Copiii lasa ce e mai bun la urma. Noi, dupa ce am trecut prin lingvistica, apoi prin fizica si prin neurobiologie, am lasat la urma calea regala: interpretarea viselor. Va amintim ca firul rosu pe care l-am urmarit pana acum a fost perceptia vizuala.
Vis teoretic
Se pare ca, cel putin dupa unii cercetatori, bebelusul incepe sa aibe faze de somn REM din saptamana 24-30 din perioada intrauterina. Mai interesant e ca acestia declara ca e in proportie de 100%. Ulterior la bebelusii nou nascuti ajunge undeva la 50%, iar la adulti se rezuma la 25%.
Totusi, nu se poate trage nicio concluzie asupra a ce anume viseaza bebelusii. Ipoteza noastra ar fi urmatoarea: aceasta activitate fiziologica de visare e legata de prelucrarea stimulilor interni si externi, iar astfel visul il vad ca pe o functionalitate fiziologica ce pune premisele activitatii de gandire in genere. O sa sarim peste etapa intrauterina, ca nu e de mare interes pentru noi acum, insa bebelusul la inceput are nevoie de acest somn de tip REM pentru a se obisnui cu noile impresii senzoriale din lumea externa. Din ce stim noi, la inceput, aparatul vizual nu este dezvoltat, copilul percepand mai degraba umbre si diverse intensitati luminoase. Spre deosebire de aparatul auditiv, care are o acuitate si o dezvoltare ce ulterior se va diminua. Aici as tine cont si de faptul ca limbajul nu e instituit absolut deloc.
Insiruirea logica a faptelor arata ca primele vise care vor fi povestite apar abia in momentul in care atat limbajul, cat si sistemul vizual sunt dezvoltate. Din ce stim noi, visele incep sa fie relatate de copil in jurul varstei de aproximativ trei ani. Daca e sa luam in considerare discursul psihanalitic, primele relatari despre experiente onirice sunt foarte puternic corelate cu pozitia depresiva sau cu stadiul oglinzii. Insa aceste amintiri-ecran – pentru ca nu sunt propriu-zis vise – sunt, mai degraba, primele urme mnezice, care coincid aproape perfect cu luarea in deplina stapanire a aparatului vizual.
Astfel, la inceput, copilul viseaza fara a avea reprezentari onirice vizuale, ci doar face o prelucrare a impresiilor senzoriale. Mai degraba am spune ca bebelusul, de fapt, nici nu viseaza ci, pur si simplu, prin faptul ca sistemul neuronal a intrat in functiune, trezeste ceea ce se numeste constiinta. Constiinta e, din punctul nostru de vedere, un fenomen psihosomatic. Este un fel de bucla psihica ce inchide activitatea cerebrala care reflecta direct impresiile corporale. Constiinta e un fel de feedback prin care corpul isi ajusteaza dezvoltarea si adaptarea la mediu. Pe de alta parte, constiinta ni se pare puternic legata de activitatea de visare, pentru ca mai apoi, in momentul in care sistemul vizual si limbajul sunt dezvoltate, aceasta functie a constiintei sa fie translatata catre starea de veghe si ulterior catre eu. Constiinta ni se pare un mecanism de bio-feedback strans legat de activitatea de visare, pe cand eul e un sistem de psiho-feedback legat de starea de veghe. Eul se suprapune peste functiile constiintei, inglobandu-i si transformandu-i abilitatile acesteia in scopul a ceea ce numim Gandire.
Asta sustine perfect paradigma efectului de tunneling, despre care am vorbit in episodul 2. Psihicul se afla in ambii subiecti ai diadei mama-copil, copilul fiind parte somato-psihica, iar mama parte psiho-fiziologica. Daca faci o suprapunere in oglinda a celor doua cuvinte, vei avea imaginea modului in care psihicul e o creatie in doi si nu o activitate individuala. Copilul viseaza fiziologic, mama vine cu reveria (Bion). Restul vietii noastre psihice nu e decat un fel de asociere libera pe care incercam sa o fortam intr-un sens finit si real.
I had a dream, which was not all a dream.
Asa isi incepea Lord Byron poemul Darkness in 1816. Ei bine, se pare ca Byron a reusit sa spuna aici ceva despre insasi natura viselor, asa cum vom vedea in cele ce urmeaza.
Pentru studiul nostru, am strans o colectie privata de vise provenind de la 9 subiecti care, la cererea noastra, au procedat astfel: pe parcursul unei saptamani si-au notat visele, apoi au scris imediat ce le trecea prin cap in legatura cu ce au visat. Am plecat in analiza viselor de la urmatoarele date: visele, asa cum le-am cules noi, se invart in jurul conflictului dintre dorinta si realitatea in care persoana se afla in acel moment, iar acest lucru se intelege cel mai bine prin ceea ce Freud intelegea prin identitatea de perceptie intre imagine interna (de sine si de obiect / Celalalt), pe de o parte, si trairea si comportamentul persoanei, pe de alta. Dar pentru ca documentele din colectia noastra au caracter confidential, vom oferi exemple dintr-o colectie publica – primul vis din lucrarea lui Thomä si a lui Kächele, Tratat de psihanaliza contemporana (Editura Trei, 2011):
Eram într-un spital la un medic mai tanar. Am relatat despre boala mea si el mi-a dat sperante. El stie un leac împotriva acestei boli. A experimentat, facandu-mi injectii in spate, si in timp ce imi facea injectiile – a durat foarte mult – m-am indepartat de el pentru ca durea.
Conflictul este intre speranta (dorinta de a se vindeca) si tratamentul cu injectii care dureaza mult si este dureros. Daca visul ramane tratat tot ca o implinire a dorintei, atunci implinirea dorintei ar insemna o identitate de perceptie. Speranta din acest vis ar duce visul sa aiba ca final un tratament reusit. E foarte evident ca aici functioneaza ambele principii, atat cel al placerii pus in slujba dorintei, cat si cel al realitatii pus in slujba trairii / comportamentului / situatiei de viata. Astfel, perceptia vizuala pare a fi puternic legata de dezvoltarea conflictului dintre imaginea interna si situatia de viata sau dintre dorinta si nevoie.
In acest caz, constiinta ne pare a fi a-conflictuala pentru ca nu cunoaste dorinta, cunoaste doar nevoia. Nevoie pe care inca o traducem ca pe un deficit corporal de tip homeostatic ce declanseaza angoasa care pune in miscare aparatul psihosomatic, astfel incat sa elimine deficitul. De altfel, cam toata lumea e de acord ca nu exista o diferenta la bebelus intre extern si intern, adica nu exista o imagine interna si o situatie de viata externa, sau – altfel spus – nu exista niciun conflict intre nevoie si dorinta. Initial, copilul nu percepe decat nevoia, care clar are un caracter negativ, asa cum sustine Bion si, pe baza intalnirii cu lucrul (sanul, mama), isi elaboreaza dorinta, conflictul si, ulterior, gandirea. Nevoia din acest vis este boala (torticollisul) de care sufera persoana in cauza, iar aceasta nevoie este tradusa in vis prin tratamentul cu injectii, care e o referire destul de directa la situatia terapeutica (alta situatie de viata).
Un alt aspect care merita mentionat este prezenta medicului, care este o reprezentare a Celuilalt in vis – in acest caz, a terapeutului. Insa se ridica o problema: chiar este o reprezentare interna a celuilalt? Sau exista si o anumita contaminare cu o reprezentare de sine interna? Daca mergem pe ideea ca visul este si o reprezentare scenica de sine, atunci avem doua posibile interpretari: 1. doctorul este o reprezentare a terapeutului in care isi pune sperante; 2. medicul este o reprezentare a unei parti din sine care isi doreste vindecarea. Credem ca medicul este o condensare a ambelor reprezentari, atat a celuilalt, cat si a sinelui. De altfel, atunci cand vine vorba de obiecte, identitatea de perceptie este mult mai usor de realizat tocmai prin prisma faptului ca in raporturile de zi cu zi e mult mai necesar sa avem o identitate de perceptie intre reprezentare interna a obiectului si realitatea lui obiectiva. Reprezentarea interna a obiectului este “contaminata” de reprezentarea de sine, dar si viceversa. In visul de aici, medicul / terapeutul este investit pozitiv, doar ca tratamentul sau este considerat lung si dureros.
Concluzia noastra e ca visul este mult mai usor de interpretat ca un simptom, adica rezultatul de compromis al unei situatii conflictuale.
Morala episodului al patrulea
Nu exista niciun argument in favoarea fantasmelor intrauterine, atat de populare in discursul psihanalitic actual. Din contra, lipsa perceptiei vizuale implica lipsa unei imagini, a unei reprezentari psihice corespunzatoare si deci lipsa fantasmei in perioada intrauterina. Singura interpretare care se poate sustine, atunci cand in clinica apar relatari care suna a fantasme intrauterine, este ca aceste sunt amintiri-ecran, imagini pe care psihicul le produce ulterior cu scopul de a umple un gol, pentru ca nu poate sa tolereze lipsa de sens. Faptul ca fatul viseaza in perioada intrauterina nu constituie, asa cum s-a incercat, un argument in favoarea existentei fantasmelor intrauterine, pentru ca visul fatului difera cu siguranta de visul copilului in varsta de trei ani, care este capabil sa implice perceptia vizuala intr-o reprezentare psihica, adica sa fantazeze / sa fantasmeze.
Morala serialului
E prea tarziu sa mai inlocuim in limba romana fantasma cu fantezia. La fel cum a fost prea tarziu si-n Franta atunci cand si-a dorit Lagache. Dar ce e important e sa avem in minte atunci cand spunem fantasma faptul ca Freud a considerat potrivit termenul de fantezie, cu toate implicatiile lui, inclusiv pe aceea de vis diurn, asa cum putem vedea in Studii asupra isteriei (1895). Si, daca pentru unii autori scolastici, psihanaliza incepe abia la 1900 cu Interpretarea viselor, asta nu schimba cu nimic situatia, pentru ca, si aici, Freud continua sa descrie fantezia dupa modelul visarii diurne. Aceste fantezii sau vise diurne sunt folosite de elaborarea secundara, care e partea din travaliul visului situata cel mai aproape de activitatea vigila. Freud este consecvent si, opt ani mai tarziu, continua sa lege strans fantezia de visarea diurna in Fanteziile isterice si relatia lor cu bisexualitatea (1908). De dragul adevarului, trebuie sa luam seama de faptul ca, atunci cand Freud gandeste fantezia din alta perspectiva, nu schimba termenul, ci precizeaza sensul, asa cum face in capitolul al VII-lea din Interpretarea viselor, unde vorbeste de fantasmele legate de dorintele inconstiente (practic, sensul redat prin cuvantul fantasma). Asta presupune faptul ca, in vise, visele diurne pot fi intim legate de fantezia inconstienta, fantezia situandu-se la ambele capete ale procesului oniric. Folosind acelasi cuvant – fantezie – Freud nu a fost neglijent, ci a urmarit sa sublinieze legatura care exista intre toate aspectele acestui fenomen psihic atat de important in teoria lui. Speram ca prin aceste cateva detalii bibliografice sa va convingem sa cititi fara prejudecati excelentul articol despre fantasma al lui Laplanche si Pontalis din Vocabularul psihanalizei, de unde le-am extras. Va veti convinge ca insistenta noastra este justificata. Si, daca nu ne credeti pe noi, poate ii veti crede pe ei. Dovezile sunt zdrobitoare.
Miza este aceea de a-l intelege pe Freud mai intai prin el insusi si nu prin catehismul micului psihanalist, chiar daca autorii lui poarta nume mari. Freud a murit si nu mai poate sa se apere decat prin ce a scris. Sa citim, deci, ce a scris, fara prejudecati. Nu ce a vrut sa spuna Freud. Ci ce a spus.
Iar la final o concluzie simpla, dar cu implicatii multiple: faptul ca, in al treilea paragraf din capitolul al VI-lea din Inconstientul (1915) – pentru versiunea romana: pasajul de la p. 145 din Opere esentiale, Editura Trei, 2010 – Freud observa prezenta simultana a fanteziei la nivelul sistemelor Cs, Pcs si Inc si faptul ca el intinde semnificatia fanteziei de la dorinta inconstienta pana la visarea diurna si simptom, inseamna ca fantezia leaga indisolubil principiul placerii de principiul realitatii. Daca ar fi sa ne reprezentam cele doua principii prin doua puncte, linia dreapta care le uneste este fantezia. Din acest punct de vedere, Bion, care insista pe coexistenta celor doua principii, se dovedeste cel mai bun cititor al lui Freud.
 Ciprian Tauseste psiholog in formare psihanalitica. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
 Ştefan Lungueste în formare în psihoterapia şi psihanaliza copilului şi a adolescentului. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
