Religiile care reflectează etic sistemele de gândire laice, toate, au un principiu fundamental în care se întâlnesc. Acest principiu nu poate fi decât extrem de simplu, inteligibil – pentru a întruni o adeziune largă. El poate fi formulat în modul cel mai general în felul următor:
Nu face altuia ce nu ţi-ar plăcea să ţi să facă ţie.
Deci există o fază empatică: încerc să-mi imaginez ce aş simţi eu dacă Celălalt mi-ar face ce intenţionez eu să-i fac. În a doua fază acţionez conform simpatiei, acţionez cum aş vrea eu să acţioneze el faţă de mine.
Însă acest principiu este mereu călcat, ca simplu rezultat al existenţei umane curente. Concurenţa, în sensul larg, între oameni implică o transgresiune a principiului. Războiul, chiar şi activităţile ludice (concursuri sportive, de exemplu) nu pot exista decât în măsura în care pun pe Celălalt într-o stare de inferioritate, adică exact într-o condiţie care nu-mi convine mie însumi. Aşa încât principiul fundamental este doar un orizont al acţiunii umane. Dar chiar aşa, ca aşteptare, este esenţial funcţionării societale. Fără el umanitatea ar pieri prin distrugere mutuală. În acest caz, axa empatie-simpatie este obturată. Dimpotrivă, în aceste împrejurări curente acţionăm prin ignorarea cunoşterii de tip empatic şi prin refularea capacităţii noastre de simpatie.
Binele presupune o alegere a empatiei-simpatiei. Presupune imaginaţia pusă în slujba acestui tip de cunoaştere-act. Max Scheler a spus în Natura şi formele simpatiei lucruri esenţiale în această privinţă.
Răul recunoaşte modul nostru de operare psihică empatiei-simpatie, dar imaginează o soluţie contrarie. Răul acţionează în numele unui principiu care ar suna:
Fă altuia ce nu ai dori să ţi se facă ţie.
Dacă acestea sunt principiul şi contraprincpiul atitudinilor-actelor noastre fundamentale, nu este mai puţin adevărat că ele nu pot fi puse în mişcare decât de imaginaţie. Imaginaţia Binelui este aceea care inventă neîncetat soluţii de tip empatic-simpatic. Imaginaţia răului este cea care, ţinând cont de acelaşi principiu, îl contrazice sistematic. Răul presupune o etapă în plus faţă de bine. În măsură în care recunoaşte simpatia, recunoaşte binele, dar propune soluţia inversă, şi o face sistematic.
 Ion Vianueste psihiatru, romancier, memorialist, eseist, un observator constant şi atent al vieţii intelectuale şi publice de la noi şi de pretutindeni. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
Foto: Albrecht Dürer, Adam si Eva (1504, detaliu)
Frumos formulat.
Sintetic, binele = relatie, raul = captiv al sinelui.