Douăzeci de ani despart Reţeaua socială a lui David Fincher de Cercul Poeţilor Dispăruţi al lui Peter Weir. Douăzeci de ani… sau, ca să spunem aşa, un secol.
Cele două filme sunt într-atât de reprezentative pentru epoca lor – şi bine făcute, în plus -, încât reprezintă o dată pentru inconştientul colectiv cinematografic: cea a trecerii de la o formă de romatism poetic la bordelul planetar al Facebook-ului. Locaţiile de filmare sunt aproape identice (admirabilă cursă de bărci în filmul lui Fincher), psihologia e neschimbată, şi totuşi o prăpastie îi separă pe fanii netului de nebunii întru literatură.
Cele două filme ne povestesc, fiecare în felul său, despre ce devin oamenii atunci când tehnica prevalează asupra culturii. Cercul Poeţilor Dispăruţi dă bine seama azi de titlul său: sunt într-adevăr nişte naufragiaţi bine mersi aceşti studenţi îndrăgostiţi de literatură. Reţeaua socială, de asemenea, îşi dă arama pe faţă: stup sau furnicar, lumea de mâine nu va mai semăna nicidecum cu cea de ieri. Va apărea, poate, o nouă formă de poezie, deşi mă cam îndoiesc. O relaţie nouă cu erotismul va schimba, totuşi, situaţia: sexualitatea va vibra mai puţin în trupuri şi mai mult în infinita virtualitate a întâlnirilor imaginare. Va fi aceasta o manieră inedită a umanităţii de a se sinucide? În acest caz, să ne bucurăm!
 Roland Jaccardeste scriitor. Nihilist, a fost un apropiat al lui Cioran şi Louise Brooks. A scris mult despre psihanaliză. Trăieşte la Paris. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
