Trăim vremurile în care libertatea de alegere a devenit pârghia de care stă agăţat fiecare act uman. Iadul determinismului predicat de nihilişti a fost înlocuit de paradisul alegerilor neîngrădite, necenzurate, în care fiecare alege singur ce produs alimentar să cumpere, ce carieră să urmeze, ce partener sexual să aibă sau chiar ce identitate să adopte. Cu cât supraeul tiranic al societăţii, interdictiv şi acuzator, pierde tot mai mult teren în faţa legiferărilor drepturilor şi libertăţilor individuale, cu atât orizontul liberei-alegeri se lărgeşte, seducându-i, pentru ca apoi să-i înghită pe cei a căror istorie s-a scris sub semnele submisivităţii şi ale opresiunii. Dar oare chiar aşa să fie? Oare chiar această variabilă – libertatea individuală de alegere – să fie determinantă pentru dobândirea bunei-stări (well-being) individuale şi sociale?
Filosoful Renata Salecl susţine că, într-un mod paradoxal, această libertate de alegere, care pe de-o parte sporeşte sentimentul de autonomie şi de afirmare a individualităţii, poate provoca anxietate şi sentimente de vinovăţie subiectului aflat în faţa imperativului (!) de a alege între atâtea opţiuni pe care piaţa i le pune la dispoziţie. În acelaşi fel, ideologia de astăzi bazată tocmai pe această seducţie a alegerii, operează în sensul în care fiecare trebuie să se simtă vinovat pentru toate eşecurile din viaţa lui. Iată cum supraeul tiranic şi punitiv se perpetuează chiar şi în absenţa unor limite explicite.
Salecl deconstruieşte acest concept al alegerii (al liberei-alegeri), demonstrând felul în care ideologia, folosindu-se de ceea ce aparent ar constitui o oportunitate, continuă să-şi întindă tentaculele mârşave asupra maselor mesmerizate de sintagme precum free-market sau self-improvement.
Salecl subliniază că pericolul în care se află cel care, invadat de multitudinea de opţiuni între care trebuie să aleagă, se confruntă cu situaţii anxiogene, este dat de faptul că va tinde să se identifice cu cei care par a nu avea nicio îndoială (de pildă, astrologii) în privinţa deciziilor pe care urmează să le ia sau a modului de a percepe existenţa, în general. Or, acest lucru este extrem de periculos pentru că, spune Renata,
de regulă, oamenii care nu au nicio îndoială, au o structură psihotică.
 |
| Clic pe foto pentru a o mări |
 Alexa Pleşcaneste psiholog. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
Ma gandesc ca cei care nu au nici o indoiala nu au o reala alegere de facut.
Da, 'libertatile' de alegere, practic duc la pierderea adevaratei libertati, omul incurcandu-se in a judeca ce e bine si ce e rau. Se ajunge la nonvaloare, sciziune a eului.
Apropo de astrologie, nu pot să nu mă gândesc la concluzia sincer scandalizată la care ajunge Sophie Robert la contactul cu ideile delirante ale psihanaliștilor despre (mal)tratarea copiilor bolnavi sau abuzaţi in Franţa: "oamenii ăștia par de pe altă planetă!" Nimic mai just și sugestiv, găsesc că e cea mai potrivită expresie pentru pericolul pe care-l reprezintă această dogmă scelerată! Mi se strânge inima de câte ori aud de un psihanalist infiltrat în acţiunile de sprijinire a copiilor bolnavi. Nu se știe când și cum va reuși să planteze ideea că pentru a fi vindecaţi, copiii cu probleme de imunitate sau tumori, de pildă, trebuie separaţi de mame, că au un înveliș deficitar, rămășiţă a unei fantasme a pieii comune, sau excrescenţe rezultate dintr-o prelungire patogenă a relaţiei cu mama, care nu știe să-i separe corespunzător. Așa că vorbind de dogme și credinţe iraţionale, mai ușor cu pianu pă scări!!
E adevarat ca in Franta s-au propagat multe prostii psy. Cel mai mult in media, dar si in centrele psy, care nu sunt tocmai ce ar trebui sa fie. E aceeasi problema si cu parintii de autisti: in anii 70 foarte multi psihanalisti lasau parintii sa inteleaga ca "e din cauza lor", sau oricum, ii culpabilizau foarte tare.
Insa trebuie facuta o distinctie intre derapajele astea si scadalurile de media si ce spune psihanaliza/psihanalistii seriosi. Nu ei apar la TV, apar subiecte care pot atrage prin scandal.
Separarea de mama de care vorbeste psihanaliza este o separare simbolica, nu efectiva. Cand doi oameni sunt prea "lipiti" ei nu au cum sa se inteleaga, nu au cum sa traiasca impreuna, simplu spus. Dar e in sens psihologic, nu concret. "Separarea" de mama inseamna pur si simplu ca acel copil poate creste si va ajunge sa fie la un moment dat pe propriile picioare, nu sub fustele mamei.
Nu exista echivalenta intre o anume boala somatica, imunitara, tumori etc si o problema psihologica. Se poate specula pe tema asta si se fac corelatii insa niciun psihanalist decent n-o sa va spuna ca nesepararea de mama duce la o anume boala. Nu are cum sa stie asta!
Multumim pentru precizarile clare, decapante!
"…pentru a fi vindecaţi, copiii cu probleme de imunitate sau…" etc. – nimeni nu spune asa ceva, in afara de dv. Nu are nici o legatura cu articolul ori cu psihanaliza.
@anonim
Din cate stiu, scandalul a pornit de la tratamentul considerat traumatizant aplicat copiilor cu tulburari de spectru autist, nu-i priveste pe cei cu afectiuni medicale.
@cafe gradiva
Stiti ce n-are nicio legatura cu psihanaliza? "Lipsa de legatura"! Cum ar spune winnicott: Lipsa de legatura? Ça n'existe pas!
Eu nu "spun" asta, eu mă tem de asta. Da' bine,să fie ăsta delirul meu, că așa zic și eu, că nu poate avea nici o legatură cu zisa terapie. Cel puţin suntem de acord că dacă astea n-ar fi ideile mele, inventate de mine, și ar fi cumva premisele teoretice ale practicii de gen, ar fi oribil, da?
Da' cu articolul, cum, domne, să n-aibă legătură? Că doar v-am spus de unde a venit gândul – de la aluzia dispreţuitoare a articolului la astrologie, de parcă psihanaliza ar fi altceva decât o formă trivială de psihoză (și spre deosebire de dvs. care nu vă argumentaţi afirmaţiile, eu am arătat de ce) Dar nu e vina mea dacă articolele dvs. nu au nici o legătură cu psihanaliza. V-aș întreba ce are legătură cu psihanaliza, dar știu că e-n zadar, că sigur n-o să răspundeţi.
Pt. anonim 2:
Da, simbolic, dar
1. nivelul simbolic vizat de terapia psihanalitică se atinge tot prin intervenţii concrete, iar unii așa le văd și nu știu cine sau ce ar putea să asigure împotriva acestui pericol
2.oricât de simbolică și aparent inofensivă intervenţia psihanalitică, tot pleacă și merge pe ideea caracterului potenţial nociv al relaţiei mamă-copil, după care condtuiește întreg sistemul ce are ca punct "nodal" (paradoxal, nu?), ideea de "separare"
Nemaivorbind de modul în care simbolismul psihanalitic așază necondiţionat la baza lui fantasmele sexuale ale copillui, dar și de ceea ce eu consider a fi marea problemă a psihanalizei, anune tocmai această încredere nelimitată în puterea vindecătoare a simbolizării. Departe de a fi cheia care deschide toate ușile, aceasta ţesătură fantastă a "vieţii unui vis" se poate dovedi o încuietoare a minţii care-i imprimă forma dogmatică și potenţial periculoasă.
În acord cu această ultimă träsatură probabil se manifestă și redacţia cafe gradiva când publică numai comentariile care-i convin (de ce i-o fi frică?), așa că nu știu nici dacă acesta va ajunge la dvs. care sunteţi destinatarul lui.
1. Nu, nu e frica de adevar. E adevar in ce spuneti? 2. Nu pare ca stiti multe despre subiectul la care va referiti. Va propunem sa discutam mai aproape de subiect. 3. Da, va cenzuram "all that hate speech" si "argumentarile" repetitive, eventual sub identitati de "Anonim" diferite. Va putem garanta asta si pe viitor. Luati-o ca pe o indicatie.
Daca aveti interventii constructive si in cunostinta de cauza, atunci va asteptam cu interes.
Raspuns la raspuns
Cred ca ar trebui sa dati un exemplu mai concret fiindca asa nu mi-e clar la ce va referiti. Suna interesant dar veniti cu argumente si alternative la viziunea psihanalitica. E nevoie sa fie criticata, desigur, altfel devenim dogmatici. Pana la urma psihanaliza e doar o teorie si terapie, e bine sa mai fie si altele.
Cine spune ca relatia mama-copil e nociva? Psihanaliza? No way! Din cate stiu eu terapia psihanalitica incearca sa repare bubele din relatia mama-copil, nu sa ii desparta.
La un nivel mai abstract chiar ma intereseaza cum vedeti formarea unei persoane fara "separare" de mama si fara simbolizare. Simbolizarea ne permite sa ne digeram traumele, angoasele etc. Credeti ca se poate si altfel?
Mă întrebați cum văd eu creșterea fără separare și simbolizare, de parcă le-ar fi inventat psihanaliza ca soluție la faptul că oamenii nu creșteau. Cum ar veni, înainte de apariția psihanalizei, oamenii aveau o problemă de creștere pentru că erau lipiți (simbolic!) și nu simbolizau, pe care a identificat-o și rezolvat-o psihanaliza, eventual, descoperind complexul lui Oedip. Vedeți, ceea ce dezavuez eu sunt tocmai aceste pretenții autoflatante de valoare după fundamentele de natură ontologică și ideile de realizare a lor în practică, în niciun caz, faptul că psihanaliza zice că e favorabil creșterii ca oamenii să nu fie uniți simbiotic și să simbolizeze.
Cum v-ați putut imagina că aș susține altceva? Nu aș putea, în primul rând, pentru că nu văd "creșterea" și "relația" în sensul psihanalizei, consecutive unei uniuni fuzionale cu mama, care să necesite "întrerupere", în termenii aceluiași jargon. Dumneavoastră spuneți că psihanalistul încearcă "să repare bubele din relația mamă-copil", ceea ce mie, pe lângă iritarea pe care mi-o produc aceste forme fără fond la modă (gen "relație", "reparație", "chestii cu sens"), îmi spune că o consideră, a priori, defectă sau lezantă. Sigur că pot apărea dificultăți – subliniez, ca să previn o eventuală speculație că nu mi-aș da seama, că susțin o viziune idealizantă – nu!, eu pun la îndoială utilitatea și etica abordării acestor probleme în cadrele complexelor analitice, care mai de care mai excentric și prin asta, cel puțin imprudent, dacă nu primejdios. Tot așa si cu simbolizarea! Cum aș putea s-o contest eu, când practic cred că nici nu există alternativă la capacitatea omului de a concepe lumea simbolic! Problema e cu absolutizarea puterii simbolizării, cu excesul de imaginație și forțarea unui "adevăr" înșelător, altfel nu poate fi o miză să separi omul de om și să-l unești cu simbolul, pentru că asta se-ntâmplă în mod natural, de ce-am schimba natura capacității de simbolizarea pe măsura creșterii ei, transformând-o în terapie vindecătoare? Și de-asta e necredibilă psihanaliza, că vine cu o soluție tautologică la o problemă pe care o prezintă atât de complicat, că te duce cu gândul la terapiile care prescriu pentru o boală cumplită tratamentul cu multă apă.
Nu știu dacă am reușit să mă exprim mai clar, aș putea să dau și exemple concrete, dar n-o voi face. Nu acum, nu aici, nu așa.
În altă ordine de idei, voiam să vă întreb de ce să nu apară psihanaliștii serioși la tv. Nu e un serviciu de sănătate publică, nu ar fi bine să informeze asupra fundamentelor științifice, ideologice, metodelor, rezultatelor, riscurilor, indicațiilor, contraindicațiilor, etc.? Ce medic decent ar refuza să-ți dea aceste informații și ți-ar spune, lasă, fă tu mai întâi rezecţia de colon, și-o să vezi atunci cum e (!?)
Am inteles mai bine acum, ca ati explicat. Singura chestie pe care as zice-o e ca nu, nu se intampla in mod natural la toata lumea. Ar trebuie sa se intample, daca ar merge bine, insa terapia psihanalitica se ocupa de situatiile in care nu merge bine si natural. Nevroza, trauma, psihoza etc. Pentru oamenii fara mari probleme sigur ca suna tautologic, pentru cei care se chinuie cu lucrurile astea suna ca tratamentul cu multa apa dupa o alergare prin desert.
Cata dreptate are psihanaliza sa vrea sa relanseze dezvoltarea psihica in felul asta nu stiu… intrebarea ramane deschisa. Parerea mea personala din acest moment e ca psihanaliza descrie bine dinamica psihica dar poate sa nu fie terapeutica si alte tehnici/activitati sa fie mai terapeutice decat o terapie psih.
Oricum altceva mai bun decat descrie psihanaliza, psihiatria si celalalte discipline psy n-am gasit de ceva secole incoace. Problemele sunt deschise insa in primul rand trebuie sa stim despre ce vorbim si nu doar sa ruminam idei. Sa stim ce inseamna o nevroza, o problema psihica, cum sufera omul ala si ce se intampla cu el. De la asta a pornit psihanaliza, de la niste probleme (medicale?) foarte concrete, nu de la idei.
Apropos de TV apar si aia seriosi din cand in cand, dar dupa cum vedeti nu vocea lor se aude mai tare, se aud cele de scandal.
Inca ceva, psihanalistii nu cred in reparatie, sau prea putin. Am folosit eu termenul asta dar reparatia e stindardul altor terapii, ca si relatia si celelalte.
Ia nu mai criticati atata ce nu cunoasteti! E drept ca psihanaliza are unele idei bizare si fixe, dar n-are intentii rele. Cam ca altruistul care trebuie sa lupte cu tine sa te treaca strada, ca tu te zbati ca n-ai nevoie. Nici nu stii cata nevoie ai…