea copilului el este modelat de dominanta unui model digestiv care poate aparea din experienta sanului. Totusi, acest model digestiv este acuplat unui model psihic pe care se sprijina. Altfel spus, chiar daca sanul ofera o hrana buna copilului, conservarea sanului bun nu este suficienta pentru creearea gandirii. Mama este cea care „digera” psihic proiectiile copilului si, pentru a-l hrani, ii ofera acest nou produs preparat de ea. Copilul primeste o hrana secundara, metaforica, el nu este hranit doar de un san corporal, ci si de unul psihic. Unul care nu este rau, adauga copilul, in sensul in care nu constituie un pericol si nu il pune in situatia de a ataca la randul sau pentru a se apara.

Cand vorbim insa de continere nu putem sa nu amintim un concept esential, introdus de Didier Anzieu (1985) si anume invelisul psihic. Fiecare spatiu psihic implica un invelis care il delimiteaza, il particularizeaza, il protejeaza, il constituie si il hraneste. Aceasta „piele psihica” care fondeaza, inconjoara si contine psyche-ul este constituita, pe de o parte, dintr-un strat de protectie servind drept filtru si, pe de alta parte, dintr-un strat corespunzand unei suprafate sensibile de inscriptie, unde se marcheaza anumite urme, semne venite din afara, din exterior sau de dinainte, constituind o veritabila pictograma. Aceste doua functii ale invelisului psihic, de filtru si suprafata de inscriptie ii dau statutul de intermediar si ii permit sa asigure functiile de continator si de recipient (adica de participant la procesul de simbolizare).

Asa cum exista un invelis psihic invidual, constatam existenta si a unui invelis psihic grupal care delimiteaza si determina spatiul psihic familial, contine subiectii si legaturile care ii unesc si participa la viata psihica grupala. Veritabila interfata intre interior si exterior, el este continator, unificator si hranitor; el serveste drept bariera de protectie si drept filtru de schimburi. El determina specificitatea spatiului familial pe care il defineste si participa la procesul de individuare. Aceasta „piele” a grupului este de esenta genealogica, adica constituita plecand de la urme ne-elaborate ale trecutului, puse in comun in procesul de fondare, este un loc de memorie familiala permitand construirea amintirii si a istoriei si organizarea vietii psihice familiale.

Daca ne intoarcem la dialogul nostru si la ceea ce discutam in articolul anterior, putem spune ca la nivel grupal familial exista un continator grupal pe care il numim legatura. Amintesc aici definitia acestui concept:

…o structura complexa, care cuprinde un subiect, un obiect si inter-relatia lor reciproca cu procese de comunicare si de invatare. Aceste relatii inter-subiective au o dimensiune si ele se stabilesc pe baza „nevoilor”, fundament si motivatie a legaturii. Aceste nevoi au o nuanta si o intensitate particulara in care intervine fantasma inconstienta. Orice legatura implica existenta unui emitator si a unui receptor, a unui cod si a unui decodor a mesajului (el se refera la comunicarea inconstienta). Pun intre ghilimele cuvantul nevoie care este un punct de intrebare central in raport cu dorinta: acest cuvant ar fi o tentativa de diferentiere a realitatii materiale a prezentei celuilalt si a lumii interne. (Enrique Pichon-Riviere).

Asa cum in planul psihismului individual vorbim despre mecanisme de aparare precum clivajul, negarea, refularea sau chiar forcluderea, si in in planul psihismului grupal vorbim despre negativitate, o modalitate de a se degaja de legatura si de componentele sale alienante sau mortifere. Legatura intersubiectiva prin negare este pe de o parte un sistem de aparare, dar este si o activitate fondatoare a spatiului psihic care permite o reprezentare interna a limitelor. Negativitatea radicala corespunde a ceea ce este in afara spatiului psihic si care este gandit ca imposibil de reprezentat. Poarta ceea ce nu este, non legatura, ne-reprezentabilul, golul, necunoscutul, absenta. Se apropie in acest sens de narcisismul negativ al lui Green. Negativitatea radicala introduce o gandire asupra mortii ca ne-gandit.

Si ne putem intreba in finalul acestui articol, dupa ce am parcurs mai multe etape ale teoretizarii, daca nu este in fapt vorba despre o fantasma de moarte, despre un doliu de negandit, despre o angoasa primara de pierdere? Ceea ce nu se poate spune, ceea ce nu se poate vorbi, dar se poate scrie pentru a pastra o urma, o amprenta care functioneaza ca o transmitere transgenerationala in negativ.