
In episodul anterior am vorbit cu predilectie din perspectiva lingvistica despre diferenta dintre fantasma si fantezie, acesta din urma fiind cuvantul folosit de Freud, care implica – pe langa ceea ce desemnam noi prin fantasma – actiunea de a privi. In cele ce urmeaza, vom face o incursiune intr-un alt domeniu. Dar legatura cu investigatia lingvistica ramane fertila, pentru ca, ceea ce nu am pomenit noi ieri, este ca limbajul lasa sa se inteleaga ca privirea pare sa opereze un salt de natura sau o schimbare de substanta, cum vreti sa ii spuneti, ca in cazul cuvantului grecesc thea care, cu accent pe „e” inseamna privire, dar cu accent pe „a” inseamna zeita. Avand in vedere ca accentele au fost introduse abia in perioada bizantina, e lesne de inteles ca acelasi cuvant thea reunea, pana atunci, ambele sensuri. Exista si alte exemple pe care, pentru fluiditate, le trecem aici cu vederea. In treacat, mai merita sa recurgem la istoria religiilor pentru a ne aminti de multiplele situatii in care divinitatea este reprezentata printr-un ochi: de la ochiul lui Horus la ochiul lumii din scripturile budiste sau la cel de-al treilea ochi al lui Shiva ori la atat de popularul ochi al providentei care a facut cariera in crestinismul occidental, incepand cu Evul Mediu si culminand cu Barocul. Iar pentru cei mai materialisti, ochiul providentei va readuce in minte imaginea placuta de pe reversul bancnotelor verzi.
Freud repeta insistent, pana iti face capul calendar, ca psihanaliza nu este o viziune despre lume. Nu totul este interpretabil din punct de vedere psihanalitic, cum mult prea multi tind, eronat, sa creada. Sigur ca nu poti trai asa, ca planta, fara o viziune despre lume, dar, in conditiile astea, Freud atrage atentia ca psihanaliza se racordeaza la viziunea despre lume a stiintei. Acuma intelegem de ce si-a schimbat el teoria de atatea ori pe parcursul vietii: pentru ca viziunea despre lume a stiintei e in permanenta evolutie, nu e dogmatica sa fie imuabila. Daca-l urmam pe Freud, urmam si exigentele cercetarii actuale, care nu mai poate fi decat interdisciplinara. Asa ca, dupa ce am profitat de experienta lingvistilor, e randul sa vedem ce alte stiinte pot sa ne mai aduca o clarificare, cat de mica, in problema noastra. Problema pe care o ridica morala episodului precedent era, in fond, destul de serioasa: cum produce actiunea de a privi (care e componenta biologica a fanteziei) trecerea din planul fizic (ochi, lumina) in cel psihic (ganduri, sentimente, vise)? Merita, insa, sa mai mentionam un lucru: Freud ne avertizeaza ca viziunea despre lume a stiintei este opusa viziunii pe care religia o are despre lume. Sa remarcam finetea si sa nu ne lasam dusi in eroare: nu e vorba aici de existenta sau inexistenta lui Dumnezeu, ci despre un anumit model de gandire, despre un anumit fel de a pune problema. Astfel, desi am intitulat acest paragraf Discurs asupra metodei, pozitia noastra ne separa de Descartes, potrivit caruia corpul si mintea (sufletul) sunt doua substante diferite. Aceasta viziune despre lume apartine religiei. Noi insa vom imbratisa mai degraba intuitia lui Spinoza, pentru care corpul si mintea (sufletul) sunt aceeasi substanta, mintea fiind un fenomen al corpului. Privim, deci, omul ca pe un corp care gandeste, sau intelegem gandirea ca pe o functie superioara a corpului, ori luam mintea drept un fenomen al corpului: alegeti ce exprimare vi se pare mai prietenoasa! Vom vorbi mai pe larg despre aceste lucruri in episodul al treilea, maine.
Schema prin care Descartes punea pe seama actiunii glandei pineale legatura dintre cele doua substante, corpul si mintea |
Efectul de tunneling printr-o bariera: energia particulei care face tunneling ramane aceeasi, dar amplitudinea ei descreste. Sursa: Wikimedia Commons |
Efectul de tunneling ilustrat de rezolvarea ecuatiei matematice a lui Schrödinger cu programul Mathematica 8. Sursa: Wikimedia Commons |
In acest punct, insa, e cazul sa ne punem doua intrebari.
Prima intrebare este despre timp
in some sense each region contains a total structure ‘enfolded’ within it
modelul holonomic fiind o extensie a felului in care functioneaza o holograma, care contine imaginea intacta in orice punct. Fotonii ne readuc aminte ca nu am iesit de sub incidenta privirii si a imaginilor – nu va ingrijorati, vorbim tot despre fantezie! Bohm considera ca, in ceea ce priveste constiinta / constientul,
each moment has a certain explicate order, and in addition it enfolds all the others, though in its own way. So the relationship of each moment in the whole to all the others is implied by its total content: the way in which it ‘holds’ all the others enfolded within it.
Constiinta e, astfel, un proces in care cotinuturi anterior im-plicate devin ex-plicate si continuturi anterior ex-plicate devin im-plicate. Iar legatura clara cu fizica cuantica, Bohm o face astfel:
One may indeed say that our memory is a special case of the process described above, for all that is recorded is held enfolded within the brain cells and these are part of matter in general. The recurrence and stability of our own memory as a relatively independent sub-totality is thus brought about as part of the very same process that sustains the recurrence and stability in the manifest order of matter in general. It follows, then, that the explicate and manifest order of consciousness is not ultimately distinct from that of matter in general. [s. n.]
Daca asa stau lucrurile, reiese concluzia simpla ca timpul este ceva specific functionarii constiintei. Si pentru ca la nivelul constiintei se realizeaza contactul cu realitatea, ce se intampla este ca noi luam felul ei de functionare drept o lege a realitatii. In realitate, insa, s-ar putea sa nu existe timp, asa cum inclina sa creada destui fizicieni contemporani. Oricum, chiar daca admitem ca in realitate exista timp, in inconstient nu exista timp pentru ca inconstientul este corpul. Mai concret, inconstientul este informatia im-plicata stocata integral in toate celulele corpului, ca intr-o holograma, pe cand constiinta, activand unele sau altele dintre informatii (ca raspuns la un stimul), face aceasta informatie ex-plicata, astfel generand timpul. Constiinta este un organ de simt, iar timpul tine de modalitatea in care ea percepe. Ceea ce inconstientul im-plica, constiinta ex-plica. Modelul hologramei descrie cosntiinta ca pe o lentila.
Din ce stim noi, nu exista o reprezentare directa a foamei, asa ca am plecat de la abordarea fiziologica pe care o stim despre foame. Tinand cont de faptul ca, in principiu, corpul este homeostazic, foamea va fi perceputa ca un deficit. A fi satul va fi fi perceput ca o saturatie. Problema care se pune acum este cu ce anume sesizam aceste modificari de tip fiziologic, pentru ca atentia nu este inca implicata sau cel putin nu acel gen de atentie pe care o vedem strict legata de perceptia vizuala? Ni s-a parut un lucru util sa facem aceasta distinctie. Raspunsul pe care ni l-am dat la aceasta problema a fost ca organul de perceptie al impresiilor senzoriale este constiinta. De acum devine foarte clar ca ne inscriem in modelul freudo-bionian de explicare. Ceea ce ni se pare acum foarte interesant e faptul ca modelul aparatului digestiv folosit de Bion pentru explicarea aparatului psihic ne ofera o noua intelegere. Cand apare foamea, senzatia de deficit se translateaza la nivel psihic ca ne-san. Saturatia prin hranire elimina deficitul, ne-sanul, si ne da sanul. Modelul dupa care facem trecerea de la impresia corporala la impresia psihica e acelasi pe care vrem sa-l utilizam in cazul atentiei, si anume modelul fenomenului de tunneling descris de Schrödinger. Aceasta miscare de la stimulul fizic la cel psihic poate fi conceputa ca o translatie.
Ciprian Tauseste psiholog in formare psihanalitica. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
Ştefan Lungueste în formare în psihoterapia şi psihanaliza copilului şi a adolescentului. |
DE ACELAŞI AUTOR
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Urmăriţi-ne pe WhatsApp
Abonaţi-vă la Newsletter
Toate articolele acestui autor