Propun din nou cititorului un articol care vizeaza tema pozitiei schizo-paranoide si implicatiile acesteia in dezvoltarea psihica. Cer ingaduinta acestuia pentru reluarea unor teme, insa bogatia aspectelor variate din clinica ne permit sa reluam aceste teme fie pentru a arata o alta perspectiva, fie pentru a aduce o completare. Consider ca o apartenenta teoretica nu exclude alte insertii teoretice si multumesc pe aceasta cale tuturor celor care aduc aceste completari in acest sens prin interventiile de la finalul articolelor.
Copilul: cand mama imi da o prajitura stau si ma uit mult timp la ea, desi mi-ar placea s-o mananc
Terapeutul: ce te opreste s-o mananci?
Copilul: ma gandesc ca ar putea fi otravita
Terapeutul: esti prins intre placerea de a o manca si teama ca ar putea sa-ti faca rau
Un dialog care releva foarte clar aparitia unei fantasme de moarte sustinuta de o angoasa de persecutie paranoida. Iubirea cu care se ofera catre copil o prajitura este ea insasi pusa sub semnul indoielii si coplesita de ura si dorinta de a-l ucide pe acesta. Permite insa aceasta indoiala o ambivalenta si deschide ea posibilitatea trecerii catre o pozitie depresiva sau este vorba despre un clivaj si o fixare in stadiul bun versus rau, iubire versus ura, viata versus moarte?
Cu alte ocazii am vorbit despre importanta urii si despre acceptarea si exprimarea acesteia in legatura ca o completare a iubirii, si nu ca un distrugator al acesteia. Ma voi apleca insa in acest articol mai degraba asupra magiei si animismului (rod al omnipotentei infantile) specific unei perioade foarte timpurii, o perioada ca da viata alimentelor, hranei si le transforma in salvatori sau persecutori. Melanie Klein este cea care descrie relatiile bebelusului cu sanul rau.
Daca ne raportam la imaginea care exista in mintea bebelusului – asa cum o putem vedea retrospectiv in analiza copiilor si adultilor –, constatam ca sanul urat a dobandit caracteristicile distructiv-orale ale impulsurilor resimtite de bebelus cand traieste stari de frustrare si ura. In fantasmele sale distructive, bebelusul musca sanul si il sfasie, il devoreaza, il anihileaza, iar el simte ca sanul il va ataca in acelasi fel. Pe masura ce impulsurile sadic-uretrale si sadic anale dobandesc tot mai multa forta, bebelusul ataca in minte sanul cu urina otravitoare si cu explozii de fecale si, in consecinta, se asteapta ca sanul sa fie otravitor si exploziv fata de el. (Melanie Klein, Invidie si recunostinta, Opere complete 3, Editura Trei, 2006)
Asadar este o lupta, pe viata si pe moarte, cine pe cine doboara si cine reuseste sa supravietuiasca.
Trecerea la o pozitie depresiva ar insemna acceptarea acestei lupte ca un intreg fara o finalitate tragica iminenta, ci mai degraba ca pe o pierdere si un castig temporar. In acest context, bebelusul introiecteaza o realitate externa mai linistitoare, lumea sa interna de imbunatateste, iar aceasta prin proiectie are la randul ei un efect pozitiv asupra imaginii sale despre lumea externa. Pe masura ce bebelusul reintroiecteaza in mod repetat o lume externa mai realista si mai linistitoare si de asemenea consolideaza in el intr-o anumita masura obiecte interne complete si nevatamate, au loc evolutii esentiale in organizarea supraeului.
Insa in masura in care obiectele interne au fost vatamate, au ramas partiale, procesul lor de introiectie a fost tulburat, aceasta pozitie clivata se va reactualiza ori de cate ori contextual exterior o va cere, aducand un pericol si cerand o aparare. Este si cazul dialogului nostru, interventia analistului neavand alt scop decat de a permite existenta celor doua trairi laolalta si de a sublinia complementaritatea lor.
Pe masura ce obiectele interne bune si cele rele vor reusi sa se apropie intre ele, aspectele rele fiind atenuate de cele bune, relatia dintre eu si supraeu se va modifica si va avea loc o asimilare treptata a supraeului de catre eu.
Inchei aducand in atentia cititorului un gand fugar cu privire la marul otravit oferit Albei-ca-Zapada de mama sa vitrega si invitand la o reflectie asupra acestei imagini din prisma celor discutate mai sus.
Cristina Călărăşanueste psihoterapeut de orientare psihanalitică în formare, psihodramatist în formare, membru fondator al Asociaţiei Române de Psihanaliză a Legăturilor de Grup şi Familie şi delegat în cadrul Federaţiei Europene de Psihoterapie Psihanalitică. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.