Nu mai ştiu prin ce meandre ale discuţiei am ajuns la atentatul împotriva Turnurilor Gemene. Iar când am auzit-o pe tânăra femeie care mă însoţea la Café Romand susţinând că a fost pus la cale de preşedintele Bush, am rămas surprins. Când a încercat să ne demonstreze implicarea CIA şi a Mossadului în acest complot, am avut un presentiment că abia urma ce-i mai rău şi că seara asta va fi ultima noastră seară împreună. S-a dovedit, ne asigura ea, că în dimineaţa zilei de 11 septembrie „evreii” care lucrau în turnuri au fost convinşi să nu meargă la serviciu. Această tânără universitară era de obicei rezervată. Prin nu ştiu ce impuls de prost augur mi-a fost greu să nu reacţionez, invitând-o să nu cadă pradă unui delir antisemit. Ceea ce ea a tăgăduit îndată, pretinzând că experţii australieni – nimic mai aiuristic decât sosirea experţilor australieni în dezbatere – sunt cei care ar fi stabilit faptele. Se îmbujorase şi îşi pierduse tot farmecul în ochii mei şi nu mai reuşeam să înţeleg seducţia pe care această încântătoare elenistă o exercitase asupră-mi.

Întâmpinând obiecţii, ea s-a refugiat în spatele filmelor lui Michael Moore. Erorii de judecată i se adăuga acum flagrantul estetic. Eram consternat. N-aş fi bănuit vreodată că această silfidă se îndopa cu demagogia infectă obezului saltimbanc.

Un prieten comun mi-a spus că ar trebui să o credităm totuşi, pentru că ieşit din mutismul ei şi a avut cel puţin curajul de a-şi împărtăşi opiniile. La drept vorbind, aş fi preferat să nu le ştiu niciodată. Timiditatea ei mă fermecase. Visam la ea fără să o cunosc. Unda de şoc a lui 11 septembrie m-a trezit.

Roland Jaccard este scriitor. Nihilist, a fost un apropiat al lui Cioran şi Louise Brooks. A scris mult despre psihanaliză. Trăieşte la Paris.

DE ACELAŞI AUTOR

Toate articolele acestui autor