ROMANUL PSIHANALIZEI Relaţia pacientei cu mama a fost de la început dificilă. Pacienta a venit pe lume înainte de vreme, după contracţii premature; la puţin timp după naşterea ei, mama a rămas din nou însărcinată. Copilul nu a fost alăptat de mamă, ci de o doică braziliană. Din cauza fazelor maniace şi depresive ce se repetau periodic, mama a fost pentru copiii ei o persoană de referinţă foarte nesigură, ale cărei stări afective se modificau mereu. Din cauza nevoilor ei simbiotice, copiii trebuiau să doarmă pe rând cu mama; pe fiica cea mare mama o striga cu numele antidepresivului pe care îl lua ea. Pacienta îşi amintea cu oroare de nopţile în care dormea cu mama, aceasta având obiceiul de a se încolăci strâns în jurul ei. O expresie a relaţiei problematice cu mama a fost şi faptul că la vârsta de doi ani pacienta a început să vorbească portugheza; limba ei maternă a vorbit-o abia când a devenit adultă, deşi mama i se adresa mereu în germană. Se zvonise că la un an s-a târât afară din curte prin gard şi s-a dus la familia vecină pentru a fi îngrijită. Mai târziu, pacienta petrecea zile întregi la vecini, unde ajuta în gospodărie numai pentru a scăpa de situaţia insuportabilă de acasă. La vârsta de doi ani au început atacurile de epilepsie. În aceste cazuri nu mama, depăşită de situaţie, era cea care o îngrijea: pacienta îl chema pe tatăl ei, care se ocupa de ea.
În acelaşi timp şi relaţia cu tatăl era problematică: acesta chinuia cu o cruzimă brutală animalele domestice şi îşi maltrata copiii; în special fratele ei era adesea bătut şi închis în pivniţă. Pacienta era scutită de atacurile tatălui din cauza epilepsiei. Pe când avea şapte ani a descoperit că tatăl avea o relaţie cu secretarea sa. Tatăl avansase în ierarhia fabricii în care lucra, ajungând să ocupe o poziţie de conducere. Cariera sa implicase mai multe mutări ale întregii familii, ceea ce pentru mamă şi copii însemna de fiecare dată ruperea unor legături stabilite cu greutate. Mai târziu, tatăl a mai început încă o relaţie cu o altă femeie. Îşi organiza viaţa în aşa fel încât să îşi petreacă timpul alternând între cele trei femei. Din aceste relaţii s-au mai născut încă patru copii.
Pe când pacienta avea 12 ani, mama ei a încercat să se sinucidă, iar tatăl ei a dat vina pe copii pentru acest lucru, pentru că aveau prea puţină grijă de mama lor.
Fragment din “Umbra trecutului – Emigrarea între traumă şi formarea identităţii” de Manfred Endres, in Peter Bründl, Ilany Kogan (coord.), Hans Abeken, Juliane Bründl, Peter Bründl, Dieter Bürgin, Yecheskiel Cohen, Manfred Endres, Igor Haluszczynski, Gerhard Hummel, Vera King, Ilany Kogan, Fernanda Pedrina, Sieglinde Tommel, Karin Trübel, Hediaty Utari-Witt, Copilăria dincolo de traumă şi străinătate. Explorări psihanalitice ale destinelor emigranţilor aflaţi la vârsta copilăriei şi adolescenţei, trad. Ana-Mirela Feruglio, Editura Fundaţiei Generaţia, pp. 235-236.
